CSJ. Decizia nr. 4520/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4520/2003
Dosar nr.2542/2003
Şedinţa publică din 15 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1259 din 23 decembrie 2002, Tribunalul Bucureşti le-a condamnat pe inculpatele:
- G.O., în baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., raportat la art. 110 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-a constatat că inculpata a fost reţinută 24 ore la data de 29 octombrie 2001 şi arestată preventiv de la 30 octombrie 2001, la 18 decembrie 2001.
- E.A., în baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., raportat la art. 110 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-a constatat că inculpata a fost reţinută la data de 29 octombrie 2001.
Inculpatele au fost obligate la cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în ziua de 29 octombrie 2001, inculpatele G.O. şi E.A. s-au întâlnit cu T.N.T. şi împreună au hotărât să facă rost de bani pentru a cumpăra droguri. În acest scop cei trei s-au deplasat în apropierea Liceului P.T.T.R. unde, la indicaţiile lui T.N.T., inculpata G.O. a acostat-o pe martora M.G., care avea cercei din aur în urechi şi, pe un ton prefăcut nervos i-a reproşat martorei că i-ar fi bătut sora, deşi inculpata nu avea vreo soră.
Conform scenariului stabilit, inculpata G.O. l-a întrebat pe T.N.T. dacă martora este cea care i-a bătut sora, însă, cum între timp acesta a observat-o pe partea vătămată S.A. care avea mai multe bijuterii, i-a răspuns inculpatei că aceasta din urmă i-a bătut sora. Cu acelaşi ton prefăcut inculpata a acostat-o pe partea vătămată S.A., imputându-i fapta inventată şi trăgând-o de mână în spatele unui bloc din apropiere, timp în care a trimis-o pe inculpata E.A. să-i caute pretinsa soră spre a fi adusă.
Inculpata G.O. i-a cerut părţii vătămate să-i dea brăţara de la mână dar, fiind refuzată, i-a desfăcut-o cu forţa şi a luat-o. Între timp s-a întors inculpata E.A. cu „vestea” că nu a găsit-o pe sora inculpatei G.O.
Aceasta din urmă i-a scos părţii vătămate S.A. inelul din aur de pe deget, încercând să îi scoată de pe deget şi celălalt inel însă nu a reuşit.
Cele două brăţări sustrase au fost date de inculpata G.O. lui T.N.T., care a fugit apoi de la locul faptei.
Şi inculpata E.A. s-a îndepărtat de acel loc însă observând că inculpata G.O. este reţinută de partea vătămată, s-a întors, încercând să o scape.
Intervenind şi alte colege ale părţii vătămate, inculpata G.O. a lovit-o pe S.A. peste faţă, iar inculpata E.A. a încercat să o smulgă pe coinculpată din grup, aducându-i injurii părţii vătămate.
În cele din urmă ambele inculpate au fost reţinute de persoanele care au venit în ajutorul părţii vătămate şi predate lucrătorilor de la secţia 22 Poliţie.
T.N.T., faţă de care a fost disjunsă cauza, a amanetat bijuteriile, prin serviciile martorului I.V., primind suma de 600.000 lei.
Ulterior bijuteriile au fost restituite părţii vătămate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata E.A., criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând achitarea, întrucât nu se face vinovată de comiterea vreunei infracţiuni, intervenind numai pentru aplanarea conflictului.
Prin Decizia penală nr. 190 din 3 aprilie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte hotărârea atacată, înlăturând pedeapsa aplicată şi dispoziţiile art. 81 şi art. 110 C. pen.
Rejudecând, în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 99 şi art. 100 C. pen., a aplicat inculpatei E.A. măsura educativă a mustrării.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de control judiciar a constatat că, în raport de contribuţia redusă a inculpatei E.A. la comiterea infracţiunii, de conduita sinceră în cursul procesului, de mediul familial, de intelectuali, din care provine, de vârsta acesteia, fiind în plină perioadă de formare şi efectuare a studiilor pentru îndreptarea inculpatei sus-numite este suficientă luarea măsurii educative a mustrării.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a criticat-o pentru netemeinicie, în sensul greşitei luări a măsurii educative a mustrării, impunându-se, în raport de contribuţia reală a inculpatei la săvârşirea infracţiunii şi gradul ridicat de pericol social al faptei, aplicarea pedepsei închisorii, cu suspendarea condiţionată a executării, aşa cum a procedat instanţa de fond.
Verificând hotărârea atacată în baza materialului de la dosar, Curtea constată că motivul de recurs se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., însă nu este fondat.
Situaţia de fapt a fost bine stabilită şi reţinută în cauză şi din aceasta rezultă că inculpata E.A. a participat la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prin acte de complicitate, constând în ajutorul dat inculpatei G.O., materializat în prezenţa fizică la locul şi în timpul săvârşirii infracţiunii, după ce, în precedent, au luat împreună hotărârea infracţională.
Corect însă s-a reţinut şi că inculpata E.A. a avut o contribuţie redusă la executarea acţiunilor, principală şi adiacentă, care realizează latura obiectivă a infracţiunii.
În raport de această realitate, dar şi de datele de caracterizare a persoanei inculpatei E.A. minoră, elevă şi aflată în prezent în continuarea studiilor, neexistând indicii că ar mai fi comis fapte antisociale şi făcând parte dintr-o familie de intelectuali, mama medic, iar tatăl informatician, părinţii însă fiind divorţaţi, se constată că justificat instanţa de apel a apreciat diferit natura sancţiunii necesară îndreptării celor două inculpate, luând faţă de inculpata E.A. măsura educativă a mustrării.
În adevăr, potrivit art. 100 alin. (2) C. pen., pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că nu este suficientă luarea unei măsuri educative pentru îndreptarea minorului.
Toate criteriile prevăzute de art. 100 alin. (1) C. pen., care trebuiesc avute în vedere la alegerea sancţiunii aplicabile minorului care a săvârşit o infracţiune, au fost luate în considerare de către instanţă atunci când a luat măsura educativă a mustrării inculpatei E.A., existând temeiuri să se creadă că aceasta este suficientă pentru îndreptarea făptuitoarei.
Faţă de cele ce preced, recursul parchetului urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 190/ A din 3 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală, privind pe inculpata E.A.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4496/2003. Penal. Art.174, 175, 176 c.pen.... | CSJ. Decizia nr. 4521/2003. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
