CSJ. Decizia nr. 2486/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2486/2003
Dosar nr. 494/2003
Şedinţa publică din 27 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 759 din 8 august 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a pronunţat următoarea hotărâre;
A respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen. şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen. şi art. 26, raportat la art. 211 lit. b) şi c) şi alin. (2) lit. a) C. pen., în art. 208 şi art. 209 lit. a), e) şi g) C. pen. şi art. 26, raportat la art. 208 şi art. 209 lit. a), e) şi g) C. pen., pentru inculpatul I.F.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul I.F. la 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2), lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109, art. 13, art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpaţii I.M. şi R.D. la câte o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.D. pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 25, raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
A constatat acoperit integral, prin restituire, prejudiciul cauzat părţii vătămate N.V.
A luat act că D.N.T., cumpărător de bună credinţă, nu s-a constituit parte civilă şi în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la fiecare inculpat suma de 400.000 lei.
A dedus prevenţia inculpaţilor I.F. şi I.M., de la 25 aprilie 2002, la zi şi pentru inculpatul R.D. de la 26 aprilie 2002, la zi.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 25 aprilie 2002, numitul N.P. a sesizat, prin plângere penală, secţia 7 Poliţie despre faptul că, în seara zilei de 21 aprilie 2002, în jurul orei 2,30, în timp ce se afla pe str. Teiul Doamnei, la intersecţia cu Bd. Lacul Tei, a fost acostat de 3 indivizi tineri, doi băieţi şi o fată, de etnie romă, care l-au înconjurat şi, prin acţiuni concomitente, menite a-i atrage atenţia, au încercat să-i sustragă bunuri din buzunarele de la haină şi pantaloni şi să-i ia sacoşa din mână, acţiuni ce l-au determinat să scoată din buzunar telefonul mobil marca, iar când încerca să apeleze o cunoştinţă pentru a solicita ajutor, cel mai înalt dintre tineri, l-a lovit cu mâna, astfel că telefonul a căzut jos, fiind luat de acelaşi individ, după care, împreună cu ceilalţi doi tineri, au fugit în direcţia parcului din apropiere, spre cartierul Tei Toboc.
În baza acestei sesizări, chiar la data de 25 aprilie 2002, lucrătorii de poliţie s-au deplasat în zona săvârşirii infracţiunii, respectiv, în faţa Restaurantului M. unde, în urma investigaţiilor efectuate, i-au depistat pe inculpaţii I.F. şi I.M., care corespundeau semnalmentele descrise de partea vătămată N.P. şi care se aflau în atenţia organelor de poliţie pentru comiterea de fapte antisociale în zona amintită, aceştia locuind în cartierul Tei Boboc, astfel încât, s-a procedat la conducerea acestora la secţia 7 Poliţie, în vederea stabilirii activităţii lor infracţionale.
Încă din momentul depistării, atât inculpatul I.F., cât şi inculpata I.M. au recunoscut participarea la săvârşirea infracţiunii, indicându-l pe cel de-al treilea participant, în persoana inculpatului R.D. care locuia pe aceeaşi stradă cu aceştia.
Fiind căutat de lucrătorii de poliţie la domiciliu, şi nefiind găsit, aceştia i-au pus în vedere mamei inculpatului R.G. să se prezinte împreună cu fiul său, R.D. la sediul secţiei 7 Poliţie, pentru cercetări.
Aşa fiind, în data de 25 aprilie 2002, la sediul secţiei s-a prezentat numita R.G. împreună cu fiul său R.R., în vârstă de 11 ani, pe care l-a indicat ca fiind R.D., iar pentru a fi şi mai convingătoare a prezentat şi certificatul de naştere al acestuia, singurul act de stare civilă.
Cele afirmate de R.G. au fost susţinute de minorul de 11 ani, R.R., care fusese pregătit anterior de mama sa, să declare în mod mincinos că se numeşte R.D. şi să dea datele de stare civilă ale acestuia.
Pentru că în data de 26 aprilie 2003, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea preventivă a celor trei inculpaţi respectiv I.M., I.F. şi R.D. (în realitate fiind R.R.), mama acestuia numita R.G., s-a prezentat la poliţie arătând că, cel arestat este minorul de 11 ani R.R., iar nu R.D., care participase de fapt la comiterea tâlhăriei, dar l-a determinat să declare astfel pentru a-l scăpa de răspunderea penală pe celălalt fiu al său, R.D., în vârstă de peste 14 ani.
În ceea ce priveşte telefonul mobil, luat prin violenţă de la partea vătămată N.V., cei doi inculpaţi au declarat că l-au vândut unui individ cunoscut cu porecla de „C.”, în Piaţa Obor, în cursul zilei de 22 aprilie 2002.
Cumpărătorul telefonului mobil a fost identificat în persoana numitului D.N.T., care a recunoscut că a cumpărat acest telefon mobil, contra sumei de 1.200.000 lei de la inculpatul I.F., pe care-l cunoştea cu porecla de „M.”, arătând totodată că nu a avut cunoştinţă că acest bun provine din săvârşirea unei infracţiuni.
Telefonul mobil a fost ridicat de lucrătorii de poliţie şi restituit părţii vătămate N.V. care l-a recunoscut ca aparţinându-i.
Împotriva acestei soluţii, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul I.F., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat soluţia pentru greşita achitare a inculpatului R.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii, prevăzută de art. 25, raportat la art. 293 C. pen. şi greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor.
Prin Decizia penală nr. 752 din 26 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate ambele apeluri declarate, apreciind că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, atât în ceea ce priveşte situaţia de fapt reţinută, încadrarea juridică dată faptelor şi vinovăţia stabilită, cât şi cu privire la individualizarea pedepselor.
Instanţa de control judiciar, a motivat pe de o parte că, în mod corect tribunalul a constatat că inculpatul R.D. nu este autorul infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 293 C. pen., ci mama acestuia, numita R.G., faţă de care nu s-a dispus trimiterea în judecată şi nici nu s-a solicitat, în cursul judecăţii, de către reprezentantul parchetului, extinderea acţiunii penal, iar pe de altă parte, pedepsele aplicate celor trei inculpaţi au fost judiciar individualizate, în raport de dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii primei instanţe, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul I.F.
Parchetul a criticat hotărârile atacate pentru motivele de casare, prevăzute la pct. 171 şi 14 ale art. 3859 C. proc. pen., susţinând în esenţă că, în mod greşit instanţele au dispus achitarea inculpatului R.D. pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 25, raportat la art. 293 C. pen., întrucât, din probe rezultă contrariul, şi că, pedepsele aplicate celor trei inculpaţi au fost greşit individualizate, solicitându-se majorarea acestora.
Inculpatul I.F. nu şi-a motivat în scris recursul declarat şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru susţinerea acestuia, însă, apărătorul său a criticat soluţiile pronunţate pentru motivul de casare, prevăzut de pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei.
Recursurile declarate sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:
Referitor la critica parchetului ce vizează nelegalitatea hotărârilor pronunţate, Curtea Supremă constată că, în mod legal instanţele au dispus achitarea inculpatului R.D., pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 293 C. pen., atâta vreme, cât din probatoriul administrat la dosarul cauzei nu rezultă în mod cert că acesta este autorul acestei infracţiuni, ci dimpotrivă, probele demonstrând contrariul, respectiv că, mama sa, numita R.G. a fost cea care l-a determinat pe minorul în vârstă de 11 ani, R.R., să declare în mod mincinos, că el este R.D., ea fiind cea care l-a însoţit pe acesta la organele de urmărire penală atunci când a susţinut că el este R.D., iar nu R.R. şi mai mult decât atât, ea a fost cea care a prezentat organelor în drept certificatul de naştere al minorului, ca fiind singurul act de identitate, dar, pentru că faţă de aceasta nu au fost făcute cercetări, ea nefiind trimisă în judecată, şi nici ulterior, în cursul judecăţii, nu s-a cerut extinderea în mod corect instanţele au reţinut că nu R.D. este autorul acestei infracţiuni.
Împrejurarea că inculpatul R.D. a cunoscut că fratele său mai mic, R.R. a declarat în mod mincinos organelor de urmărire penală, că el este R.D., şi a acceptat această situaţie (cu scopul de a se sustrage răspunderii penale şi consecinţelor condamnării pentru fapta de tâlhărie comisă), nu echivalează cu acţiunea de determinare în sensul instigării cerut de dispoziţiile art. 25 C. pen., care presupune o activitate de inoculare în conştiinţa celui instigat de a săvârşi o faptă penală şi care se realizează prin o serie de rugăminţi şi îndemnuri, acţiuni pe care inculpatul nu le-a realizat.
Faptul că acesta a cunoscut şi a fost de acord cu acţiunile mamei sale de a-l determina pe fratele său mai mic R.R. să declarate şi să se prezinte organelor în drept, ca fiind R.D., rezultă din întreg probatoriul administrat la dosarul cauzei, respectiv declaraţiile martorilor D.G.R., B.C., declaraţiile martorei R.G. şi ale martorului R.R. care se coroborează cu declaraţiile inculpatului R.D.
În ceea ce priveşte criticile formulate, ce vizează netemeinicia hotărârilor pronunţate, având în vedere, pe de o parte solicitarea parchetului de majorare a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi în raport de gravitatea faptelor comise şi modalitatea de săvârşire a acestora, iar pe de altă parte, cererea inculpatului I.F., de reducere a pedepsei, Curtea Supremă, apreciază că instanţele au aplicat pedepse corect individualizate în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi nu se impune majorarea sau reducerea acestora, situaţie în care, şi pentru acest motiv recursurile sunt neîntemeiate.
În concluzie, cum motivele invocate sunt neîntemeiate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în examinare din oficiu, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge recursurile declarate, cu obligarea inculpatului I.F. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru susţinerea intereselor celorlalţi doi intimaţi inculpaţi, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul I.F. împotriva deciziei penale nr. 752 din 20 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe inculpatul I.F. la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul de avocat în sumă de câte 300.000 lei pentru apărarea asigurată intimaţilor inculpaţi R.D. şi I.M., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2485/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2488/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs → |
|---|
