CSJ. Decizia nr. 4517/2003. Penal. Art.211.alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4517/2003
Dosar nr. 1390/2003
Şedinţa publică din 15 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 657 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Constanţa, inculpata R.I. a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2375 din 7 decembrie 1994 a Judecătoriei Constanţa şi executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă, în final inculpata urmând să execute 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit integral.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpata R.I. a fost obligată la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 17 septembrie 1997, în piaţa Griviţei din municipiul Constanţa, inculpata R.I. a împins-o pe partea vătămată D.I. şi i-a smuls de pe umăr poşeta tip rucsac, după care a fugit. În timp ce se îndepărta de victimă, inculpata a scos din rucsac banii părţii vătămate, 1.400.000 lei şi i-a pus în geanta sa. În acest moment, partea vătămată D.I. a reuşit să o prindă pe inculpată de braţ şi de poşetă, cerându-i restituirea banilor. În ajutorul inculpatei a intervenit fratele acesteia, M.L.G. care, pentru a-i asigura scăparea şi păstrarea banilor furaţi, a prins-o pe victimă în braţe, împiedicând-o să treacă şi a izbit-o puternic de perete, astfel că aceasta a scăpat pe jos poşeta cu banii sustraşi. M.L.G. a ridicat geanta, i-a aruncat-o inculpatei şi amândoi au fugit.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare, plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, procese-verbale de recunoaştere din grup, planşe fotografice, declaraţiile martorilor, proces-verbal de confruntare, dovadă de restituire a banilor sustraşi, declaraţiile făptuitorului M.L.G., declaraţiile inculpatei R.I. Inculpata a recunoscut sustragerea banilor părţii vătămate, dar a negat folosirea violenţelor şi implicarea fratelui său în săvârşirea faptei.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 63 din 6 martie 2003, a admis apelul inculpatei, a desfiinţat sentinţa penală atacată şi a dispus înlăturarea art. 37 lit. a) C. pen., reţinându-se dispoziţiile art. 38 lit. a) C. pen.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Instanţa de control judiciar a reţinut că inculpata R.I. nu are statut de recidivistă, întrucât fapta reţinută în mod eronat drept prim termen al recidivei a fost săvârşită în minorat, ceea ce conduce la aplicarea prevederilor art. 38 lit. a) C. pen.
În cauză se menţin însă dispoziţiile art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, deoarece fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită în termenul de încercare al pedepsei de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 2375/1994 a Judecătoriei Constanţa.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpata R.I., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, înlăturarea dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 171, 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele de judecată au reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt, iar încadrarea juridică dată faptei comise de inculpată este temeinică şi legală şi în conformitate cu aceste probe.
Inculpata R.I. a acţionat cu violenţă asupra părţii vătămate D.I., urmărind să o surprindă şi în momentul îmbrâncirii, să-i sustragă poşeta. Bunul a fost însuşit prin smulgere, violenţa manifestându-se, aşadar, atât asupra persoanei victimei, cât şi asupra bunului însuşi.
De altfel, din modul de desfăşurare a infracţiunii, rezultă în mod neîndoios existenţa unui plan de acţiune bine stabilit între inculpată şi fratele său, M.L.G., persoană care a şi intervenit în momentul în care R.I. s-a aflat în relativă dificultate, fiind prinsă de braţ de victimă, împiedicând-o pe aceasta din urmă să-şi recupereze bunul prin întrebuinţarea forţei fizice şi agresarea ei.
Prin urmare, inculpata, după ce exercitase ea însăşi acte de violenţă, cunoştea că acestea vor fi repetate de partenerul său pentru a-i asigura păstrarea bunului sustras şi scăparea de la locul faptei, ceea ce s-a şi întâmplat.
În aceste împrejurări, Curtea constată că încadrarea corectă este cea reţinută în infracţiunea de tâlhărie, neexistând temeiuri de schimbare a acesteia în infracţiunea de furt calificat.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.
Prin sentinţa penală nr. 2375 din 7 decembrie 1994 a Judecătoriei Constanţa, inculpata R.I. a fost condamnată la pedeapsa de un an închisoare, în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
În baza art. 81 şi art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de trei ani.
Curtea constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că, fiind vorba de o condamnare privitoare la o infracţiune săvârşită în timpul minorităţii, ea nu are consecinţe la stabilirea stării de recidivă, pe care a şi înlăturat-o.
Dar fapta dedusă în prezent judecăţii fiind comisă în termenul de încercare de trei ani, în cauză acţionează în mod imperativ dispoziţiile articolului 83 alin. (1) C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate, aşa cum în mod temeinic şi legal, de altfel, au reţinut instanţele de judecată, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Având în vedere cazierul penal impresionant al inculpatei R.I. care, la o vârstă tânără a acumulat mai multe condamnări pentru săvârşirea de infracţiuni de furt calificat, dobândind şi statutul de recidivistă, atitudinea procesuală nesinceră prin negarea parţială a faptei comise, pericolul social concret al infracţiunii săvârşite în loc public, modul de operare executat cu îndrăzneală şi perseverenţă, Curtea constată că nu există temeiuri de reducere a cuantumului pedepsei aplicate şi apreciază că stabilirea acesteia s-a făcut cu respectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a scopurilor pedepsei de a constitui un mod de coerciţie şi prevenţie socială.
Pentru aceste motive şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat şi să oblige inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b), art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata R.I. împotriva deciziei penale nr. 63/ P din 6 martie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4518/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4516/2003. Penal. Art.254 alin.1 c.pen. Recurs → |
|---|
