ICCJ. Decizia nr. 1426/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1426/2004
Dosar nr. 2295/2003
Şedinţa publică din 12 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 18 din 28 ianuarie 2003, Tribunalul Dâmboviţa, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen., combinat cu art. 211 alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.F. la două pedepse de câte 10 ani închisoare, (părţi vătămate fiind G.S. şi F.E.W.).
În baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul S.F. va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 288 zile, din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1285/2000 a Judecătoriei Târgovişte.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa de 10 ani închisoare, urmând ca inculpatul S.F. să execute 10 ani închisoare.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat din pedeapsă arestul preventiv de la data de 17 septembrie 2002, la zi.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen., combinat cu art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.R. la 2 pedepse de câte 8 ani închisoare (părţi vătămate fiind G.S. şi F.E.W.).
În baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul C.R. va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat din pedeapsă arestul preventiv de la 17 septembrie 2002, la zi.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., combinat cu art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.L. la două pedepse de câte 8 ani închisoare (părţi vătămate fiind G.S. şi F.E.W.).
În baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul I.L. va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat din pedeapsă, arestul preventiv de la 17 septembrie 2002, la zi.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., combinat cu art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., a condamnat pe inculpata J.G. la două pedepse de câte 7 ani închisoare (părţi vătămate fiind G.S. şi F.E.W.).
În baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpata J.G. va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 83 C. pen., a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 66/2001 a Judecătoriei Târgovişte şi a constatat-o graţiată, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Inculpata J.G. urmează să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 din C. pen., a computat din pedeapsă, arestul preventiv de la 17 septembrie 2002, la zi.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., combinat cu art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., a condamnat pe inculpata S.N. la două pedepse de câte 7 ani închisoare (părţi vătămate fiind G.S. şi F.E.W.).
În baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpata S.N. va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat din pedeapsă, arestul preventiv de la 7 septembrie 2002, la zi.
În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.T. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat din pedeapsă, arestul preventiv de la 17 septembrie 2002, la zi.
A luat act că părţile vătămate F.E.W. şi G.S. nu s-au constituit părţi civile în cauză, neavând pretenţii materiale de formulat, conform declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, fiindu-le restituite telefoanele mobile, ceasul de mână şi suma de 60 euro.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpaţi a bunurilor şi valorilor dobândite prin săvârşirea faptelor penale, după cum urmează:
- de la S.N. contravaloarea lănţişorului din aur în greutate de 10 gr., în sumă de 3.953.364 lei, valoare stabilită conform cursului pieţei valutare din 27 ianuarie 2003;
- de la M.T., suma de 500.000 lei;
- de la S.F. şi I.L., sumele de câte1.000.000 lei şi de câte 120 euro.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, în seara zilei de 15 septembrie 2002, după o înţelegere prealabilă între inculpaţi, inculpatele J.G. şi S.N. împreună cu alte două fete au acostat părţile vătămate G.S. şi F.E.W., cetăţeni spanioli, pentru a avea cu aceştia relaţii sexuale, sens în care le-au dus în apartamentul inculpatului C.R., unde acest inculpat împreună cu inculpaţii S.F. şi I.L., primii doi având feţele acoperite cu cagule au pătruns peste ei, şi sub pretextul că fac parte din poliţia antidrog, inculpatul C.R., împreună cu inculpatele J.G. şi S.N. au deposedat părţile vătămate de bani, 300 euro şi 2.500.000 lei, 2 telefoane mobile, un lanţ de aur şi un ceas de mână, bunuri pe care ulterior inculpaţii le-au împărţit între ei la locuinţa inculpatului M.T.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, planşe foto, procesele-verbale de confruntare şi de prezentare pentru recunoaştere, precum şi declaraţiile martorilor A.C.V., S.A.M., I.S. şi R.M.
În faza de cercetare judecătorească, fiind audiaţi inculpaţii S.F., I.L., J.G., S.N. şi M.T. au recunoscut săvârşirea faptelor, în timp ce inculpatul C.R. a avut o atitudine de nerecunoaştere, susţinând că nu a participat la săvârşirea infracţiunilor.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 214 din 23 aprilie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii S.N., J.G., C.R., S.F. şi I.L., împotriva sentinţei penale nr. 18/2003 a Tribunalului Dâmboviţa, reţinând că instanţa de fond a stabilit corect, pe baza probelor administrate, atât situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpaţilor şi a individualizat corespunzător pedepsele aplicate.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri inculpaţii S.F., I.L., J.G. şi S.N. solicitând redozarea pedepselor aplicate şi C.R. solicitând, în principal achitarea pentru infracţiunea de tâlhărie, întrucât la momentul săvârşirii infracţiunii, se afla la un botez, într-un prim subsidiar schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de tăinuire, în subsidiar a cerut casarea deciziei atacate şi trimiterea dosarului la instanţa de apel, întrucât aceasta nu s-a pronunţat cu privire la probele solicitate, printr-un alt motiv de recurs a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, având în vedere că suferă de oligofrenie, iar într-un ultim subsidiar a cerut redozarea pedepsei aplicate.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând hotărârile pronunţate, în raport de probele dosarului, Curtea constată că situaţia de fapt şi împrejurările concrete în care s-au comis infracţiunile au fost corect reţinute, iar vinovăţia tuturor inculpaţilor pe deplin dovedită, fiind susţinută de ansamblul materialului probator administrat în cauză.
Apărarea inculpatului C.R. în sensul că la momentul comiterii infracţiunii se afla la un botez, precum şi susţinerile potrivit cărora singura sa implicare, ar fi constat în aceea că în timpul împărţirii bunurilor la coinculpatul M.T. ar fi participat şi el luând câteva pentru a le folosi în interes personal, sunt infirmate de toate probele dosarului, respectiv plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile celorlalţi coinculpaţi, declaraţiile martorilor P.V. şi A.C.V., aceasta din urmă martor ocular la desfăşurarea evenimentelor şi care arată că „cu toate că faţa îi era acoperită l-am recunoscut imediat pe C.R. după statură, voce, limbaj şi modul în care se adresa".
Toate acestea coroborate cu descrierea semnalmentelor făptuitorilor făcute de părţile vătămate au dus la concluzia certă că inculpatul C.R. se face vinovat de infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Poziţia sa de nerecunoaştere este doar o circumstanţă ce a fost avută în vedere de instanţe la individualizarea pedepsei.
Faţă de cele arătate, urmează a fi respins şi al 2-lea motiv de recurs, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din tâlhărie în tăinuire, întrucât din probele administrate a rezultat cu certitudine că unul dintre inculpaţii, care au pătruns în casă peste părţile vătămate a fost C.R., care sub pretextul că face parte din poliţia antidrog, a aşezat părţile vătămate la perete şi împreună cu inculpatele J.G. şi S.N. le-au deposedat de bani şi bunuri.
În concluzie, în mod corect instanţele au reţinut că inculpatul C.R. se face vinovat de săvârşirea a 2 infracţiuni de tâlhărie, actele materiale îndeplinite de acesta justificând pe deplin încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina sa.
De asemenea, urmează a fi respins şi cel de-al 3–lea motiv de recurs, prin care se solicită trimiterea dosarului la instanţa de apel, cu susţinerea că aceasta nu s-a pronunţat cu privire la probele solicitate de inculpatul C.R., întrucât aşa cum rezultă din analizarea deciziei atacate, Curtea constată că instanţa curţii de apel nu numai că s-a pronunţat, dar a şi motivat respingerea cererilor formulate de inculpat, arătând că nu se justifică solicitarea acestuia de completare a probatoriilor cu reaudierea celorlalţi coinculpaţi, a unor martori şi a părţilor vătămate, câtă vreme declaraţiile acestora se coroborează şi confirmă situaţia de fapt reţinută, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se de către instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate.
Totodată, urmează a fi respinsă şi cererea inculpatului C.R., privind efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, întrucât se constată că nu este susţinută de acte medicale recente.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, motiv de recurs invocat de toţi inculpaţii, Curtea constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au avut în vedere criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social sporit al infracţiunilor comise, împrejurările concrete în care s-au săvârşit, frecvenţa mare a comiterii unor astfel de fapte, limitele minime şi maxime de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator şi circumstanţele personale ale fiecărui inculpat, S.F. recidivist, I.L. şi J.G. au antecedente penale, poziţia procesuală de nerecunoaştere a inculpatului C.R., astfel încât pedepsele aplicate au fost just apreciate şi nu se impune redozarea lor.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursurile fiind nefondate, Curtea urmează a le respinge, conform art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi a dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.R., S.F., I.L., J.G. şi S.N., împotriva deciziei penale nr. 214 din 23 aprilie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 17 septembrie 2002, la 12 martie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat C.R. să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe recurenţii inculpaţi S.F., I.L., J.G. şi S.N. să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1423/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1427/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
