ICCJ. Decizia nr. 2291/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2291/2004
Dosar nr. 42/2004
Şedinţa publică din 28 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 942 din 24 octombrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul I.E., după cum urmează:
- 15 ani închisoare, pentru infracţiunea de lovituri, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
A dispus descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 843 din 23 august 1999 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin Decizia penală nr. 16 din 17 ianuarie 2000 a Tribunalului Giurgiu, în pedepsele componente de:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 205 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse cu pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1547 din 20 noiembrie 2001 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă la 21 ianuarie 2002, rămânând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare.
A scăzut din pedeapsă perioada executată de la 23 martie 1999 şi până la 27 martie 2001, rămânând un rest de executat de 11 luni şi 25 zile.
În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru acest rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa în cauza dedusă judecăţii.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepsei de 15 ani cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 633 din 18 aprilie 2003 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, definitivă prin neapelare la 6 iunie 2003, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, la care adaugă un spor de 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute 17 ani închisoare.
A dedus perioada reţinerii şi arestării preventive cu începere de la 7 februarie 2002 şi a menţinut starea de arest.
A obligat pe inculpat la 445.000 lei despăgubiri civile către partea civilă D.V.S.; a constatat că partea vătămată SC D.C.I. SRL nu s-a constituit parte civilă, iar în baza art. 119 lit. d) C. proc. pen., a confiscat suma de 250.000 lei.
A menţinut măsura de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 1.790.000 lei dispusă prin sentinţa penală nr. 633 din 18 aprilie 2003, şi a emis un nou mandat de executare a pedepsei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că la data de 7 februarie 2002, circulând cu un taximetru condus de D.V.S., taximetru ce aparţine SC D.C. SRL, a folosit ameninţări, simulând că este înarmat cu un cuţit şi a sustras autoturismul, precum şi alte bunuri.
A condus apoi autoturismul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.
La săvârşirea faptei a participat şi concubina sa, G.G., cu privire la care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Împotriva sentinţei, inculpatului I.E. a declarat apel, respins de Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 749 din 11 decembrie 2003.
La data de 23 decembrie 2003, în termen legal, a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti.
A criticat cele două hotărâri sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de tâlhărie, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de tâlhărie, cât şi pentru reducerea pedepsei pe care o consideră excesivă.
Recursul nu este fondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului rezultă că situaţia de fapt, cât şi încadrarea juridică au fost corect stabilite de instanţe.
Inculpatul a recunoscut iniţial că a ameninţat partea vătămată, susţinând că este în posesia unui cuţit pe care îl va folosi, condiţii în care, de teamă, partea vătămată a părăsit autoturismul.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei G.G., precum şi celelalte probe administrate în cauză.
Este fără dubiu că, prin ameninţări, inculpatul a sustras autoturismul şi celelalte bunuri din acesta, pe care ulterior le-a vândut, aspect care defineşte cele două acte materiale ce compun infracţiunea de tâlhărie.
Împrejurarea că intenţiona să restituie autoturismul sustras nu are relevanţă în cauză, întrucât infracţiunea de tâlhărie s-a comis în momentul când acesta a fost sustras prin violenţă, iar restituirea nu putea însemna altceva decât acoperirea prejudiciului şi o eventuală circumstanţă favorabilă inculpatului.
Cu privire la individualizarea pedepsei, Curtea constată că aceasta este în limitele legale şi corespunde gradului de pericol social concret al infracţiunii comise, a persoanei făptuitorului, recidivist cu multiple condamnări, nefiind cazul a fi redusă.
Examinând cauza şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu sunt alte cazuri care, luate în considerare din oficiu, să conducă la casarea hotărârilor pronunţate.
Pentru considerentele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce perioada arestării preventive de la 7 februarie 2004 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat din care onorariul apărătorului din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.E. împotriva deciziei penale nr. 749/ A din 11 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 februarie 2002 la 28 aprilie 2004.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2289/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2295/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
