ICCJ. Decizia nr. 4997/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4997/2003
Dosar nr.3178/2003
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 606 din 5 noiembrie 2002 a Tribunalului Iaşi au fost condamnaţi inculpaţii: U.R.F. la pedepsele de 2 ani închisoare, în baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 C. pen. şi de un an şi 6 luni închisoare, în baza art. 276 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 C. pen.
Stabilindu-se, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Conform art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3933 din 4 noiembrie 1999 a Judecătoriei Iaşi şi executării acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute 2 ani şi 6 luni închisoare; şi H.I. la pedepsele de 2 ani închisoare, în baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 C. pen. şi de un an şi 6 luni închisoare, în baza art. 276 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 C. pen., stabilindu-se conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Potrivit art. 83 şi art. 863 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2628 din 23 mai 2000 a Judecătoriei Iaşi şi revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2313 din 2 mai 2000 a Judecătoriei Iaşi, stabilindu-se în baza art. 36, art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca rezultanta de 8 luni închisoare să fie executată pe lângă pedeapsa de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea inculpatului U.R.F. din data de 28 august 2000 şi s-a constatat că inculpatul H.I. este arestat în altă cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în fapt că în seara de 24 august 2000, cei doi inculpaţi s-au deplasat în zona cartierului Dacia din Iaşi. În dreptul liniilor de cale ferată din zona Moara 1 Mai, cei doi au sustras împreună cinci cabluri din cupru de la bobinele de joantă aferente instalaţiei de semnalizare a căii ferate, vânzând apoi sârma din cupru rezultată.
De asemenea, la 18 noiembrie 2000, în jurul orelor 22,00, au sustras 3 funii lungi de cupru de la instalaţia de semnalizare a staţiei C.F.R. Iaşi, la 21 noiembrie 2000 au sustras 3 funii scurte, 2 funii lungi şi 3 funii mediane de la instalaţiile S.C.B. aferente liniilor de cale ferată pe relaţia Iaşi - Leţcani, iar la 22 noiembrie 2000 au sustras 8 funii lungi de la aceeaşi instalaţie.
Ca urmare a distrugerii şi furturilor cablurilor de cupru de la circuitele de cale ferată, a fost pusă în pericol siguranţa circulaţiei feroviare, fiind totodată cauzat un prejudiciu în valoare de 6.175.787 lei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite în baza procesului verbal de cercetare a locului faptelor, a actelor întocmite de autorităţile feroviare, a declaraţiilor martorilor A.V., Z.M., T.A., P.I. şi P.R.B., probe coroborate cu recunoaşterile inculpaţilor.
Curtea de Apel Iaşi prin Decizia penală nr. 229 din 17 iunie 2003 a respins apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei primei instanţe, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că pedepsele aplicate sunt prea severe şi că s-ar impune reducerea lor.
Astfel, s-a constatat că, în cauză, pentru ambii inculpaţi au fost recunoscute circumstanţele atenuante coborându-se pedepsele sub minimul prevăzut de lege şi că, nu este cazul unei noi individualizări a pedepselor, în sensul solicitării apelanţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpaţii U.R.F. şi H.I., care invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., au susţinut că pedepsele au fost greşit individualizate, solicitând reducerea lor.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele de casare invocate, dar şi din oficiu, se constată întemeiat, aşa cum se va arăta, recursul declarat de inculpatul U.R.F. şi nefondat recursul declarat de inculpatul H.I.
Din analiza actelor dosarului se constată că instanţele, reţinând vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere şi semnalizare falsă prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 276 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), au stabilit pedepse de câte 2 ani şi respectiv de câte un an şi 6 luni închisoare, sub minimul prevăzut de lege prin recunoaşterea în favoarea celor doi făptuitori a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Astfel, la individualizarea acestor pedepse au fost avute în vedere conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al faptelor comise, persoana inculpaţilor şi circumstanţele în care au fost săvârşite infracţiunile.
Se mai constată că pedepsele rezultante de câte 2 ani închisoare sunt de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate a inculpaţilor.
La aceste pedepse au fost adăugate şi pedepsele anterioare, pentru fapte săvârşite în timpul minorităţii prin revocarea suspendării condiţionate a executării, ori suspendarea executării sub supraveghere, infracţiunile deduse judecăţii fiind comise în termenul de încercare.
Această soluţie este legală numai cu privire la inculpatul H.I.
Referitor la inculpatul U.R.F. se constată că prin sentinţa penală nr. 3933 din 4 noiembrie 1999 a Judecătoriei Iaşi, a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 99 din acelaşi cod, dispunându-se potrivit art. 110 şi art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Întrucât faptele deduse judecăţii au fost comise în termenul de încercare arătat, au fost aplicate prevederile art. 83 C. pen., referitoare la revocarea beneficiului suspendării dispunându-se executarea pedepsei de 6 luni alături de pedeapsa aplicată în cauză.
Această dispoziţie de executare nu este conformă cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni.
Într-adevăr, infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen., nu este exceptată de la beneficiul acestui act normativ de clemenţa care are în vedere faptele săvârşite până la 4 octombrie 2002, data publicării legii în Monitorul Oficial şi ca atare, pedeapsa fiind graţiată nu se poate dispune executarea ei pe lângă pedeapsa aplicată în cauză.
Rezultă deci că instanţele nu au ţinut seama de aceste dispoziţii şi au făcut o greşită aplicare a legii, pronunţând hotărâri în defavoarea inculpatului, ceea ce constituie caz de casare care se ia în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3), cu referire la alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Faţă de considerentele ce preced, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de inculpatul U.R.F., a casa Decizia atacată cât şi sentinţa primei instanţe, numai cu privire la pedeapsa de executat.
Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 se va constata graţiată condiţionat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului U.R.F. pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen., prin sentinţa penală nr. 3933 din 4 noiembrie 1999 a Judecătoriei Iaşi şi va înlătura dispoziţia de executare a acestei pedepse pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând a fi executată numai pedeapsa de 2 ani închisoare.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpatul H.I. împotriva aceleiaşi decizii, cu obligarea acestuia, conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul U.R.F. împotriva deciziei penale nr. 229 din 17 iunie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 606 din 5 noiembrie 2002 a Tribunalului Iaşi, numai cu privire la pedeapsa de executat.
Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată graţiată pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 221 C. pen., prin sentinţa penală nr. 3933 din 4 noiembrie 1999 a Judecătoriei Iaşi şi înlătură dispoziţia de executare a acestei pedepse pe lângă pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză, pedeapsă ce urmează a fi executată.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului U.R.F., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4995/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3175/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
