ICCJ. Decizia nr. 2334/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2334/2004
Dosar nr. 224/2004
Şedinţa publică din 29 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1031 din 29 octombrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul-condamnat M.B.
A descontopit pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată petentului-condamnat prin sentinţa penală nr. 392 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 416 din 15 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti în pedepsele de: 3 ani şi 10 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; restul rămas neexecutat de 3 ani, 9 luni şi 17 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 387/1995 a Tribunalului Bucureşti.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată petentului-condamnat prin sentinţa penală nr. 2339 din 21 decembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 814 din 9 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală sus-menţionată, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 10 luni închisoare.
A menţinut revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul rămas neexecutat de 3 ani, 9 luni şi 17 zile închisoare, din pedeapsa de 8 ani, 7 luni şi 2 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală sus-menţionată pe care îl contopeşte cu pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare, urmând ca în final petentul să execute 3 ani şi 10 luni închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus perioada executată de la 6 aprilie 2000 la 7 aprilie 2000 şi de la 2 septembrie 2002 la zi.
A anulat formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 2339 din 21 decembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti şi sentinţa penală nr. 392 din 25 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.
A respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat.
A obligat petentul la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200.000 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cererii de contopire au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 3698 din 6 august 2003, condamnatul M.B. a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii de 3 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 392 din 25 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 416 din 15 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, invocând motive familiale.
Instanţa de fond, faţă de condamnările succesive, sentinţa penală nr. 2339 din 21 decembrie 2001 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti definitivă prin Decizia penală nr. 814 din 9 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru care s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 4959 din 13 mai 2002 şi sentinţa penală nr. 392 din 25 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 416 din 15 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, 3 ani şi 10 luni închisoare, pentru care s-a emis mandatul de executare a pedepsei de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a făcut contopirea acestor pedepse, infracţiunile fiind concurente.
Referitor la întreruperea executării pedepsei de 3 ani şi 10 luni închisoare rezultanta contopirii, instanţa a constatat că nu există împrejurări speciale, în sensul dispoziţiilor art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., din a cărei cauză executarea imediată a pedepsei să producă consecinţe grave asupra condamnatului, motiv pentru care a respins cererea.
Împotriva sentinţei condamnatul a declarat apel invocând temeinicia, în raport de starea familială.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul apreciind că motivele invocate de apelant nu pot fi apreciate ca împrejurări speciale care ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia sa.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de condamnat, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă motivele analizate cu ocazia judecării apelului.
Recursul nu este întemeiat.
Examinând cauza în raport de criticile invocate şi de dispoziţiile art. 453 lit. c) C. proc. pen., potrivit cărora „executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia, caz în care executarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată", Curtea constată, că motivele invocate de recurent nu constituie împrejurări speciale de natura celor avute în vedere de legiuitor.
Din examinarea lucrărilor dosarului şi, în special din ancheta socială efectuată nu rezultă existenţa unor astfel de împrejurări care să impună întreruperea executării pedepsei aplicate condamnatului, aşa încât hotărârile pronunţate de instanţe sunt corecte.
Drept urmare, recursul declarat este nefondat şi va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.B. împotriva deciziei penale nr. 751 din 12 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2328/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2337/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
|---|
