CSJ. Decizia nr. 3100/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3100/200.
Dosar nr. 212/2003
Şedinţa publică din 27 iunie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 200 din 8 octombrie 2002, Tribunalul Buzău, în temeiul art. 334 C. proc pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 20 raportat la art. 174 şi art. 176 lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi l-a condamnat pe inculpatul C.C. la 8 ani închisoare.
Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în art. 189 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 4 ani închisoare.
Potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a computat detenţia preventivă de o zi, de la 6 mai, precum şi de la data de 11 mai, la zi.
În latura civilă, s-a luat act de declaraţia părţii vătămate G.M. că nu se constituie parte civilă şi a fost obligat la 3.210.720 lei către Spitalul municipal Rm. Sărat, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei G.M.
S-a dispus confiscarea unui vătrai corp delict.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în baza probelor administrate, următoarea situaţie de fapt:
Partea vătămată G.M. are domiciliul în oraşul Roman, judeţul Neamţ, dar locuieşte în comuna Buda, cu concubina sa C.I., sora inculpatului C.C., care au casa pe acelaşi teren şi sunt apropiate. În seara de 3 mai 2002, partea vătămată s-a întors de la Bucureşti şi negăsindu-şi concubina în casă, s-a dus la fratele acesteia inculpatul C.C. să-l întrebe unde se află. Acesta i-a spus că este internată în Spitalul de Psihiatrie Săpoca, datorită purtării sale necorespunzătoare faţă de ea. La un moment dat, pe fondul unor discuţii tensionate, inculpatul a luat un băţ şi a lovit partea vătămată peste picioare, a trântit-o la pământ, a legat-o de mâini şi de picioare, continuând să o lovească cu pumnii, picioarele şi cu un vătrai, după care a legat-o de piciorul patului. Abia pe la ora 300 dimineaţa, inculpatul a dezlegat partea vătămată care s-a urcat în pat şi a stat până în dimineaţa zilei de 4 mai 2002, când ajutată de C.R. fiica concubinei sale a plecat din locuinţa inculpatului, a ajuns pe prundul râului Rm. Sărat, unde a rămas până a doua zi pe 5 mai, când, cu mare greutate, s-a deplasat până în centrul comunei Buda, s-a aşezat lângă un gard, de unde nu s-a mai putut ridica şi cu ajutorul martorei T.I. a ajuns la Spitalul Rm. Sărat, unde a suferit o intervenţie chirurgicală, viaţa fiindu-i salvată în acest mod.
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 176 lit. c) C. pen., deoarece inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru o infracţiune de tentativă la omor de 7 ani închisoare şi infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în forma agravantă, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., fapte aflate în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen.
Tribunalul Buzău a schimbat încadrarea juridică aşa cum s-a arătat mai sus, din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav în infracţiunea de tentativă la omor simplu, cu motivarea că art. 176 lit. c) C. pen., condiţionează încadrarea juridică în mod deosebit de grav de faptul că persoana respectivă, în cazul de faţă inculpatul, să mai fi comis anterior un omor, iar în ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate a considerat că actele de violenţă intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de tentativă la omor şi, deci, nu poate fi încadrată fapta în art. 189 alin. (2) C. pen.
S-a mai reţinut că în urma actelor de violenţă, partea vătămată a suferit leziuni grave, ce au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi că i-au pus viaţa în primejdie, împrejurare ce rezultă din raportul de expertiză medico-legală întocmit de S.M.L. Buzău.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi inculpatul.
Parchetul critică sentinţa ca fiind nelegală, nulitate prevăzută de art. 378 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că în mod greşit s-a schimbat încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat din tentativă la omor deosebit de grav în tentativă la omor simplu, cu motivarea greşită, cum că nu sunt întrunite în cauză prevederile art. 176 lit. c) C. pen., deoarece inculpatul nu a comis anterior un omor, aşa cum cere legea, ci o tentativă la omor. Practica judiciară şi literatura de specialitate sunt unanime, în sensul că nu are importanţă dacă, condamnarea anterioară a fost pentru infracţiune consumată de omor ori pentru tentativă sau alte forme de participaţie, cum ar fi instigarea.
De asemenea, actele de violenţă asupra victimei, comise de inculpat, după ce a fost imobilizată şi legală de pat şi bătută mai multe ore, se încadrează în prevederile art. 189 alin. (2) C. pen., neavând relevanţă faptul că acestea intră şi în latura obiectivă a infracţiunii de tentativă la omor.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, schimbarea încadrării juridice a faptelor, aşa cum au fost reţinute prin rechizitoriu şi condamnarea inculpatului la pedepse ferme, ţinând seama că acesta este recidivist dintr-o condamnare anterioară de 7 ani închisoare, aplicată pentru o infracţiune de tentativă la omor.
O altă critică se referă la omisiunea instanţei de fond de a aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, obligatorie potrivit art. 65 alin. (2) C. pen.
Ultima critică se referă la greşita individualizare a pedepsei.
Inculpatul a criticat sentinţa ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând, în esenţă, că s-a aflat în legitimă apărare şi, deci, să fie achitat, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 557 din 4 decembrie 2002, a admis apelul parchetului, a schimbat încadrarea juridică dată faptelor din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în art. 20 raportat l art. 174 şi art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi l-a condamnat pe inculpatul C.C. la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen. şi din art. 189 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în art. 189 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.C., în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti, în cauza de faţă, împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a motivat că soluţia de modificare a încadrării juridice de către instanţa de apel, prin înlăturarea aplicării art. 176 lit. c) C. pen., nu este legală.
Dispoziţiile art. 176 lit. c) C. pen., care incriminează „omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor” sunt aplicabile şi în cazul în care prima faptă constituie tentativă de omor şi nu o infracţiune de omor consumat.
Această concluzie se deduce din dispoziţiile art. 144 C. pen., care, explicând înţelesul unor termeni sau expresii din legea penală arată că „prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.”
Împrejurarea că textul art. 176 lit. c) C. pen., foloseşte expresia „săvârşirea unui omor”, iar nu „săvârşirea unei infracţiuni de omor” nu poate infirma concluzia de mai sus.
S-a apreciat că nu există raţiuni pentru care expresiei „săvârşirea unei infracţiuni” în general, explicată în art. 144 C. pen., să i se atribuie un alt înţeles decât expresiei „săvârşirea unui omor” sau a unei alte infracţiuni concretizată prin denumirea acesteia.
Nici unul din criteriile de interpretare a textelor de lege nu permite a se înţelege în primul rând infracţiunea în orice fază sancţionată de lege, iar în cazul al doilea numai infracţiunea consumată.
Pe de altă parte, atât unele legi speciale, cât şi C. pen., la incriminarea formelor calificate ale unor infracţiuni folosesc, ca şi art. 176 C. pen., denumirea acestora.
Nu poate fi ignorată nici împrejurarea că infracţiunile de omor săvârşite în condiţiile art. 176 C. pen. şi îndeosebi în condiţiile art. 176 lit. c) C. pen., relevă pericolul de extremă gravitate pe care îl prezintă pentru societate persoana inculpatului, ori din acest punct de vedere nu există deosebiri esenţiale între acela care a comis mai întâi o tentativă de omor când moartea nu s-a produs datorită unor cauze străine de persoana autorului care, prin activitatea sa, a epuizat conţinutul elementului material al infracţiunii şi cel care, după ce a comis un omor consumat săvârşeşte din nou o infracţiune similară.
S-a motivat că tot nelegală este şi soluţia de modificare a încadrării juridice, a faptei de lipsire de libertate în mod nelegal.
Având în vedere că inculpatul a reţinut victima, a legat-o de mâini şi de picioare, a legat-o de piciorul patului ca să nu fugă, şi a bătut-o în mod continuu cu un băţ, cu pumnii, cu picioarele şi în cele din urmă cu un vătrai metalic, punându-i viaţa în primejdie, încadrarea juridică corectă este aceea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. şi nu alin. (1), cum în mod greşit a fost schimbată încadrarea juridică.
Nu are relevanţă faptul că acţiunile agresive ale inculpatului asupra victimei intră şi în componenţa laturii obiective a infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav.
Pentru aceste considerente, s-a admis apelul parchetului şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunile de tentativă la omor simplu, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 176 lit. c) C. pen., şi din art. 189 alin. (1) în art. 189 alin. (1) şi 2 C. pen., ambele fapte cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), texte de lege în baza cărora l-a condamnat pe inculpat.
La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gravitatea faptelor şi pericolul social al inculpatului, precum şi starea de recidivă.
Cu această ocazie a fost remediată şi omisiunea primei instanţe de a aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, obligatorie în raport cu prevederile art. 65 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte apelul inculpatului, acesta a fost respins ca nefondat, cu motivarea că, nu poate fi vorba în cauză de legitima apărare, pentru că nu a existat din partea victimei un atac direct, material, imediat şi injust asupra inculpatului, aşa cum cer dispoziţiile art. 44 C. pen., iar în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, aceasta urmează a se face în raport cu noua încadrare juridică dată faptelor, în urma admiterii apelului parchetului.
Nemulţumit de această din urmă hotărâre, inculpatul a declarat recurs, motivul invocat fiind greşita individualizare a pedepselor.
Recursul declarat nu este fondat
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Faţă de aceste prevederi legale, se reţine că în procesul individualizării pedepsei, a fost avut în vedere pericolul social concret al faptelor, agravat de condiţiile în care au fost săvârşite. De asemenea, s-a dat eficienţă juridică persoanei făptuitorului, recidivist.
Pedeapsa rezultantă, de 10 ani închisoare, individualizată cu respectarea criteriilor generale, corespunde şi scopului ei, astfel cum este definit în art. 52 C. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat, va fi respins ca nefondat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii de o zi, din data de 6 mai 2002 şi timpul arestării preventive de la 11 mai 2002 la 27 iunie 2003.
În baza art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 557 din 4 decembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea de o zi, din data de 6 mai 2002 şi timpul arestării preventive de la 11 mai 2002 la 27 iunie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3088/2003. Penal. Plângere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3101/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
