ICCJ. Decizia nr. 1665/2004. Penal. Art.197 alin.1 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1665/2004
Dosar nr. 280/2004
Şedinţa publică din 25 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 329 din 14 septembrie 1999, Judecătoria Oraviţa a condamnat pe inculpatul C.M. la câte 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi perversiune sexuală, prevăzute de art. 197 alin. (1) şi art. 201 alin. (2), raportat la art. 200 alin. (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 1710 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată acestui inculpat prin sentinţa penală nr. 171 din 29 ianuarie 1992 a Judecătoriei Craiova, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, sporită la 12 ani închisoare.
S-a reţinut că, la 17 iunie 1999, prin violenţă şi ameninţare, inculpatul a întreţinut raport sexual şi a supus la acte de perversiune sexuală pe minora C.M.E.
Împotriva hotărârii primei instanţe inculpatul a declarat apel, arătând că nu a folosit violenţe împotriva victimei şi că a fost în stare de ebrietate.
Tribunalul Caraş Severin, prin Decizia penală nr. 402 din 25 noiembrie 1999, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că instanţa de fond a reprodus rechizitoriul parchetului, fără a administra nici o probă şi a omis a aplica inculpatului C.M. pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi.
În rejudecare, prin sentinţa penală nr. 82 din 14 martie 2000, Judecătoria Oraviţa a condamnat pe inculpatul C.M. la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (2), raportat la art. 200 alin. (3) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 1710 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 171/1992 a Judecătoriei Craiova, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare sporită cu 8 luni închisoare.
Prin Decizia penală nr. 280 din 20 iulie 2000, Tribunalul Caraş Severin a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa şi inculpatul C.M. împotriva sentinţei penale nr. 82 din 14 martie 2000 a Judecătoriei Oraviţa, a desfiinţat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe în vederea rejudecării.
S-a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 309 C. proc. pen., cu referire la inexistenţa minutei, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 385 alin. (1) din acelaşi cod.
Judecătoria Oraviţa, prin sentinţa penală nr. 387 din 12 decembrie 2000, a condamnat pe inculpat la două pedepse de câte 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi perversiune sexuală, a revocat liberarea condiţionată, a contopit restul rămas neexecutat de 1710 zile din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului C.M. de Judecătoria Craiova şi a dispus ca inculpatul să execute în final 10 ani închisoare.
Prin Decizia penală nr. 70 din 8 martie 2001, Tribunalul Caraş Severin a admis apelul declarat de inculpatul C.M. împotriva acestei din urmă sentinţe, pe care a desfiinţat-o şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, reţinându-se omisiunea deducerii arestului preventiv, nemenţionarea pedepsei ce urmează a fi executată de inculpat în urma contopirii, nepronunţarea hotărârii în şedinţă publică, menţionarea în minută a aplicării circumstanţelor atenuante, deşi la individualizarea pedepsei nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Rejudecând cauza în fond după casare, Judecătoria Oraviţa, prin sentinţa penală nr. 198 din 22 mai 2001 a condamnat pe inculpatul C.M.:
- la 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de perversiuni sexuale, prevăzută de art. 201 alin. (2), raportat la art. 200 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A contopit pedepsele aplicate şi a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 1710 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată inculpatului menţionat prin sentinţa penală nr. 171 din 29 ianuarie 1992 a Judecătoriei Craiova, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, sporită la 12 ani închisoare.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de Tribunalul Caraş Severin, prin Decizia penală nr. 313 din 23 august 2001.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 1078/ R din 12 decembrie 2001, a admis recursul declarat de inculpat, a casat Decizia penală nr. 313 din 23 august 2001 a Tribunalului Caraş Severin şi sentinţa penală nr. 198 din 22 mai 2001 a Judecătoriei Oraviţa şi a redus pedeapsa pentru infracţiunea de perversiune sexuală de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, iar în temeiul art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 1710 zile rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa stabilită în cauză, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final, 11 ani închisoare.
Împotriva ultimelor trei hotărâri pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen.
S-a susţinut că încălcând principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, cu referire la aplicarea unui spor de pedeapsă în condiţiile rejudecării cauzei în urma casărilor succesive, ca urmare a admiterii căilor de atac exercitate de inculpat, instanţele au pronunţat hotărâri contrare legii.
Procedându-se în acest mod, contrar dispoziţiilor legale, s-a dispus ca inculpatul să execute, în final, o pedeapsă mai mare cu 2 ani închisoare, respectiv 11 ani închisoare în loc de 9 ani închisoare.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi rejudecând cauza în limitele arătate.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 372 alin. (1) C. proc. pen. „instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel".
De asemeni, cu referire la soluţionarea cauzei penale în recurs, prin art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., s-a stabilit că „instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat recurs".
Aşadar, pentru funcţionarea nestânjenită a controlului judecătoresc, legiuitorul a stabilit regula neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac.
Ca atare, în raport de regula menţionată, casarea succesivă este lipsită de relevanţă sub aspectul aplicării principiilor legalităţii şi aflării adevărului, respectiv îndreptării hotărârilor, dacă în rejudecare îndreptarea lor ar crea o situaţie mai grea pentru partea care a exercitat o cale de atac, apel sau recurs, după caz.
Cauza penală a fost soluţionată prin pronunţarea unei hotărâri definitive, în cel de al patrulea ciclu procesual, ca urmare a admiterii, prin Decizia penală nr. 70 din 8 martie 2001 a Tribunalului Caraş Severin, a apelului declarat numai de către inculpat.
În acest din urmă ciclu procesual, instanţa de control judiciar, prin Decizia penală nr. 1078/ R din 12 decembrie 2001, rejudecând cauza ca urmare a admiterii recursului declarat de inculpat şi casării ultimelor două hotărâri pronunţate în cauză, a aplicat inculpatului menţionat un spor de 2 ani închisoare.
Or, acest spor constituie o agravare a situaţiei inculpatului pentru că nu exista în sentinţa penală nr. 387 din 12 decembrie 2000 a Judecătoriei Oraviţa, desfiinţată prin Decizia penală nr. 70 din 8 martie 2001 a Tribunalului Caraş Severin, ca urmare a admiterii apelului declarat de inculpat.
Aşadar, aplicând un spor de 2 ani închisoare inculpatului C.M., cu încălcarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, instanţele au pronunţat hotărâri contrare legii, supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 teza I C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I din acelaşi cod, invocat de procurorul general.
Este de reţinut că starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite de instanţe, în baza probatoriului administrat, acestea nefăcând obiectul recursului în anulare.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa hotărârile criticate şi rejudecând:
- în baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmează să condamne pe inculpatul C.M. la 9 ani închisoare;
- în baza art. 201, raportat la art. 200 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), urmează să condamne pe acelaşi inculpat la 5 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele, urmând ca inculpatul C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.
Totodată, în baza art. 61 C. pen., se va revoca liberarea condiţionată, cu privire la restul de 1710 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată inculpatului C.M. prin sentinţa penală nr. 171 din 29 ianuarie 1992 a Judecătoriei Craiova, iar acest rest va fi supus contopirii cu pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul să execute 9 ani închisoare.
Se va face aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Din pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare va deduce perioada executată.
De asemenea, urmează a se constata că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul, va fi obligat potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 198din 22 mai 2001 a Judecătoriei Oraviţa, deciziei penale nr. 313 din 23 august 2001 a Tribunalului Caraş Severin şi deciziei penale nr. 1078 din 12 decembrie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe intimatul inculpat C.M.
Casează hotărârile atacate şi, rejudecând:
În baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul C.M. la 9 ani închisoare.
În baza art. 201 C. pen., raportat la art. 200 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpat la 5 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., revocă liberarea condiţionată cu privire la restul neexecutat de 1710 zile închisoare, din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 171/1992 a Judecătoriei Craiova, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute 9 ani închisoare.
Face aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Deduce din pedeapsa rezultantă durata arestării preventive de la 29 iunie 1999 până la 25 martie 2004.
Constată că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, la instanţa de fond şi apel, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1659/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1669/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
