ICCJ. Decizia nr. 2364/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2364/2004
Dosar nr. 5024/2003
Şedinţa publică din 30 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 153 din 19 martie 2003, pronunţată în dosarul nr. 962/P/2003, Tribunalul Galaţi, a condamnat pe inculpatul C.R., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi e) C. pen. la 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă durata reţinerii de o zi, 21 iunie 2001.
A constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 82.000 lei cu care partea vătămată N.C. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că în data de 30 decembrie 1999, în timp ce se întorcea de la lucru împreună cu alte femei, prin pădurea Buciumeni, unde ajutaseră la tăiat lemne, partea vătămată N.C. fiind ameninţată cu moartea de inculpatul C.R., care avea în mână un topor, i-a dat acestuia suma de 70.000 lei şi un pachet de ţigări Viceroy.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor P.T., N.N. şi M.L.
În timpul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, atitudine procesuală menţinută şi în faza de cercetare judecătorească.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia nr. 580/ A din 10 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.R. împotriva sentinţei penale nr. 153/2003 a Tribunalului Galaţi, însuşindu-şi argumentaţia instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motivând că din probe nu rezultă cu certitudine că el este autorul faptei, într-un prim subsidiar, trimiterea dosarului la procuror pentru completarea urmăririi penale, în sensul audierii unor martori, iar într-un ultim subsidiar, redozarea pedepsei aplicate prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., având în vedere că fapta s-a petrecut în anul 1999, prejudiciul de 70.000 lei, a fost recuperat şi că are 2 copii.
Recursul este nefondat.
Analizând Decizia atacată, în raport de probele dosarului, Curtea constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută şi vinovăţia inculpatului pe deplin dovedită, fiind susţinută de ansamblul materialului probator administrat în cauză.
Astfel, martorul P.T., audiat în instanţă şi-a susţinut declaraţia dată la urmărirea penală şi a precizat că inculpatul C.R. a fost prezent la săvârşirea faptei, el fiind cel care a atacat-o pe partea vătămată, după care a controlat-o de bani.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor M.L. şi N.N.
Lipsa de sinceritate şi nerecunoaştere a faptei comise de inculpat, sunt combătute de declaraţiile martorilor, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate.
În plus, faptul că inculpatul, o perioadă de timp, s-a sustras urmăririi penale nu face decât să confirme că acesta a încercat prin toate modalităţile să scape de răspunderea penală.
Având în vedere toate aceste probe, se constată că materialul probator administrat în cauză este complet, din actele dosarului rezultând cu certitudine vinovăţia inculpatului, astfel că nu se impune restituirea acestuia la procuror pentru completarea urmăririi penale.
Cât priveşte individualizarea pedepsei, ambele instanţe au avut în vedere gradul de pericol social deosebit al acestui gen de fapte, condiţiile şi conjunctura în care s-a săvârşit, atitudinea nesinceră a inculpatului pe tot parcursul procesului, circumstanţele personale ale acestuia, respectiv faptul că are antecedente penale.
Faţă de aceste aspecte, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată, avându-se în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), faptul că prejudiciul a fost de doar 82.000 lei şi că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, nu constituie împrejurări de natură a determina aplicarea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr. 580/ A din 10 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2363/2004. Penal. Art.20 rap.la art.175 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 2366/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
