CSJ. Decizia nr. 4516/2003. Penal. Art.254 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4516/2003
Dosar nr. 736/2003
Şedinţa publică din 15 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 242 din 22 iulie 2002, Tribunalul Dâmboviţa l-a condamnat pe inculpatul N.B.C., după cum urmează:
- în baza art. 254 alin. (1) C. pen., la 3 ani închisoare. S-a luat act că denunţătorul P.A. a primit sumele de 450 dolari S.U.A. şi 6.520.000 lei şi nu s-a mai constituit parte civilă.
- în baza art. 254 alin. (1) C. pen., la 3 ani închisoare. S-a luat act că denunţătorul D.C. a primit suma de 600 dolari S.U.A. şi nu s-a mai constituit parte civilă.
- în baza art. 257 C. pen., la 2 ani închisoare. Inculpatul a fost obligat să restituie denunţătorului R.I.G. suma de 6.000.000 lei.
- în baza art. 254 alin. (2) C. pen., la 3 ani închisoare. Inculpatul a fost obligat să restituie denunţătorului M.M.B. suma de 8.999.000 lei.
- în baza art. 254 alin. (2) C. pen., la 3 ani închisoare. Inculpatul a fost obligat să restituie denunţătorului V.D. suma de 8.800.000 lei.
- în baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), la 6 luni închisoare.
A fost anulat certificatul întocmit pentru auto. DB-03-HKN.
- în baza art. 254 alin. (2) C. pen., la 3 ani închisoare. Inculpatul a fost obligat să restituie denunţătorului R.C. suma de 5.000.000 lei.
- în baza art. 254 alin. (2) C. pen., la 3 ani închisoare. Inculpatul a fost obligat să restituie denunţătorului I.G.C. suma de 3.400.000 lei.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 867 C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare la locul de muncă, respectiv SC B.R. SRL Moţăieni.
A fost dedusă din pedeapsă, perioada arestării preventive de la 17 ianuarie 2002 la zi şi s-a dispus punerea deîndată în libertate a inculpatului.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru faptele prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. (parte civilă P.N.) şi art. 254 alin. (1) C. pen. (parte civilă A.D.), respingând şi acţiunile civile ale acestora.
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru fapta prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (G.M.) şi pentru fapta prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (G.M.).
Instanţa a reţinut că prin rechizitoriile din 11 martie 2002 şi 16 mai 2002, inculpatul N.B.C. a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de luare de mită, trafic de influenţă, şantaj şi fals intelectual.
Constatând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 32 – art. 34 C. proc. pen., cauzele au fost conexate.
Din actele de sesizare rezultă că inculpatul N.B.C. a îndeplinit funcţia de inspector supraveghere în cadrul R.A.R., Reprezentanţa Dâmboviţa, până în luna decembrie 2001. Potrivit atribuţiilor de serviciu, inculpatul îndruma şi verifica activitatea în cele 10 staţii din judeţ care efectuau inspecţiile tehnice periodice, având dreptul să execute şi personal asemenea inspecţii, precum şi omologări, dar numai la staţia R.A.R., Dâmboviţa, folosind în acest scop ştampila nr. DB-04.
În toamna anului 2000 şi în cursul anului 2001, inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni, după cum urmează:
1. În vara anului 2001, P.A. şi-a procurat din Belgia un autoturism Ford Mondeo, dotat doar cu Euro 1, motiv pentru care nu putea fi înmatriculat.
Cunoscându-l pe inculpat, P.A. a fost asigurat de acesta că îi va obţine cartea de identitate a autoturismului, pretinzându-i în schimb sumele de 450 dolari S.U.A. şi 6.250.000 lei.
2. În luna iunie 2001, numitul D.C. a cumpărat un autoturism Ford Mondeo, dotat tot cu Euro 1. Ca şi în cazul precedent, inculpatul, în schimbul sumei de 600 dolari S.U.A., i-a promis că îi va obţine cartea de identitate a autoturismului.
3. În toamna anului 2000, prin intermediul martorului D.G.I., cunoştinţă de-a sa, inculpatul a primit de la P.N. suma de 1.000.000 lei pentru a atesta fictiv efectuarea inspecţiei tehnice periodice a autoturismului ARO.
Inculpatul a trecut pe la domiciliul numitului P.N., doar pentru a se convinge că există fizic autoturismul, trimiţându-i proprietarului apoi, prin D.I., certificatul cu anexa inspecţiei tehnice.
4. În primăvara anului 2001, A.D., prin intermediul martorului D.I., i-a dat inculpatului suma de 1.000.000 lei pentru a atesta efectuarea inspecţiei tehnice a autoturismului Ford Transit.
5. În luna august 2001, R.I.G. şi-a cumpărat o autoutilitară Dacia 1307 papuc, căreia urma să îi efectueze inspecţia tehnică.
Inculpatul i-a promis sus-numitului că îl ajută pentru inspecţia tehnică, a cărei efectuare revenea R.A.R., Bucureşti şi pentru intervenţia sa la inspectorul O.B. a pretins şi primit suma de 6.000.000 lei.
6. În perioada 9 octombrie – 5 noiembrie 2001, inculpatul a sustras de la SC N.T.P. 4 folii de securizare în valoare de 6.000.000 lei.
7. Deplasându-se la SC N.T.P., inculpatul l-a şantajat pe şeful staţiei, ing. G.M. cu închiderea staţiei pentru deficienţe, urmând astfel să-l determine să accepte întocmirea unor documente pentru autoturisme care să ateste verificarea lor tehnică deşi nu au fost niciodată aduse fizic la verificare. Astfel a fost întocmit în fals raportul de inspecţie tehnică nr. 5631 din 8 mai 2001.
8. Inculpatul a înscris date false în anexa la certificatul de înmatriculare al autoturismului nr. DB-03-HKN, aparţinând numitului P.N., fără să fi efectuat inspecţia tehnică.
9. În luna octombrie 2001, numitul M.M.B. l-a cunoscut pe inculpat la sediul SC O.T. SA Găeşti, fiind interesat în omologarea unui autocamion, ca pavilion apicol şi apoi în înmatricularea acestuia.
Inculpatul a pretins şi primit suma de 9.000.000 lei, asigurându-l pe solicitant că va rezolva omologarea şi toate celelalte operaţii pentru înmatriculare.
În realitate nu a făcut nimic, martorul denunţător solicitând obligarea inculpatului la restituirea sumei.
10. În aceeaşi perioadă şi V.D. dorea omologarea a două pavilioane apicole.
Inculpatul i-a pretins şi a primit în total suma de 8.800.000 lei.
11. Numitul R.C. i-a remis inculpatului suma de 5.000.000 lei pentru omologarea unui pavilion apicol în vederea înmatriculării.
12. De la numitul I.G.C. inculpatul a pretins şi primit 3.400.000 lei pentru omologarea unui pavilion apicol.
Instanţa a constatat că faptele imputate inculpatului şi constând în primirea a câte 1.000.000 lei de la numiţii P.N. şi A.D. prin intermediul numitului D.I., pentru efectuarea inspecţiilor tehnice la autoturisme, nu sunt dovedite, proprietarii autovehiculelor necunoscându-l pe inculpat.
Asemenea, instanţa a constatat că nu sunt probe care să convingă că inculpatul a săvârşit fapta de furt a celor 4 folii de securizare (pct. 6).
În privinţa infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 C. pen., în relaţie cu ing. G.M., instanţa a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, ameninţările imputate fiind în realitate atenţionări ale subalternilor generate de greşeli şi nu au legătură cu şantajul (pct. 7).
Din acelaşi motiv s-a concluzionat cu privire la lipsa elementelor constitutive şi ale infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (pct. 7).
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi inculpatul.
În dezvoltarea motivelor, parchetul a invocat netemeinicia dispoziţiilor de achitare a inculpatului, greşita obligare a inculpatului la restituirea sumei de bani către R.I.G., beneficiarul traficului de influenţă, suma impunându-se a fi confiscată, precum şi pentru greşita individualizare a pedepsei, impunându-se o sancţiune mai severă.
Inculpatul a solicitat, în principal, achitarea pentru toate infracţiunile şi, în subsidiar, reducerea pedepselor, cu executarea celei rezultante la locul de muncă.
Prin Decizia penală nr. 37 din 17 ianuarie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul parchetului, desfiinţând hotărârea atacată şi, rejudecând, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la câte 3 ani închisoare şi câte 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (denunţători P.N. şi A.D.), în baza art. 194 alin. (1) C. pen., la 2 ani închisoare şi în temeiul art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), la 2 ani închisoare.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de câte 2 ani alături şi de pedepsele principale stabilite pentru celelalte infracţiuni prevăzute de art. 254 C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, sporită cu un an, în total 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în condiţiile art. 64 şi art. 71 C. pen.
A fost înlăturată aplicarea art. 867 C. pen.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., a fost confiscată de la inculpat suma de 6.000.000 lei şi s-a dispus restituirea sumelor de câte 1.000.000 lei denunţătorilor P.N. şi A.D.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de control judiciar a constatat că inculpatul, pe de o parte, a săvârşit şi infracţiunile de luare de mită pentru care instanţa de fond l-a achitat, faptele existând şi fiind dovedite prin denunţurile proprietarilor autoturismelor, declaraţiile intermediarului D.I. şi operaţiile de vizare a inspecţiei tehnice, efectuate de inculpat, în ambele cazuri fără ca autovehiculele să fie faptic verificate, iar pe de altă parte, că sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la fals şi şantaj, existând latura subiectivă a infracţiunilor în discuţie atâta timp cât şeful staţiei, G.M., a fost constrâns sub ameninţarea închiderii staţiei să întocmească în fals raportul de inspecţie nr. 5631 din 9 mai 2001 şi tot prin constrângere sub forma ameninţării inculpatul a urmărit să obţină în mod injust un folos, constând în efectuarea inspecţiilor tehnice pentru toţi fără respectarea condiţiilor legale.
În raport de gravitatea şi multitudinea faptelor reţinute şi de atitudinea nesinceră a inculpatului pe tot parcursul procesului, s-a apreciat că scopul pedepsei, aplicată într-un cuantum sporit, nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim privativ de libertate.
Împotriva deciziei penale sus-menţionate inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru: greşita condamnare în cazurile în care instanţa fondului a dispus achitarea; greşita condamnare pentru infracţiunile de luare de mită în legătură cu faptele de la pct. 9-12 întrucât, conform adresei nr. 643/2002 a R.A.R., Dâmboviţa, inculpatul nu avea competenţa efectuării inspecţiilor tehnice decât la vehiculele sub 3,5 tone masa maximă autorizată (pavilioanele apicole având masa maximă peste acest tonaj); greşita condamnare în legătură cu denunţătorii P.A. şi D.C. (pct. 1 şi 2), existând contraziceri în declaraţiile acestora în ceea ce priveşte scopul remiterii unor sume de bani, care în realitate au fost date inculpatului cu titlu de împrumut; greşita condamnare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, întrucât inculpatul nu s-a prevalat concret că are influenţă pe lângă o anumită persoană; greşita individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât şi al modalităţii de executare.
În finalul criticilor s-a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond sau casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că motivele de recurs privesc cazurile de casare arătate de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 14, 18 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.
În cauză a fost administrat un material probator amplu, determinat şi de atitudinea procesuală constantă a inculpatului de negare a celor mai multe dintre faptele imputate.
Chiar dacă, în cursul urmăririi penale, la procuror, inculpatul a recunoscut primirea unor sume de bani de la martorii P.A. şi D.C. pentru a le asigura înmatricularea autoturismelor care nu îndeplineau condiţiile legale, în cursul judecăţii inculpatul şi-a modificat apărarea, susţinând că fiind prieten cu proprietarii autoturismelor, a primit banii sub formă de împrumut. Această nouă versiune a inculpatului este ferm contrazisă atât de către cei doi denunţători, cât şi de martorii C.D.T.E. şi N.G., care au asistat, în momente diferite, la remiterea sumelor către inculpat, cunoscând scopul pentru care au fost date, precum şi împrejurarea în care, motivat de dorinţa de a obţine de la inculpat măcar un act, P.A. a acceptat întocmirea unei chitanţe care a consemnat că între cei doi s-a efectuat un împrumut.
În condiţii similare a întocmit chitanţă pentru împrumut şi martorul D.C., care a reuşit să obţină restituirea sumei de la părinţii inculpatului.
Nu este întemeiată nici critica privind condamnarea inculpatului de către instanţa de apel după ce acesta a fost achitat de către instanţa de fond pentru infracţiunile de luare de mită, denunţători P.N. şi A.D., şantaj şi instigare la fals.
Existenţa faptelor şi a vinovăţiei inculpatului au fost reţinute pe baza probelor, judicios analizate şi logic interpretate, în contextul şi al practicilor ilegale ale acestuia, în aceeaşi modalitate, dovedite fără echivoc.
Faptul că denunţătorii au remis prin intermediar sumele de bani pentru ca inculpatul să facă acte contrare regulilor de atestare a inspecţiei tehnice auto nu înlătură răspunderea acestuia în condiţiile prevăzute de art. 254 C. pen., fiind dovedită implicarea sa prin declaraţia completă dată de P.N. la procuror, în care confirmă prezenţa inspectorului la domiciliul său timp de circa un minut pentru a vedea autoturismul, precum şi prin declaraţiile martorului D.G.I. şi procesul verbal de confruntare, toate coroborate cu faptul atestării stării tehnice a celor două autoturisme fără să fi fost deplasate la staţia de verificare.
Concluzia instanţei de apel cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor de şantaj şi instigare la fals este, de asemenea, întemeiată pe mijloacele de probă administrate, respectiv declaraţiile numiţilor G.M. şi I.G., care detaliază constrângerile prin ameninţări cu închiderea staţiei şi concedierea din serviciu, din partea inculpatului, care le cerea să ateste efectuarea inspecţiilor tehnice fără să fi fost prezentate autoturismele.
Constrângerile în modalitatea arătată pentru a-l determina pe ing. G.M. să ateste în fals efectuarea inspecţiilor tehnice la autoturisme, faptă comisă de către inculpat pentru a obţine astfel, injust folosul constând în atestatul inspecţiei tehnice, pentru proprietari, realizează conţinutul infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.
Legea penală nu prevede alte condiţii pentru existenţa infracţiunii, astfel că toate comentariile care fac referire la alte elemente nu afectează conţinutul constitutiv al infracţiunii ci evocă doar diferite situaţii şi modalităţi faptice.
Susţinerile inculpatului potrivit cărora nu avea atribuţii de serviciu în domeniul verificării vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi, de urmare, nici calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită pentru sumele de bani primite în legătură cu înscrierea în circulaţie a pavilioanelor apicole (pct. 9 – 12), sunt nefondate.
Adresa nr. 643/2002 a R.A.R. Dâmboviţa, invocată în apărare, confirmă, într-adevăr, că inculpatul nu putea să efectueze inspecţii tehnice decât la vehicule sub 3,5 tone. Aceeaşi adresă însă, menţionează că inculpatul avea posibilitatea să efectueze omologări la orice tip de vehicule, fiind supuse omologării şi pavilioanele apicole.
Or, proprietarii pavilioanelor apicole i-au remis inculpatului sume de bani pentru a realiza omologarea acestora în vederea eliberării cărţilor de identitate, astfel încât, actul pe care făptuitorul a promis că îl va îndeplini şi pentru care a pretins necuvenit sumele de bani intra în atribuţiile sale de serviciu.
Nici critica privind greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă nu este întemeiată.
Cumpărătorul de influenţă R.I.G. declară că inculpatul, aflând că îl interesează efectuarea unei revizii tehnice la Dacia 1307 Papuc, i-a oferit ajutorul, promiţându-i că va interveni pe lângă O.B. de la R.A.R. Bucureşti pe care îl cunoaşte şi care va rezolva problema, pentru care însă i-a pretins şi i-a dat suma de 6.000.000 lei.
Aşa fiind, acţiunile inculpatului, în sensul că nu ar fi indicat concret instituţia şi persoana pe lângă care va interveni, nu sunt sincere.
În sfârşit, în referire la critica privind greşita individualizare a pedepsei, Curtea constată că pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare a fost aplicată prin observarea riguroasă a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Au fost, astfel, avute în vedere limitele speciale legale ale pedepsei, gradul ridicat de pericol social generic al infracţiunilor şi cel concret, precum şi persoana inculpatului, care este tânăr şi fără antecedente penale.
În raport de toate acestea, instanţele au stabilit pedepse la limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracţiunile mai grave săvârşite şi, acordând întemeiat semnificaţie pericolului social al pluralităţii de infracţiuni, a sporit pedeapsa cu un an, dispunând executarea pedepsei de 4 ani închisoare în regim de detenţie.
În cuantumul astfel stabilit şi modalitatea de executare arătată, pedeapsa este justificată şi necesară prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Neconstatând nici din examinarea din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., existenţa vreunui caz de casare a hotărârilor pronunţate în cauză, se va dispune respingerea recursului inculpatului N.B.C. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.B.C. împotriva deciziei penale nr. 37 din 17 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4517/2003. Penal. Art.211.alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4499/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
