ICCJ. Decizia nr. 3461/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3461/2004
Dosar nr. 2339/2004
Şedinţa publică din 23 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 68 din 21 ianuarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3986/2002, faţă de inculpatul M.N. şi inculpatul N.I. s-au dispus următoarele:
S-a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul M.N., privind schimbarea încadrării juridice a faptei.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnatul inculpatul M.N. la 9 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat prevenţia inculpatului de la 23 aprilie 2002, până la 21 ianuarie 2004.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul N.I. la 9 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat prevenţia inculpatului de la 23 ianuarie 2002, până la 27 ianuarie 2002.
În baza art. 116 C. pen., s-a interzis accesul inculpaţilor în Municipiul Bucureşti, pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul N.I. suma de 2.900.000 lei şi echivalentul în lei a sumei de 150 dolari S.U.A. la cursul B.N.R. de la data executării măsurii, obligându-l la plata acestora către stat.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată C.O.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a luat act că martorul S.F. nu a solicitat despăgubiri civile în cauză.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.N. să plătească suma de 1.600.000 lei, iar inculpatul N.I. suma de 2.000.000 lei, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 4 iulie 2001, inculpaţii M.N. şi N.I. şi învinuitul Ţ.I.S. s-au deplasat în Complexul Studenţesc Regie, fiind conduşi de martorul B.R.M. la reşedinţa părţii vătămate C.O.M., situată în Bucureşti, pentru a cumpăra de la acesta telefoane mobile.
Persoanele menţionate mai sus, au ajuns în camera părţii vătămate, care le-a spus că are de vânzare patru telefoane mobile.
Telefoanele mobile prezentate de partea vătămată au fost luate de inculpatul M.N., sub pretextul că vrea să le decodeze şi au fost introduse într-o pungă din material plastic, după care au fost date învinuitului Ţ.I.S. Totodată inculpatul le-a spus învinuitului şi martorului B.R.M. să părăsească încăperea.
Cei doi au părăsit camera şi i-au aşteptat pe inculpaţi în holul căminului de la parter.
În aceste împrejurări, partea vătămată a intenţionat să-i însoţească pe cei în posesia cărora se aflau telefoanele, însă inculpatul M.N. l-a împiedicat, ameninţându-l cu un cuţit şi împingându-l spre pat, spunându-i că-l omoară dacă ţipă.
În acelaşi timp, inculpatul N.I. l-a legat cu mâinile la spate şi la gură cu un cearceaf, imobilizându-l în scopul de a nu putea să-i urmărească, apoi, ambii inculpaţi au părăsit încăperea.
După ce a reuşit să se dezlege, partea vătămată a ieşit din cameră pe geam, pentru a fi convins că nu se întâlneşte cu inculpaţii şi când a ajuns în faţa imobilului a observat cele patru persoane, urcând într-un autoturism.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal inculpatul M.N., care a solicitat achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., considerând că el nu este autorul infracţiunii de tâlhărie, iar în subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 231 din 30 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.N., apreciind ca legală şi temeinică soluţia pronunţată de prima instanţă.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.N., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, în principal, achitarea întrucât nu este autorul faptei reţinute în sarcina sa, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Verificând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului recurent, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comisă de acesta.
Ansamblul probelor administrate în cauză dovedeşte că inculpatul M.N. este vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a), b) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), fapta sa constând în aceea că, la data de 4 iulie 2002, împreună cu inculpatul N.I., a deposedat, prin violenţă, folosind un cuţit, partea vătămată de 4 telefoane mobile.
Sunt de reţinut în acest sens, plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor (B.R.M., S.M., C.G.N., C.A.), proces-verbal de confruntare, planşe foto.
Aşa încât, nu poate fi primită solicitarea de achitare a inculpatului, susţinerile sale că nu a săvârşit fapta de tâlhărie, fiind contrazise de probele administrate în cauză.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs formulat în subsidiar, Curtea constată că pedeapsa aplicată recurentului inculpat este just individualizată, în raport de criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv împrejurările şi condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta, gradul de pericol social al acesteia, cât şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului (din fişa de cazier judiciar reiese că acesta a fost condamnat de mai multe ori, ceea ce reflectă perseverenţa infracţională a inculpatului; a avut o atitudine nesinceră de nerecunoaştere a faptei săvârşite), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse, care să asigure atingerea scopurilor pedepsei prevăzută de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Faţă de aceste considerente, urmează, ca în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 231 din 30 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 23 aprilie 2002 la 23 iunie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3459/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 3463/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... → |
|---|
