ICCJ. Decizia nr. 1970/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1970/2004
Dosar nr. 5733/2003
Şedinţa publică din 14 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 353 din 25 septembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 5920/2003, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul B.I. la 8 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. c) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată a restului de pedeapsa de 352 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni, aplicată prin sentinţa penală nr. 166 din 2 februarie 2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, pe care l-a contopit cu pedeapsa de 8 ani închisoare.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 4 mai 2003 şi a menţinut starea de arest, constatând prejudiciul acoperit.
S-a reţinut că în noaptea de 30 aprilie 2003 a sustras o bicicletă aparţinând părţii vătămate G.M., fiind surprins asupra faptului, a exercitat violenţe pentru a-şi asigura scăparea.
Apelul declarat de inculpat a fost admis de Curtea de Apel Bacău, prin Decizia nr. 425 din 4 noiembrie 2003, s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul fiind condamnat la 4 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi inculpatul B.I.
Cu privire la recursului parchetului
Motivul de recurs este prevăzut în art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., criticându-se Decizia sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în tentativă la tâlhărie.
Se susţine în esenţă că, inculpatul B.I. a fost surprins de partea vătămată în timp de încerca să sustragă bicicleta din magazia în care se afla, moment în care, pentru a-şi asigura scăparea, a lovit-o pe aceasta.
Se consideră că furtul s-a comis în momentul deplasării bicicletei din locul în care se afla, iar inculpatul a fost surprins de partea vătămată la distanţă de aceasta, în momentul în care părăsea magazia.
Momentul consumării infracţiunii de furt este acela în care infractorul realizează schimbarea situaţiei de fapt a bunului mobil, scoţându-l din posesia sau detenţia părţii vătămate, prin luarea din locul unde se afla, astfel încât să fie trecut în sfera sa exclusivă de dispoziţie.
Din analiza probelor dosarului nu rezultă însă că această deposedare de bun a părţii vătămate, a avut loc.
Din declaraţia părţii vătămate G.M. rezultă că a văzut în magazie o persoană cu o lumânare aprinsă, care vrea să fure ceva şi că „apucase bicicleta pe care vroia să o fure".
Încadrarea juridică în infracţiunea consumată de tâlhărie a fost determinată de reconstituire şi declaraţia aceleiaşi părţi vătămate, aspecte din care a rezultat că „bicicleta nu mai era la locul ei, fusese mutată de inculpat".
Susţinerile parchetului nu sunt întemeiate.
Este adevărat că momentul consumării infracţiunii de furt este acela în care are loc deposedarea părţii vătămate de bunul aflat în proprietatea, posesia sau detenţia sa.
În speţă însă, inculpatul B.I. a fost observat de partea vătămată în momentul în care încerca să sustragă bunul, neexistând nici o certitudine că bicicleta în cauză s-ar fi aflat în alt loc decât cel în care, iniţial, a declarat partea vătămată.
În atare situaţie, nerealizându-se o trecere reală a bunului în stăpânirea inculpatului, actele de executare constituie infracţiunea de tentativă la tâlhărie.
Pe acest motiv, recursul parchetului este nefondat.
Se va admite însă recursul parchetului, cu privire la greşita reţinere a stării de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. a), din fişa de cazier judiciar rezultând că în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prin sentinţa penală nr. 651/1990 a Judecătoriei Oneşti, inculpatul a fost condamnat la 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru infracţiunea de furt, graţiat conform art. 3 din DL 2 din 4 ianuarie 1990, prin sentinţa penală nr. 171 din 15 mai 1991 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru aceeaşi infracţiune, pedeapsă considerată ca executată în perioada 5 martie 1992 – 5 martie 1993.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 533/2000 a Judecătoriei Miercurea Ciuc a fost condamnat la 2 ani, o lună şi 5 zile, fiind arestat la 25 februarie 1994 şi liberat la 15 mai 1995, executarea pedepsei încetând la 1 iunie 1996.
Fapta dedusă judecăţii s-a comis la 1 mai 2003 şi cum în intervalul iunie 1996 şi data săvârşirii infracţiunii de tâlhăriei a mai fost condamnat la 3 ani şi 8 luni închisoare, ceea ce a atras starea de recidivă postcondamnatorie, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 C. pen., privind reabilitarea, ci sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 lit. b), privind recidiva postcondamnatorie.
Cu privire la recursul inculpatului.
Inculpatul B.I. a solicitat achitarea sa, în condiţiile art. 10 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., nefiind autorul faptei, iar în subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei de 4 ani închisoare.
Recursul este nefondat.
Din probele administrate în cauză, rezultă fără dubiu vinovăţia sa, fiind recunoscut de partea vătămată.
În acelaşi sens este declaraţia martorului S.A., care l-a recunoscut pe inculpat ca fiind autorul infracţiunii deduse judecăţii.
Cu privire la individualizarea pedepselor, Curtea va aprecia că aceasta corespunde criteriilor de individualizare înscrise în art. 52 C. pen.
Inculpatul este recidivist, fiind condamnat de mai multe ori pentru infracţiunea de furt, infracţiunea comisă este de violenţă cu un grad ridicat de pericol social, iar atitudinea sa permanentă a fost de nerecunoaştere a vinovăţiei, împotriva probelor ce dovedeau contrariu.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., iar în baza art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul B.I., va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive a inculpatului şi îl va obliga la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, împotriva deciziei penale nr. 425 din 4 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău, privind pe inculpatul B.I.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 353/ D din 25 septembrie 2003 a Tribunalului Bacău, numai cu privire la omisiunea reţinerii stării de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Face aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi menţine pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 4 mai 2003 la 14 aprilie 2004.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I., împotriva deciziei penale nr. 425 din 4 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1954/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2019/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
