CSJ. Decizia nr. 4232/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4232/2003
Dosar nr. 2537/2003
Şedinţa publică din 3 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 78 din 3 februarie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în fond după casare, a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului C.C. din infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (3) C. pen., pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 13 şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 13 şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul C.C. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen. şi s-a dispus arestarea inculpatului după rămânerea definitivă a hotărârii.
S-a dispus anularea paşaportului seria 00065474.
S-a constatat că partea vătămată T.C. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit.
A fost obligat inculpatul să plătească 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarea situaţie de fapt.
La data de 1 august 1998, în jurul orelor 22,30, inculpatul împreună cu alte persoane s-au deplasat cu autoturismul concubinei sale, V.V., marca MERCEDES, la locuinţa părţii vătămate T.C., pătrunzând prin efracţie în locuinţa acesteia, de unde a sustras bunuri în valoare de 12.000.000 lei.
Partea vătămată a primit un telefon şi după un timp, o persoană de sex bărbătesc i-a spus să se ducă la cutia poştală să ridice un plic cu valoarea bunurilor şi în acelaşi timp, spunându-i că nu inculpatul a sustras bunurile.
Pentru a-şi crea un alibi, inculpatul a declarat că la data respectivă, s-a aflat în Bulgaria, prezentând în acest sens paşaportul nr. 00065474, pe care sunt aplicare însă două ştampile falsificate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.C., solicitând achitarea lui, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de furt calificat şi achitarea lui în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de uz de fals.
Prin Decizia penală nr. 297 din 22 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.C.
S-a dedus prevenţia de la 20 august 1997 şi de la 26 ianuarie 1998 la data punerii în libertate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C.C., solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor şi achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de furt calificat, deoarece nu el este autorul faptei, şi achitarea lui pentru infracţiunea de uz de fals, în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece fapta nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Susţinerile inculpatului în sensul că nu a comis infracţiunea de furt calificat în dauna părţii vătămate T.C. sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză.
Astfel, în declaraţiile sale, martorul B.G. a relatat că la data de 1 august 1997, în jurul orelor 22.00 a auzit alarma de la apartamentul părţii vătămate, astfel că, ieşind pe balcon a observat două persoane necunoscute care se plimbau şi urmăreau cu atenţie scara blocului, apoi au intrat în bloc, iar după 2-3 minute a apărut un al treilea individ.
De asemenea, martorul a mai arătat că a intrat în casă încercând să o sune pe partea vătămată, însă nu a reuşit, ieşind pe balcon, ocazie cu care i-a văzut pe cei trei indivizi urcându-se într-un autoturism marca MERCEDES.
Cu ocazia recunoaşterii din grup, acelaşi martor l-a recunoscut pe inculpat, ca fiind unul din cei trei indivizi pe care i-a văzut în data de 1 august 1997.
Apărarea inculpatului în sensul că la data la care a fost comisă fapta se afla în Bulgaria, prezentând în acest sens paşaportul nr. 00065474, este înlăturată de concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 215143 din 9 martie 1998, efectuat de Inspectoratul General al Poliţiei, Institutul de Criminalistică, dar şi de adresa nr. 1025117 din 3 februarie 1998 a D.G.P.F.S.P.M.P., Direcţia Poliţiei de Frontieră al P.P.F. Giurgiu pe unde inculpatul a susţinut că a ieşit şi intrat în ţară.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, rezultă că impresiunile de ştampile aplicate pe paginile 6 şi 7 ale paşaportului seria 00065474 nu au fost executate cu ştampila nr. 03 al P.P.F. Giurgiu din cadrul Ministerului de Interne, Direcţia Generală a Poliţiei de Frontieră, Străini, Probleme de Migrări şi Paşapoarte, fiind executate ambele cu aceeaşi ştampilă.
Din adresa nr. 1025130 din 9 martie 1998 a D.G.P.F.S.P.M.P. Direcţia Poliţiei de Frontieră, P.P.F. Giurgiu, rezultă că ştampila cu nr. 03 aparţine şefului de tură, dar care nu lucrează în trafic.
Pe de altă parte, din adresa nr. 1025117 din 3 februarie 1998 emisă de D.G.P.F.S.P.M.P., D.P.F. a P.P.F. Giurgiu, rezultă că în perioada 01 iulie 1997 – 31 august 1997, figurează ca ieşit din ţară la data de 1 iulie 19987 cu cetăţeanul român C.C., născut la 16 februarie 1957, şi nu inculpatul C.C., născut la 29 iulie 1957.
De asemenea, din declaraţia martorei V.V., concubina inculpatului, rezultă că aceasta a cumpărat în luna februarie autoturismul marca MERCEDES, pe care l-a condus inculpatul, precizând că la data de 01 august 1997 nici ea, nici acesta, nu au condus autoturismul şi nu l-au împrumutat altei persoane.
Aşadar, instanţele au stabilit în mod corect în raport de materialul probator administrat în cauză, faptul că inculpatul C.C. este autorul infracţiunii de furt calificat, comis în data de 01 august 1997 în dauna părţii vătămate T.C., astfel că, cererea acestuia prin care a solicitat achitarea pentru această faptă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., se constată că nu este fondată şi urmează să fie respinsă.
În ce priveşte susţinerea inculpatului, în sensul că fapta reţinută în sarcina lui nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., se apreciază că nu sunt fondate.
Potrivit art. 291 C. pen., constituie infracţiunea de uz de fals, folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals.
În declaraţiile lor, inculpatul şi fiul acestuia, C.G. au arătat că numitul S.C. s-a ocupat de aplicarea ştampilelor pe paşaportul falsificat, pe care, ulterior acesta i-a transmis inculpatului, atunci când a fost arestat.
Or, fapta inculpatului de a prezenta organelor de urmărire penală un paşaport despre care cunoştea că este falsificat, în scopul de a-şi dovedi nevinovăţia, în sensul că la data săvârşirii infracţiunii de furt calificat s-ar fi aflat în Bulgaria, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., aşa cum în mod corect au reţinut atât instanţa de fond cât şi cea de apel.
În consecinţă, se constată că cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpat este nefondat şi urmează să fie respins.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, urmează ca recursul declarat de inculpatul C.C. să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 297 din 22 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4231/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4233/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
