CSJ. Decizia nr. 3870/2003. Penal. Art211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3870/2003
Dosar nr. 2104/2003
Şedinţa publică din 18 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 79 din 6 februarie 2003 a Tribunalului Constanţa, inculpatul g.d. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 22 septembrie 2002, la zi.
S-a luat act că prejudiciul cauzat SC M. SA Constanţa a fost recuperat prin restituire şi că părţile vătămate M.N. şi I.G. nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt următoarele:
În după-amiaza zilei de 21 septembrie 2002, inculpatul G.D. a sustras o pereche de pantaloni de la raionul de confecţii pentru bărbaţi al magazinului C. al Societăţii comerciale M. SA Constanţa, în valoare de 480.000 lei.
În momentul în care părăsea unitatea cu bunul sustras sub tricou, inculpatul a fost oprit de părţile vătămate I.G. şi M.N. Inculpatul a ripostat violent, lovindu-le şi îmbrâncindu-le reuşind, astfel, să fugă. Pentru a scăpa din imobilizarea celor două femei, inculpatul şi-a scos tricoul, bunul sustras fiind abandonat.
Fiind urmărit de martorul R.N., inculpatul a fost prins şi predat organelor de poliţie.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, declaraţiile martorilor R.N. şi B.R.A., declaraţiile părţilor vătămate, dovada de recuperare a prejudiciului.
Inculpatul G.D. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, susţinând că a avut intenţia să cumpere perechea de pantaloni. Apărarea sa a fost înlăturată ca neveridică întrucât, pe de-o parte, bunul sustras era ascuns sub tricou, iar inculpatul nu avea asupra sa suma de bani necesară achiziţionării mărfii.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 137 din 26 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, a menţinut starea de arest a acestuia şi a dispus deducerea la zi a arestului preventiv, obligându-l pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.D., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, în tentativă la infracţiunea de furt calificat.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Instanţele de judecată au reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt, din care rezultă fără echivoc sustragerea bunului de către inculpat, aproprierea acestuia prin ascunderea lui, intenţia de a părăsi magazinul fără a achita preţul şi exercitarea de violenţe asupra lucrătorilor comerciali, pentru a păstra bunul furat şi pentru a-şi asigura scăparea.
Inculpatul avea asupra sa doar suma de 135.000 lei, în timp ce bunul sustras avea preţul de 480.000 lei, prin urmare, susţinerea recurentului inculpat că intenţiona să cumpere marfa este pro causa şi a fost corect înlăturată de instanţa de judecată, fiind, de altfel, infirmată şi de modul în care a acţionat inculpatul (a ascuns bunul sub tricou şi a lovit persoanele, care au încercat să îl reţină).
Aşa fiind, încadrarea juridică dată faptei în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., se dovedeşte a fi corectă, însuşirea bunului sustras fiind consumată şi urmată de exercitarea de violenţe.
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul să fie respins ca neîntemeiat.
Durata reţinerii şi arestării preventive va fi dedusă din pedeapsa aplicată de la 22 septembrie 2002, la zi.
Inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul G.D., împotriva deciziei nr. 137 din 23 aprilie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 septembrie 2002, la zi.
Obligă pe recurent, să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3869/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3885/2003. Penal → |
|---|
