CSJ. Decizia nr. 204/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 204/2003
Dosar nr. 4318/2002
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 296 din 9 iulie 2002 a Tribunalului Prahova au fost condamnaţi următorii inculpaţi, după cum urmează:
1. P.D., astfel:
- În baza art. 254 alin. (1) C. pen., pentru infracţiunea de luare de mită la 3 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 34 lit. a), b) şi e) C. pen.
- În baza art. 26 raportat la art. 208 şi art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen., la 3 ani închisoare.
S-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
2. C.I.C., astfel:
- În baza art. 255 alin. (1) C. pen., pentru dare de mită la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
- În baza art. 208 şi art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen., pentru furt calificat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
- S-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
3. O.N. a fost condamnat în baza art. 208 şi art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
4. S.J.I. a fost condamnat în baza art. 26 raportat la art. 208 şi art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen., pentru complicitate la furt calificat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a tuturor inculpaţilor şi s-a computat la zi detenţia fiecăruia începând cu 15 ianuarie 2002.
S-a constatat că prejudiciul în sumă de 7.596.722 lei a fost recuperat în totalitate.
În final, fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut că inculpatul P.D. a fost încadrat în calitate de paznic la S.C. C. S.A. Ploieşti.
În luna decembrie 2001, a fost contactat de inculpatul C.I.C., coleg de serviciu, care l-a rugat să-l lase să sustragă grâu promiţându-i în schimb diverse sume de bani.
Având acordul inculpatului P.D., inculpatul C.I.C. l-a contactat pe O.N., şi împreună l-au convins pe S.J.I., paznic la S.C. U.I. S.R.L. să-i ajute să fure grâu.
Având şi acordul celui din urmă, în noaptea de 14 decembrie 2001, inculpaţii C.C. şi O.N. s-au deplasat cu autoturismul la depozitul S.C. C. S.A. şi au pătruns prin escaladare în interior, au luat 38 de saci cu grâu pe care i-au transportat în perimetrul S.C. U. S.A.
În acest timp paznicii celor două unităţi economice, respectiv S.C. C. S.A. şi S.C. U.I. S.R.L. au asigurat paza celorlalţi doi care furau grâu.
Când toţi cei 38 de saci cu grâu în valoare de 6.383.800 lei au fost transportaţi în incinta S.C. U. S.A., C.I.C. l-a chemat pe inculpatul S.J.I. şi pentru ajutorul dat la comiterea sustragerii, i-a dat 6 saci cu grâu, după care alţi 6 saci i-a încărcat în aututorism, intenţionând ca în mai multe drumuri succesive să transporte grâul furat la domiciliu.
Pe drum inculpaţii au fost depistaţi de organele de poliţie.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpaţii.
În apelul parchetului s-a criticat sentinţa numai cu privire la temeinicia acesteia.
Astfel, s-a susţinut că pedepsele aplicate inculpaţilor P.D. şi C.I.C. sunt blânde, în raport cu împrejurarea că ambii inculpaţi au fost angajaţii părţii civile, primul în calitate de gestionar, iar secundul în calitate de operator.
În esenţă, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei în latură penală şi majorarea pedepselor stabilite celor doi inculpaţi.
În apelurile lor, toţi inculpaţii au criticat sentinţa cu privire la temeinicia acesteia, cât şi cu privire la legalitatea ei.
Astfel, inculpatul S.J.I. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond în baza art. 11 pct. 2 lit. C. proc. pen., achitarea, considerând că din probele dosarului nu rezultă vinovăţia sa în sensul participării la comiterea faptei de furt.
Inculpaţii apelanţi P.D., C.I.C. şi O.N. au solicitat admiterea apelurilor, casarea sentinţei pronunţate şi schimbarea modalităţii de executare a pedepselor în sensul aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză, constatând legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă, care a reţinut corect situaţia de fapt în baza probelor administrate şi a aplicat pedepse just individualizate atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare.
Faţă de motivul de apel invocat de parchet s-a apreciat că prejudiciul produs de inculpaţii P.D. şi C.I.C., angajaţi ai părţii civile, a fost modic, astfel că pedepsele rezultante aplicate acestora, de câte 3 ani închisoare pentru fiecare sunt în măsură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Referitor la apelurile declarate de inculpaţi s-a reţinut că nu poate fi primită cererea formulată de inculpatul S.J.I. prin care a solicitat achitarea, atâta timp, cât vinovăţia acestuia a fost probată cu procesul verbal de constatare încheiat de reprezentanţii poliţiei, declaraţiile coinculpaţilor, ale martorilor, procese verbale de confruntare, probe din coroborarea cărora rezultă că inculpatul S.J.I. se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat.
În ce priveşte apelurile declarate de ceilalţi trei inculpaţi, care au stăruit în sensul schimbării modalităţii de executare a pedepselor, instanţa de apel a apreciat că nu se impune suspendarea condiţionată a executării acestor pedepse, faţă de gradul de pericol social al faptelor săvârşite de apelanţi.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii C.I.C., O.N. şi P.D., care au criticat hotărârile atacate pentru netemeinicie şi nelegalitate, reiterând în esenţă motivele invocate în apel.
Astfel, recurenţii P.D. şi C.I.C. au susţinut că inculparea şi condamnarea lor pentru infracţiunea de luare de mită şi respectiv de dare de mită sunt greşite, considerând că din probele administrate în cauză nu rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
Sub aspectul laturii subiective, caracterizată în cazul acestor infracţiuni de intenţia directă se susţine de către recurentul P.D. că la momentul comiterii infracţiunii, acesta se află în stare evidentă de iresponsabilitate ceea ce impune incidenţa prevederilor art. 48 C. pen., respectiv starea de beţie totală manifestată pe fondul bolii de care suferă.
Pe de altă parte, se mai susţine de către apărarea recurenţilor P.D. şi C.I.C. că atâta timp, cât din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunile de dare şi luare de mită, cât şi infracţiunea de furt calificat se comit numai cu intenţie directă, calificată prin scop şi că în măsura în care scopul şi rezultatul imediat a fost scoaterea din patrimoniul părţii civile a unei cantităţi de grâu, scop care de altfel a fost atins, nu se mai poate susţine existenţa în cauză a unui concurs între infracţiunea de furt calificat şi cele de luare, şi, respectiv, dare de mită. Ca urmare, ne-am afla doar în prezenţa infracţiunii de furt calificat, contribuţia fiecărui inculpat fiind dată de gradul de implicare.
Cu privire la pedepsele aplicate, recurenţii critică hotărârile pronunţate sub aspectul individualizării, considerând exagerate sancţiunile aplicate faţă de circumstanţele personale ale fiecăruia dintre ei.
Recursurile sunt nefondate.
Verificând actele şi lucrările dosarului, respectiv probele administrate în cauză, atât în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, Curtea constată, că instanţele de fond şi de apel au reţinut o stare de fapt corectă, pe care au calificat-o din punct de vedere juridic corespunzător, aplicând pedepse just individualizate sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare.
Referitor la apărarea recurentului P.D. prin care vizează înlăturarea caracterului penal al faptei comise, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 48 C. pen., şi respectiv, art. 49 C. pen., Curtea apreciază că această apărare nu poate fi primită.
Prevederile art. 48 C. pen., cu privire la starea de iresponsabilitate îşi găsesc aplicarea numai în condiţiile în care discernământul inculpatului a fost abolit la momentul comiterii faptei penale.
În speţă însă, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză, rezultă că inculpatul suferă de tulburare organică de personalitate prin impregnare etilică cronică, fapta fiind comisă cu discernământ, favorizată de simtomele bolii.
Aşa fiind, întrucât discernământul inculpatului nu a fost abolit, el nu a pierdut capacitatea psihică de apreciere critică a acţiunilor sale, astfel că nu a devenit iresponsabil în sensul prevăzut de art. 48 C. pen.
Nici prevederile art. 49 C. pen., referitoare la starea de beţie completă nu-şi găsesc aplicarea în cauză.
Din conţinutul art. 49 alin. (1) C. pen., rezultă că beţia înlătură caracterul penal al faptei sub dubla condiţie: să fie completă la momentul comiterii faptei penale şi să se datoreze unor cauze independente de voinţa făptuitorului.
În speţă, însă, inculpatul a recunoscut că, după consumarea voluntară a unei cantităţi de băuturi alcoolice în timpul programului de lucru şi-a continuat activitatea de pază până a doua zi dimineaţa, când din nou a consumat băuturi alcoolice.
Aşa fiind, starea de beţie în care s-a aflat inculpatul nu s-a datorat unor cauze independente de voinţa sa, iar pe de altă parte nu a fost vorba de o intoxicaţie alcoolică care să fie cvasiparalizantă pentru energia sa fizică, să determine o întunecare a facultăţilor mintale, în aşa fel încât, inculpatul să piardă total controlul acţiunilor comise, capacitatea de înţelegere şi voinţă.
Cât priveşte critica referitoare la greşita condamnare a inculpaţilor pentru infracţiunile de dare de mită şi, respectiv luare de mită, aceasta nu este susţinută de probele administrate în cauză.
Dimpotrivă, în cauză s-a probat existenţa infracţiunilor de dare şi, respectiv luare de mită, precum şi a complicităţii la infracţiunea de furt calificat, infracţiuni pentru care instanţa a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepse just individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Aşa fiind, o redozare a pedepselor aplicate nu se mai impune, iar aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se justifică faţă de gradul de pericol social al faptelor comise şi a circumstanţelor reale în care s-au consumat infracţiunile.
Ca urmare, recursurile declarate apar ca nefondate, astfel că în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea le va respinge ca atare.
Urmează a se deduce din durata pedepselor aplicate timpul arestării preventive pentru fiecare inculpat, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.I.C., O.N. şi P.D. împotriva deciziei penale nr. 407 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 15 ianuarie 2002, la 16 ianuarie 2003.
Obligă pe recurenţi să plătească statului sumele de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2037/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2047/2003. Penal. Extradare. Recurs → |
|---|
