CSJ. Decizia nr. 4512/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4512/2003
Dosar nr. 3934/2003
Şedinţa publică din 15 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 403 din 20 mai 2003, Tribunalul Iaşi i-a condamnat pe inculpaţii:
- T.P., P.F., T.N., M.C. fiecare la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru inculpatul T.N.) şi art. 75 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi dedusă prevenţia de la 15 decembrie 2001 la 14 februarie 2002 şi de la 5 martie 2002 la zi, pentru inculpaţii P.F. şi T.P. şi de la 19 decembrie 2001 pentru inculpaţii T.N. şi M.C.
Au fost confiscate, conform art. 118 lit. b) C. pen., bâte, furci, cuţit şi topor de la inculpaţi, aceştia fiind şi obligaţi la despăgubiri către părţile civile S.P. şi R. în sumă de 7.300.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.
Inculpaţii au mai fost obligaţi, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care sunt incluse şi onorariile pentru apărătorii din oficiu, avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
În fapt s-a reţinut, că, în seara de 12 decembrie 2001, cei patru inculpaţi, după ce au consumat băuturi alcoolice, au hotărât să sustragă păsări din locuinţa părţilor vătămate S.P. şi S.R., situată în comuna Rediu, judeţul Iaşi. Imobilul era cunoscut de inculpatul M.C., unchiul inculpaţilor fraţi T.P. şi T.N., întrucât anterior a lucrat în apropierea acestuia.
În acest scop, inculpaţii s-au înarmat cu bâte, furci şi topor, unele obiecte luându-le de la o cabană din apropierea locului faptei, şi având asupra lor şi saci din rafie, s-au deplasat la locuinţa părţilor vătămate, fiind însoţiţi şi de câinele fraţilor inculpaţi T.
Inculpaţii au fost observaţi de către partea vătămată S.R., încă din momentul în care se aflau la cabana din apropiere, anunţându-şi soţul.
În timp ce se pregăteau să reacţioneze, părţile vătămate au fost surprinse de pătrunderea inculpaţilor prin escaladarea gardului, în curte şi de organizarea acestora.
Astfel, la una dintre uşile imobilului a fost postat câinele inculpaţilor T., iar la cealaltă s-a postat inculpatul M.C. care, prin ameninţări cu moartea adresate părţilor vătămate şi prin aruncarea unui bulgăre de zăpadă în uşă, le-a indus acestora temerea şi le-a obligat să rămână în locuinţă.
Ceilalţi inculpaţi au forţat sistemul de închidere al coteţului, sustrăgând 9 găini, 10 curci şi din cuşti, 20 iepuri, iar apoi, forţând lacătul de la podul casei, au sustras un sac şi două legături cu fasole boabe.
Cu bunurile astfel sustrase, s-au retras spre casă, împărţindu-le.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toţi inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectele greşitei încadrări juridice a faptei care a fost comisă fără ameninţări, realizând conţinutul infracţiunii de furt şi pentru greşita individualizare a pedepsei, care este severă în raport cu modalitatea de comitere şi datele lor personale.
Prin Decizia penală nr. 320 din 19 august 2003, Curtea de Apel Iaşi, a admis apelurile declarate de inculpaţi numai pentru motivul de nelegalitate luat în considerare din oficiu, şi anume greşita confiscare „în solidar” de la inculpaţi a unor bâte, furci, cuţit, topor.
Desfiinţând sentinţa penală apelată, instanţa de control judiciare a înlăturat dispoziţia de confiscare luată şi în baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul T.P. un sac din rafie şi un cleşte de cuie.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Celelalte obiecte folosite de inculpaţi cu ocazia comiterii infracţiunii au fost luate de aceştia de la cabana din apropierea locului faptei, nefiind realizată astfel, cerinţa măsurii de siguranţă prevăzută de art. 118 lit. b) C. pen., respectiv ca bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunii să fie ale infractorului.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpaţii T.P., P.F. şi M.C., aceştia criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, ca şi în precedenta cale de atac, sub aspectul greşitei încadrări juridice în infracţiunea de tâlhărie, fapta fiind furt calificat şi al individualizării pedepsei, care este severă.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că motivele de recurs privesc cazurile de casare arătate de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.
Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de instanţe, rezultă din probele administrate prin mijloacele prevăzute de lege în cursul procesului penal.
Inculpaţii au recunoscut constant, în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei că, după ce au hotărât să comită fapta, au plecat spre locuinţa părţilor vătămate, însoţiţi de câinele inculpaţilor T., iar inculpatul M.C., având asupra sa un băţ.
Acest din urmă inculpat a rămas la gard în timp ce, ceilalţi trei comiteau actele de sustragere Declaraţiile inculpaţilor sub aspectul împărţirii sarcinilor la locul faptei corespund realităţii şi se coroborează cu cele ale părţilor vătămate S.P. şi S.R., soţii identificându-l din acea noapte pe inculpatul M.C., sub porecla de „B.”, ca fiind cel care, rămas în dreptul uşii, îi ameninţa cu moartea dacă vor ieşi din casă.
Cum părţile vătămate şi-au menţinut constant relatările cu privire la împrejurările în care, sub ameninţare, au rămas în locuinţă în timp ce inculpaţii cărau păsările, iepurii şi fasolea din curte, justificat instanţele prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă, au înlăturat acele susţineri ale făptuitorilor referitoare la nefolosirea unor mijloace de constrângere la săvârşirea furtului.
Încadrarea juridică dată faptei fiind astfel corectă, motivul de casare invocat de inculpaţi sub acest aspect este nefondat.
Nici critica privind greşita individualizare a pedepselor nu este întemeiată.
Osebit de gradul ridicat de pericol social al infracţiunii, prin modul în care au conceput şi realizat fapta, aceasta prezintă şi un ridicat grad de pericol social concret. Inculpaţii au cunoscut şi au luat în calcul posibilitatea redusă a părţilor vătămate de a-şi apăra proprietatea, dovadă fiind neluarea vreunei măsuri de precauţie, ci, dimpotrivă, mizând pe intimidarea prin ameninţări verbale şi prezenţa câinelui, au realizat că săvârşesc furtul sub privirile proprietarilor.
Din datele de caracterizare a inculpaţilor, rezultă că, toţi sunt fără ocupaţie şi de asemenea, toţi au mai fost condamnaţi, fiind întrunite însă condiţiile recidivei numai în cazul inculpatului T.N.
Faţă de cele ce preced, se constată că, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopul prevăzut de art. 52 C. pen., pedepsele au fost corect individualizate, fiind necesare prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Neconstatând nici din examinarea din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. pen., existenţa vreunui caz de casare a hotărârii atacate, recursurile inculpaţilor T.P., P.F. şi M.C. urmează să fie respinse, ca nefondate.
Din pedepsele aplicate urmează să fie dedus timpul arestării preventive de la 15 decembrie 2001 la 14 februarie 2002 şi de la 17 iunie 2002 la 15 octombrie 2003 pentru inculpaţii T.P. şi P.F. şi de la 19 decembrie 2001 la 15 octombrie 2003, pentru inculpatul M.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.P., P.F. şi M.C. împotriva deciziei penale nr. 320 din 19 august 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 15 decembrie 2001 la 14 februarie 2002 şi de la 17 iunie 2002 la 15 octombrie 2003, pentru inculpaţii T.P. şi P.F. şi de la 19 decembrie 2001 la 15 octombrie 2003 pentru inculpatul M.C.
Obligă pe recurenţi să plătească statului sumele de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4511/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4513/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
