ICCJ. Decizia nr. 2285/2004. Penal. Art.215 alin.3; 5 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2285/2004
Dosar nr. 5750/2003
Şedinţa publică din 28 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 395 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Prahova, inculpatul B.D.A. a fost condamnat la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), cu art. 74 şi art. 76 alin. (2) C. pen., faptă din ianuarie 1997, parte vătămată fiind SNP P. SA Bucureşti şi la 2 luni închisoare, în baza art. 291 C. pen., uz de fals, cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., această din urmă pedeapsă fiind graţiată potrivit art. 1 din Legea nr. 137/1997.
S-au aplicat inculpatului şi dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi i s-a atras atenţia asupra revocării graţierii.
În latura civilă, inculpatul a fost obligat să plătească SNP P. SA Bucureşti, 80.000 dolari S.U.A., plus dobânda băncii creditorului la data efectuării plăţii, începând cu 5 februarie 1997 şi până la achitarea integrală a debitului sau echivalentul în lei, calculat în acelaşi mod.
A constatat că prin sentinţa civilă nr. 1/2002 pronunţată de Judecătoria Sinaia, definitivă prin Decizia civilă nr. 704/2002 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a constatat nulitatea contractului încheiat în fals şi s-a dispus repunerea în situaţia anterioară.
Inculpatul a fost obligat la 25.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată şi 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul B.D.A. a fost căsătorit cu B.D. în perioada noiembrie 1988 – decembrie 1992, după desfacerea căsătoriei soţia reluând numele de A.D.
În timpul căsătoriei, în cursul anului 1992 şi anterior divorţului, A.D. a achiziţionat împreună cu inculpatul un teren în suprafaţă de 2.812 mp. situat în Sinaia, str. Zamora, f.n.
În acelaşi an, A.D. a introdus acţiune de divorţ şi prin sentinţa civilă nr. 10079 din 16 decembrie 1992, dosar civil nr. 286/1992 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a desfăcut căsătoria părţilor. A.D. a formulat şi acţiune de partajare a bunurilor comune, iar cauza a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2080 din 24 februarie 1997, dosar civil nr. 2435/1993 (dosarul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti).
Prin sentinţa de partaj, terenul de 2.812 mp., situat în Sinaia, str. Zamora f.n., jud. Prahova, a revenit D.A.
D.A. a beneficiat de două acte de identitate, unul în timpul căsătoriei pe numele B.D., eliberat de Poliţia Ploieşti în anul 1989, iar în perioada 01 decembrie 1993 – 16 decembrie 1996, când i s-a aprobat stabilirea domiciliului în Franţa a fost titulara BI eliberat la 16 martie 1993 de secţia 2 Poliţie Bucureşti.
În cursul anului 1996, SNP P. SA Bucureşti, sucursala P. Ploieşti a stabilit în programul de investiţii pe anul 1997 realizarea în localitatea Sinaia a unui „Centru de recuperare a forţei de muncă, Casa Petrolistului", în acest sens identificându-se mai multe terenuri pe raza localităţii Sinaia ce corespundeau necesităţilor societăţii şi urmau a fi evaluate de o comisie desemnată de SNP P. SA Ploieşti şi cumpărate.
Inculpatul a aflat despre intenţiile SNP P. SA Bucureşti şi profitând de faptul că A.D. nu se afla în ţară, iar copii de pe actele terenului din Sinaia situat în str. Zamora f.n. şi buletinul din timpul căsătoriei al fostei sale soţii se aflau în posesia lui, a luat legătura cu reprezentanţii sucursalei Ploieşti a SNP P. şi le-a propus să le vândă terenul în suprafaţă de 2.812 mp. din Sinaia, teren ce nu-i aparţinea în urma partajării bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, pentru că revenise fostei sale soţii, A.D.
După negocieri, s-au perfectat actele şi s-a stabilit preţul de 80.000 dolari S.U.A., plătibili în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii.
Cu ocazia negocierii, inculpatul s-a prezentat ca fiind proprietar, ascunzând la acea dată divorţul dintre el şi A.D.
Pentru a induce în eroare conducerea SNP P. SA, inculpatul s-a prezentat la notarul public V.C. din Bucureşti şi, de asemenea, prezentând o altă persoană ca fiind A.D. a obţinut în acest mod o procură nereală de împuternicire a sa în vederea înstrăinării terenului.
Inculpatul s-a folosit de această procură şi la data de 13 ianuarie 1997 a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a terenului cu reprezentanţii SC P. SA Bucureşti, la Biroul notarului public I.C.
Banii au fost viraţi de cumpărător în contul inculpatului deschis la B.C.R.
În toamna anului 2001, partea vătămată-cumpărătoare a constatat că terenul pentru care încheiase contractul de vânzare-cumpărare era ocupat, iar cererea de intabulare a fost respinsă.
Împotriva sentinţei au declarat apel partea civilă SNP P. SA, sucursala P. Ploieşti, solicitând desfiinţarea ei în latura civilă, în sensul că trebuie să se ia împotriva inculpatului măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile până la concurenţa sumei de 80.000 dolari S.U.A.
Consideră că cererea de instituire a măsurilor asiguratorii este legală, justificată de valoarea mare a pagubei produsă de inculpat, solicitarea adresând-o şi organului de urmărire penală prin adresa nr. 198665/21 noiembrie 2001, cât şi la prima instanţă.
De asemenea, a declarat apel inculpatul, solicitând desfiinţarea sentinţei şi în temeiul art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror, în vederea completării cercetării penale sau achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals.
A susţinut că, situaţia de fapt reţinută de instanţă nu se coroborează cu probele administrate în cauză, conţinând greşeli în ce priveşte data rămânerii definitive a sentinţei de partaj, respectiv că a rămas definitivă la 24 februarie 1993 şi în ce priveşte perioadele privind actele de identitate ale fostei sale soţii, A.D., precizând că la data pronunţării sentinţei civile nr. 2080 din 24 februarie 1993 aceasta se legitima cu BI eliberat de secţia 5 Poliţie la 16 februarie 1993.
A mai arătat că, din procesul-verbal încheiat la 14 august 2002, rezultă că A.D. a fost posesoarea BI seria GD nr. 0913800 şi acesta este un număr nereal şi nelegal şi conchide că, fosta soţie a avut cel puţin 3 buletine de identitate care conţin, după părerea inculpatului, date false, contravenind cu cele reţinute de instanţă referitor la situaţia că ar fi rămas la el buletinul de identitate eliberat numitei A.D. în urma căsătoriei.
Prin Decizia penală nr. 524 din 26 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de partea civilă SNP P. SA, sucursala P. Ploieşti, dispunându-se înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului B.D. Recursul inculpatului a fost respins, ca nefondat.
Împotriva deciziei penale sus-menţionată, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor atacate şi restituirea cauzei la organele de urmărire penală pentru completarea urmăririi penale, în sensul audierii ca martoră a fostei sale soţii A.D., efectuării unor confruntări cu unii martori şi cu notarul de stat şi efectuarea unei noi expertize grafologice şi noi expertize psihiatrice precum şi reexaminării materialului probator al dosarului.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului şi achitarea sa, susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, deoarece el a avut reprezentarea faptului că era mandatat de fosta soţie să vândă terenul respectiv.
Criticile formulate sunt nefondate.
Din examinarea dosarului se constată că în cauză au fost administrate probele necesare, inclusiv expertiza psihiatrică şi expertiza grafologică, organele de urmărire penală şi prima instanţă manifestând rol activ în desfăşurarea urmăririi penale şi respectiv a procesului, cauza fiind clarificată sub toate aspectele şi nu se impune completarea probelor.
De altfel, nu s-au formulat critici asupra materialului probator, de natură să determine îndoieli asupra probelor administrate şi să impună efectuarea unor noi probe.
Totodată, se constată că s-au reţinut corect infracţiunile de înşelăciune şi uz de fals, ale căror elemente constitutive sunt pe deplin îndeplinite.
Recursul este totuşi întemeiat pentru un motiv examinat din oficiu în legătură cu încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune.
Referitor la această infracţiune, de la săvârşirea ei şi până în prezent, au intervenit mai multe modificări, astfel că potrivit art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) se aplică legea cea mai favorabilă, care este aceea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
Instanţele nu au observat acest aspect, astfel faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Ca urmare a reîncadrării corecte a faptei care se impune şi a aplicării circumstanţelor atenuante recunoscute şi câştigate cauzei, se va aplica o nouă pedeapsă pentru infracţiunea amintită.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de inculpat, a se casa ambele hotărâri pronunţate în cauză numai cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune, a se schimba în art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 alin. (2) din acelaşi cod, şi a condamna pe inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Celelalte dispoziţii ale menţionatelor hotărâri se vor menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.D.A. împotriva deciziei penale nr. 524 din 26 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează hotărârea atacată, precum şi sentinţa penală nr. 395 din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Prahova, numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2262/2004. Penal. Recuzare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2288/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
