CSJ. Decizia nr. 4417/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4417/2003
Dosar nr. 1955/2003
Şedinţa publică din 10 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1135 din 3 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I a penală, au fost condamnaţi:
1. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74, art. 76 şi art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A., la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă prevenţia de la 23 mai 2002, la zi.
2. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), a fost condamnat G.V la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 110 C. pen., raportat la art. 81 C. pen., s-a hotărât suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi, conform art. 359 C. proc. pen., a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
A fost dispusă punerea de îndată în libertate a inculpatului, deducându-se prevenţia de la 20 mai 2002, la zi.
S-a luat act că partea vătămată C.C. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpaţii au fost obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
Din probatoriul administrat, instanţa de fond, a reţinut vinovăţia inculpatului cu privire la următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 19 mai 2002, cei doi inculpaţi au pătruns în baraca locuită de partea vătămată şi, sub ameninţarea cu cuţit, au sustras un radiocasetofon.
Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptei, au dat declaraţii contradictorii şi au încercat să inducă în eroare, ancheta.
Împotriva acestei soluţii, au declarat apeluri, în termenul prevăzut de lege, inculpatul C.A. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Apelul inculpatului vizează netemeinicia soluţiei de fond pentru cuantumul pedepsei, prea mari ce i s-a aplicat.
Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti critică şi el soluţia, pentru pedepsele prea mici aplicate inculpaţilor şi pentru modalitatea de executare a acestor pedepse.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 152/ A din 13 martie 2003, a admis apelul declarat de parchet şi a respins recursul inculpatului, ca nefondat.
Admiţând recursul parchetului, instanţa de apel a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând, în fond.
A înlăturat dispoziţiile art. 74, art. 76 şi art. 80 C. pen., din condamnarea aplicată inculpatului C.A.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe C.A., la 7 ani închisoare.
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului G.V., de la 2 ani, la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A înlăturat art. 110 C. pen.
A dedus prevenţiile inculpaţilor şi a dispus încarcerarea inculpatului G.V.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A obligat inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de control judiciar a reţinut că nimic din datele speţei nu justifică acordarea de circumstanţe atenuante inculpatului major C.A. Din contră, datele speţei, arată fără dubiu de tăgadă, că acesta a fost factorul instigator şi determinant în comiterea infracţiunii, atrăgându-l în activitatea infracţională şi pe inculpatul minor G.V., fapt ce constituie o agravantă. Mai mult, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, iar repararea prejudiciului, prin restituirea bunului furat, nu se datorează inculpatului.
Doar faptul că nu are antecedente penale, aşadar, nu este de natură să conducă la o individualizare judiciară prin atenuare, fiind, în mod evident, greşită, sub acest aspect, soluţia instanţei de fond. În raport de gravitatea faptei, de pericolul social concret, de circumstanţele reale şi personale, se impune o nouă individualizare, mai severă.
Cât priveşte pe inculpatul minor G.V., este de reţinut că acesta, aşa cum s-a probat în cauză, este cel ce a efectuat ameninţarea cu cuţitul, inducând temerea victimei şi facilitând comiterea tâlhăriei. Nici el nu s-a dovedit a fi sincer şi nu a manifestat regret pentru fapta comisă. În raport de gravitatea faptei şi de împrejurările comiterii acesteia, se impunea un tratament sancţionator mai aspru, care să răspundă adecvat, scopului preventiv şi educativ al pedepsei.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, pentru netemeinicie şi solicitând reducerea pedepsei aplicate, prin casarea deciziei şi revenirea la hotărârea primei instanţe.
Recursul este nefondat.
Din probele dosarului rezultă condiţiile în care, prin violenţă, noaptea şi prin pătrunderea în locuinţa părţii vătămate, împreună cu un coinculpat minor şi înarmat cu un cuţit, a fost sustras, radiocasetofonul părţii vătămate. Ori, în circumstanţele enumerate, infracţiunea de tâlhărie comisă, dobândeşte un conţinut agravant, ce impune aplicarea unei pedepse adecvate, excluzând reţinerea de circumstanţe atenuante, care, nu şi-ar găsi corespondent în realitate.
Faţă cu cele arătate, recursul declarat de inculpat apare ca nefondat şi va trebui respins, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A., împotriva deciziei penale nr. 152/ A din 13 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 23 mai 2002, la 10 octombrie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4416/2003. Penal. Art.174,175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4418/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
