CSJ. Decizia nr. 2035/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2035/2003
Dosar nr. 4605/2002
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 154 din 8.07.2002, Tribunalul Suceava, secţia penală, a condamnat, printre alţii, pe inculpatul P.G.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în baza art. 14 din Decretul nr. 466/1979 combinat cu art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 lit. c), art. 76 lit. b) din acelaşi cod.
A fost confiscată de la inculpata G.A. cantitatea de 9990 gr. mercur.
Tribunalul a reţinut că inculpatul P.G.C., recidivist, a primit de la doi cetăţeni din Republica Moldova spre păstrare o geantă în care se aflau două recipiente conţinând cantitatea de 10 kg de mercur.
Deşi cunoştea că deţinerea acestei substanţe este interzisă de lege, inculpatul a depozitat cele două recipiente cu mercur la locuinţa părinţilor săi, ascunzându-le la rădăcina unui copac. În cursul anilor 1996-1997, inculpatul a transferat cantitatea de mercur în două recipiente din plastic de câte 5 l, ascunzându-le într-un butoi cu rumeguş tot la locuinţa părinţilor săi.
În toamna anului 2000, a fost contactat de inculpata G.A., pe care o cunoştea, care i-a spus că are un client amator să cumpere o cantitate mai mare de mercur, modalitate prin care urma să-şi recupereze suma de circa 20.000 dolari S.U.A pe care o pierduse într-o afacere. Inculpatul a fost de acord şi a transportat la locuinţa inculpatei G.A. întreaga cantitate de mercur.
La data de 3 martie 2001, cu ocazia unei percheziţii efectuate la domiciliul inculpatei G. au fost descoperite şi cele două recipiente din plastic cu mercur, care au fost ridicate de organele de poliţie în vederea cercetărilor.
În urma analizei de laborator s-a constatat că substanţa din recipienţi este mercur, cântăreşte 9990 gr şi face parte din lista substanţelor toxice din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 43/1980, poz. 83, necesitând autorizaţie pentru deţinere, conform Decretului nr. 466/1979.
Prin Decizia penală nr. 342 din 14 octombrie 2002, Curtea de Apel Suceava, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În considerentele deciziei, Curtea a reţinut că, din probele administrate, inclusiv din declaraţia inculpatului, a rezultat, fără dubii, că acesta a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată. În speţă, inculpatul a deţinut substanţa toxică din anul 1992 până în luna noiembrie 2000 când a predat cantitatea de mercur inculpatei G.A.
Curtea de apel a constatat, de asemenea, că starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost corect reţinută de prima instanţă în raport cu sentinţa penală nr. 902 din 27 august 1997 a Judecătoriei Rădăuţi, prin care inculpatul a fost condamnat la pedepsele de un an închisoare în baza art. 291 C. pen. şi 6 luni închisoare în baza art. 288 alin. (1) C. pen., pedepse graţiate conform Legii nr. 137/1997.
Or, în condiţiile în care fapta inculpatul de a deţine substanţe toxice şi după condamnarea menţionată, a continuat nu se poate susţine că faptele ar fi fost în concurs, infracţiunea fiind continuă şi încetând în luna noiembrie 2000.
Curtea de apel a respins şi criticile vizând aplicarea unei pedepse greşit individualizate, reţinând că prima instanţă a aplicat pedeapsa în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs. În primele motive invocate se susţine că greşit instanţele au reţinut stare de recidivă, pentru că faptele pentru care a fost condamnat se aflau în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 312 C. pen., iar pedeapsa de un an şi 6 luni aplicată în anul 1997 ar trebui scăzută din pedeapsa de 2 ani aplicată prin sentinţă. A mai susţinut că pedeapsa este prea severă, recurentul nefiind recidivist.
Ulterior, recurentul a solicitat casarea hotărârilor şi achitarea sa, fie pentru lipsa unui element constitutiv al infracţiunii (lipsa intenţiei, neştiind că săvârşeşte o infracţiune), fie în temeiul art. 181 C. pen., fapta fiind lipsită de pericolul social al unei infracţiuni. A mai susţinut că ordinul ministrului sănătăţii emis în anul 1980 ar fi contrar prevederilor Constituţiei din 1991 şi, deci, este abrogat, în baza art. 150 alin. (1) din Constituţie.
În subsidiar, a solicitat suspendarea executării condiţionate a pedepsei, ori sub supraveghere.
Curtea constată că recursul este nefondat, sub toate aspectele invocate.
Astfel, referitor la motivul de recurs potrivit căruia deţinerea de substanţe toxice nu este infracţiune, deoarece Ordinul nr. 43/1980 al ministrului sănătăţii, prin care era clasificat mercurul ca o substanţă toxică, este contrar prevederilor actualei Constituţii, Curtea constată că recurentul nu a putut justifica de ce acest ordin ar contraveni prevederilor constituţionale.
Conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii, Or, împrejurarea că un decret sau un ordin ministerial a fost emis anterior intrării în vigoare a Constituţiei nu este o dovadă a neconstituţionalităţii, ci aceste acte normative rămân în vigoare în măsura în care nu sunt contrare prevederilor noii Constituţii. Prevederile art. 58 din Constituţie nu au nici o incidenţă în cauză.
Potrivit art. 312 alin. (1) C. pen., producerea, deţinerea sau orice operaţiuni privind circulaţia produselor sau substanţelor toxice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Fapta inculpatului de a deţine 10 kg mercur (substanţă considerată toxică potrivit Ordinului nr. 43/1980 al ministrului sănătăţii, act normativ rămas în vigoare) constituie, în mod evident, infracţiunea prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen.
Inculpatul nu poate susţine în mod convingător că nu a cunoscut ilegalitatea acestei deţineri, deoarece permanent a ascuns această substanţă în locuinţa părinţilor săi. Dar, chiar dacă nu ar fi cunoscut că fapta sa nu este o infracţiune, nu se poate apăra de răspundere penală invocând necunoaşterea legii.
Pe de altă parte, deţinerea unei substanţe toxice, cum este mercurul, este deosebit de periculoasă pentru sănătatea celor care vin în contact cu ea, putând provoca chiar decesul. De aceea, asemenea fapte nu pot fi considerate ca fiind lipsite de pericolul social al unei infracţiuni, aşa cum a pretins recurentul. Totodată, cantitatea mare deţinută (10 kg de mercur) sporeşte pericolul social al unei asemenea fapte, nefiind de natură a-l diminua.
În consecinţă, dispoziţiile art. 181 C. pen. nu sunt aplicabile în cauză, nefiind vorba de o faptă lipsită în mod vădit de importanţă şi care nu ar prezenta pericolul social al unei infracţiuni.
Referitor la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că instanţele au reţinut corect starea de recidivă a inculpatului, conform art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) Aşa cum judicios a motivat curtea de apel, fiind vorba de o infracţiune continuă care s-a consumat în timp până în luna noiembrie 2000 (conform chiar recunoaşterii inculpatului), în raport şi de condamnarea aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 902/1997, definitivă la 27 septembrie 1997, fapta de deţinere de substanţe toxice nu poate fi considerată că ar fi fost săvârşită în concurs cu acele infracţiuni, ea continuând şi după condamnarea definitivă şi graţierea acelor pedepse şi, prin urmare, fiind săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie.
Pedepsele anterioare nu pot fi scăzute din ultima pedeapsă aplicată, neexistând nici un temei legal ca acestea să fie contopite, în speţă nefiind aplicabile prevederile art. 33, art. 34 C. pen., ci acelea ale art. 37 lit. b) din acelaşi cod.
Cuantumul pedepsei aplicate, prin reţinerea unor circumstanţe atenuante, precum şi modalitatea de executare a pedepsei, prin privare de libertate, reprezintă o individualizare corectă a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În consecinţă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.000.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C.G. împotriva deciziei nr. 342 din 14 octombrie 2002 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă pe recurent să plătească statului1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2034/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2037/2003. Penal → |
|---|
