CSJ. Decizia nr. 3957/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3957/2003
Dosar nr. 3758/2003
Şedinţa publică din 23 septembrie 2003
Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
Din actele dosarului, rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 166 din 3 iunie 2003, pronunţată în dosarul penal nr. 1628/P/2003, Tribunalul Botoşani, secţia penală, l-a condamnat pe inculpatul D.C.M. prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2) lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), d), e) şi g) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen., pentru care, reţinând dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen., a aplicat pedeapsa închisorii de 2 ani, respectiv 2 luni.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
S-au aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), iar pe inculpatul C.F.A. prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în infracţiunile prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), d), e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), la 2 pedepse cu închisoarea, un an şi respectiv o lună, reţinând circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei mai grele, de un an închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Ambilor li s-a dedus prevenţia, au fost obligaţi la despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În seara de 12 februarie 2003, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpaţii au acostat pe partea vătămată J.S.B. şi acesta sub influenţa alcoolului şi l-au lovit cu pumnii şi cu picioarele până a rămas căzut la pământ. După ce s-au îndepărtat, unul dintre cei doi au avut ideea să se întoarcă şi să-i ia banii dacă ar fi avut. Partea vătămată a avut nevoie de 14, 15 zile de îngrijiri medicale şi i s-au sustras 830.000 lei şi o lamă de bărbierit.
Situaţia de fapt a rezultat din declaraţiile părţii vătămate, ale inculpatului, martorilor D.N., A.N., C.V., J.C. şi J.E., procesul verbal constatator întocmit la faţa locului, expertiza medico-legală.
Instanţa de fond a constatat ca fiind întrunite elementele constitutive a două infracţiuni distincte, de lovire şi de furt, lovirea neavând scopul însuşirii pe nedrept, această intenţie născându-se spontan şi ulterior lovirii.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), comportarea anterioară bună, sinceritatea, regretul, etc.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin Decizia penală nr. 222 din 28 iulie 2003, pronunţată în dosarul penal nr. 3803/2003 a admis apelul parchetului şi a desfiinţat sentinţa sub aspectul încadrării juridice a faptelor şi corespunzător individualizării pedepsei, aplicând pentru tâlhărie pedepse de: 4 ani închisoare inculpatului D.C.M. şi 2 ani închisoare inculpatului minor C.F.A.
S-a dedus prevenţia la zi.
Instanţa de apel a considerat că nu are vreo importanţă că intenţia sustragerii a apărut ulterior aceleia de lovire, câtă vreme a condus la o stare de neputinţă de care au profitat.
Împotriva acestei decizii inculpatul C.F.A. a declarat recurs, în termen legal, criticând-o sub aspectul greşitei aplicări a legii [(art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.)] prin reţinerea infracţiunii de tâlhărie, iar nu a acelora de furt şi lovire, şi oricum sub aspectul temeiniciei, pedeapsa fiind greşit individualizată.
S-a solicitat casarea deciziei şi a sentinţei şi condamnarea pentru furt şi lovire, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Examinând hotărârea atacată şi sentinţa în raport de criticile formulate, ca urmare a extinderii efectelor recursului şi asupra inculpatului D.C.M., analizând probele dosarului şi în baza textelor de lege aplicabile, Curtea a ajuns la următoarele concluzii:
Punctul de vedere exprimat de către instanţa de fond este acela considerat corect şi însuşit de Curte, atât ca şi conţinut, cât şi ca motivare. Astfel:
Infracţiunea de tâlhărie este o infracţiune complexă care se realizează în elementul ei material printr-o acţiune principală de furt şi o acţiune adiacentă care constă în întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, ori punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra.
Pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie este necesar, aşa cum rezultă chiar din textul care incriminează această faptă ca violenţele, ameninţările ori punerea victimei în stare de inconştienţă sau în neputinţă de a se apăra, să fi fost comise de făptuitor cu scopul de a înlesni săvârşirea furtului, iar dacă acţiunile prin care se realizează constrângerea sunt efectuate ulterior, ele trebuie să urmărească păstrarea bunului furat sau înlăturarea urmelor infracţiunii ori să-şi asigure scăparea.
În situaţia în care, prin lovirea victimei inculpatul nu a urmărit deposedarea acesteia de bunuri, iar hotărârea de a-i sustrage un bun a intervenit ulterior, cele 2 acţiuni ale sale neavând o legătură subiectivă între ele, constituie infracţiuni distincte de lovire şi, respectiv, furt.
În cauză a rezultat din probe atât succesiunea actelor materiale: lovire şi ulterior însuşirea unui bun al victimei, cât şi naşterea celor 2 intenţii, de a lovi şi respectiv a însuşi pe nedrept la momente diferite (marcare şi de îndepărtarea de victima lovirilor, urmată de întoarcerea după bani).
Pedepsele aplicate au fost just individualizate, reţinându-se şi circumstanţele atenuante faţă de vârsta, sinceritatea, tinereţea, comportarea anterioară, starea de ebrietate, astfel încât nu se impune modificarea cuantumului lor.
Faţă de considerentele exprimate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursul inculpatului minor şi extinzând efectele şi asupra inculpatului D.C.M. să se caseze Decizia şi să se menţină sentinţa dată la judecata în fond, aceasta fiind temeinică şi legală.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce prevenţia la zi, iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului (art. 192 alin. final C. proc. pen.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.F.A. împotriva deciziei penale nr. 222 din 28 iulie 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Extinde efectele recursului şi asupra inculpatului D.C.M.
Casează Decizia penală nr. 222 din 28 iulie 2003 a Curţii de Apel Suceava şi menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 166 din 3 iunie 2003 a Tribunalului Botoşani.
Deduce din pedeapsă, pentru ambii inculpaţi, reţinerea şi arestarea preventivă de la 14 februarie 2003 la 23 septembrie 2003.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3956/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3975/2003. Penal → |
|---|
