CSJ. Decizia nr. 3893/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3893/2003
Dosar nr.2122/2003
Şedinţa publică din 19 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92 din 6 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul N.M.C. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate a executării pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3526/2000 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi s-a contopit restul neexecutat de 643 zile cu pedeapsa prezentă, inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 19 august 2002 la 6 februarie 2003.
S-a constatat recuperat prin restituire prejudiciul cauzat părţii vătămate V.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 19 august 2002, inculpatul a sustras un cântar din autoturismul părţii vătămate şi apoi l-a ameninţat cu cuţitul pentru a-şi asigura scăparea.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului s-au reţinut pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorului B.E., dovada de restituire a bunului sustras, declaraţiile inculpatului.
Acesta a recunoscut pătrunderea în autoturismul părţii vătămate şi sustragerea cântarului, dar nu a recunoscut că a ameninţat-o pe partea vătămată, deşi a admis că a avut cuţitul în mână.
În faza de cercetare judecătorească, partea vătămată a retractat iniţial declaraţiile date la urmărirea penală şi a susţinut că, deşi avea cuţitul în mână, inculpatul nu l-a ameninţat, ci i-a restituit bunul imediat.
Ulterior, partea vătămată a revenit la poziţia avută în timpul urmăririi penale şi a declarat că i-a fost teamă ca la imobilizarea inculpatului să nu fie lovit de acesta cu cuţitul pe care îl avea în mână.
Instanţa de fond a reţinut ca pertinentă declaraţia martorului B.E. care a arătat că, înainte de a fi imobilizat, inculpatul a îndreptat ameninţător cuţitul spre urmăritorii săi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 142 din 13 martie 2003 a admis apelul declarat de inculpatul N.M.C., a desfiinţat parţial sentinţa şi, pe fond, a menţinut revocarea liberării condiţionate a pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3526/2000 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, contopind restul rămas neexecutat de 547 zile cu pedeapsa de 8 ani închisoare, inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei penale au fost menţinute.
Instanţa de control judiciar a constatat că, în realitate, restul de pedeapsă rămas neexecutat din condamnarea suferită de inculpat prin sentinţa penală nr. 3526/2000 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti este de 547 zile, iar nu de 643 zile cum, în mod greşit, a reţinut instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Recursul se dovedeşte a fi nefondat şi urmează a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., este neîntemeiat.
Instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului şi au dat o justă încadrare juridică faptei săvârşită de acesta.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă fără dubiu că inculpatul a sustras odată cu cântarul părţii vătămate şi cuţitul acestuia. La strigătele părţii vătămate, martorul B.E. s-a alăturat acesteia în urmărirea inculpatului. În momentul în care a fost ajuns de cei doi, inculpatul i-a ameninţat cu cuţitul, împrejurare relatată atât de partea vătămată cât şi de martor.
Curtea constată că încadrarea juridică a faptei a fost corect reţinută în infracţiunea de tâlhărie, întrucât sustragerea bunului a fost urmată de acţiunea de intimidare, de folosire a unei arme albe în scopul asigurării scăpării făptuitorului, astfel că nu se impune schimbarea acesteia în infracţiunea de furt calificat.
Nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., nu este fondat.
Instanţele de judecată au aplicat o pedeapsă judicios individualizată, în conformitate cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a avut în vedere periculozitatea modului de acţiune a inculpatului care a pătruns în autoturismul părţii vătămate şi a sustras bunuri, iar apoi s-a folosit de o armă albă pentru a-şi asigura scăparea, dar şi de persoana inculpatului, recidivist cu numeroase condamnări pentru săvârşirea de infracţiuni de furt calificat şi o persoană fără ocupaţie, cu o poziţie nesinceră în timpul procesului penal.
Curtea constată că pedeapsa aplicată, prin cuantum şi modalitatea de executare stabilite, corespunde scopului coercitiv-educativ al sancţiunii penale, astfel cum este el prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru aceste motive şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea va respinge, ca nefondat recursul inculpatului N.M.C.
Timpul arestului preventiv se va deduce din durata pedepsei aplicate, de la 19 august 2002 la zi.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b), art. 38517 C. proc. pen. şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M.C. împotriva deciziei penale nr. 142 din 13 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 august 2002 la 19 septembrie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3891/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3894/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
