CSJ. Decizia nr. 593/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 593/2003
Dosar nr. 4517/2002
Şedinţa publică din 6 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 265 din 13 iunie 2002, Tribunalul Prahova a condamnat, printre alţii, pe inculpatul C.A.T. zis O. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie în formă continuată prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a unei infracţiuni de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi a unei infracţiuni de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de judecată a obligat pe inculpat să plătească părţii civile G.E.C., în solidar cu inculpatul R.M.A. şi părţile responsabile civilmente R.I., D.L.A., C.G. şi C.N., 21.000.000 lei despăgubiri civile şi 7.000.000 lei daune morale. În baza art. 118 lit. d) C. pen., aceeaşi instanţă a dispus confiscarea, de la fiecare inculpat, a sumei de 150.000 lei reprezentând beneficiu realizat în urma săvârşirii infracţiunii de tâlhărie în dauna părţii vătămate D.A.C.
S-a reţinut că în perioada ianuarie 2001 – ianuarie 2002, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, prin ameninţare şi violenţă, inculpatul C.A.T. împreună cu inculpatul R.M.A. au deposedat de diferite sume de bani pe părţile vătămate D.A.C. şi G.E.C.
S-a mai reţinut că în data de 8 ianuarie 2002, cei doi inculpaţi l-au acostat pe G.E.C. şi i-au cerut să le dea bani. Partea vătămată le-a spus că nu are bani şi atunci cei doi inculpaţi i-au fixat termen data de 15 sau 16 ianuarie, când urma să le aducă suma de 500.000 lei, în caz contrar ameninţându-l că-l vor bate. A doua zi, cei doi inculpaţi au aşteptat pe partea vătămată şi, pentru a-i demonstra că nu glumesc şi că trebuie să aducă banii, au lovit-o cu pumnii şi picioarele. În urma agresiunii exercitate de către cei doi inculpaţi partea vătămată a suferit mai multe leziuni: orbitopalpebral O.D. echimoză roşie violacee pe fond tumefiat, tumefiere buză superioară cu echimoză violacee faţă vestibulară subiacent cu fractură coronoră incisivi centrali superiori 11 şi 21 şi fractură parţială coronară incisiv lateral superior 12.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cât şi cei doi inculpaţi, criticile privind greşita individualizare a pedepselor, încadrarea juridică a faptei cu referire la reţinerea sluţirii, întinderea prejudiciului.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, prin Decizia penală nr. 419 din 18 septembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpatul C.A.T. şi a luat act că inculpatul R.M.A. şi-a retras apelul declarat împotriva sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită, că în raport de această situaţie încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de cei doi inculpaţi este corectă şi că pedepsele sunt just individualizate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul C.A.T. a declarat recurs, reiterând motivele apelului, în sensul că:
- nu a existat o înţelegere prealabilă, activitatea inculpaţilor fiind spontană, întâmplătoare;
- cu ocazia săvârşirii infracţiunii de şantaj s-au mai petrecut două infracţiuni de tâlhărie şi lovire, fără ştiinţă şi participarea inculpatului C.A.T.;
- activitatea desfăşurată în cursul anului 2001, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie ci ale celei de şantaj;
- inculpatul C.A.T. nu a avut nici o participare la lovirea părţii vătămate G.E.C. şi săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, aceasta fiind şi greşit calificată;
- în raport de contribuţia redusă a acestuia, în mod greşit inculpatul a fost obligat să plătească suma de 7.000.000 lei daune morale;
- pedeapsa aplicată este exagerat de mare.
Recursul este nefondat.
Situaţia de fapt a fost corect stabilită de prima instanţă şi a rezultat din depoziţiile martorilor C.M., A.M.C., I.E., C.C.A., actele medico-legale, anchetele sociale, declaraţiile inculpaţilor şi procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante.
Inculpatul C.A.T. a recunoscut în declaraţiile date în prezenţa părintelui şi a apărătorului că a comis faptele imputate, dând detalii cu privire la locul şi ora la care a acţionat, precum şi la faptul că a aplicat lovituri părţilor vătămate.
Acesta a precizat că de câteva ori pe săptămână, în perioada ianuarie 2001 – ianuarie 2002, împreună cu inculpatul R.M.A. se deplasa în zona şcolii şi deposeda părţile vătămate de sume cuprinse între 10.000 – 50.000 lei.
În ceea ce priveşte fapta săvârşită în dauna părţii vătămate G.E.C., aceasta a fost corect încadrată în dispoziţiile art. 182 C. pen., fiind irelevant faptul că pentru leziunile suferite a necesitat 8 – 9 zile de îngrijiri medicale faţă de faptul că pierderea dinţilor din faţă a creat o dezarmonie în fizionomia părţii vătămate, reprezentând un prejudiciu estetic ireversibil şi care constituie o sluţire în sensul art. 182 C. pen.
În raport de faptele comise şi persoana infractorului, instanţele au aplicat şi pedepse just individualizate, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi care să-şi atingă scopul preventiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Constatând că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 30 ianuarie 2002 la zi.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul C.A.T. împotriva deciziei penale nr. 419 din 18 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 30 ianuarie 2002, la 6 februarie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 613/2003. Penal. Extradare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5964/2003. Penal → |
|---|
