ICCJ. Decizia nr. 4080/2004. Penal. Art174, 175 c .pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4080/2004
Dosar nr. 3638/2004
Şedinţa publică din 10 august 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 143 din 2 martie 2004 a Tribunalului Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului P.A. la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.
În temeiul art. 33 şi art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi e) C. pen., ce va fi executată de inculpat cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut măsura arestului preventiv şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv din 1 februarie 2003 la zi.
S-a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 11.325.000 lei din care, 7.325.000 lei reprezintă costul raportului de constatare medico-legală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul P.A. locuia în comuna Poieni, sat Tranişu împreună cu mama sa, victima P.I., într-o casă cu o singură încăpere. Printre locuitorii satului, ce formează o comunitate rurală destul de restrânsă, era de notorietate faptul că inculpatul şi mama sa P.I., întreţin relaţii sexuale, aspecte ce au fost confirmate de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Astfel, martora G.A., prietenă cu victima, a declarat că aceasta i s-a plâns în mai multe rânduri că fiul ei o constrânge să întreţină relaţii sexuale. De asemenea, aspecte similare au fost relevate şi de declaraţiile martorilor P.E. şi P.E., fratele respectiv cumnata inculpatului, care locuiesc în vecinătatea casei acestuia.
Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză au relevat că atât inculpatul cât şi victima obişnuiau să consume băuturi alcoolice. Astfel, în seara de 30 ianuarie 2003, inculpatul s-a deplasat la un bar din localitatea Tranişu, deservit de martora M.E. La scurt timp în bar şi-a făcut apariţia şi victima P.I., care s-a aşezat însă la o altă masă. Ulterior, la bar a apărut şi martorul S.L. zis „A.L." care s-a aşezat la masă cu victima comandându-i acesteia de băut. La un moment dat martorul S.L. a afirmat că „în seara respectivă o va dezbrăca pe P.I.", martora M.E. declarând că a apreciat că această afirmaţie a fost făcută în glumă. La scurt timp după această discuţie, martorul şi victima au părăsit barul împreună, inculpatul rămânând acolo.
Din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că, părăsind barul împreună cu victima, martorul a întreţinut ori a încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta deşi neagă acest lucru. Astfel, în jurul orelor 21,00, în casa martorei G.A. a intrat P.I. dezbrăcată de la brâu în jos şi cu capul gol, în casă fiind prezenţi şi martorii P.G. şi H.M. În prezenţa tuturor P.I. a afirmat că „A.L." şi-a bătut joc de ea, indicând şi locul unde s-a petrecut fapta, situat între bar şi casa martorei.
Auzind cele întâmplate martorii P.G. şi H.M. s-au deplasat pe drum, atât pentru a recupera o plasă cu pâine, pe care victima susţinea că a pierdut-o la locul faptei, cât şi pentru a-l anunţa pe inculpatul P.A. de cele întâmplate.
Martorii P.G. şi H.M. au găsit doar şorţul victimei la locul faptei. În bufet l-au găsit pe inculpatul P.A., pe care l-au luat acasă. Pe drum i-au povestit ce s-a întâmplat cu mama sa.
După aceea, inculpatul a ajuns acasă la martora G.A., unde mama sa i-a povestit acelaşi lucru, că „A.L." a violat-o.
În jurul orelor 23,00 – 24,00, inculpatul P.A. şi victima P.I. au plecat împreună spre casă, fapt confirmat de martorii G.A., P.G. şi H.M.
La scurt timp au fost urmaţi de H.M., care s-a dus şi el spre casă, în altă localitate. El a trecut pe lângă locuinţa inculpatului şi l-a văzut pe acesta căzut în zăpadă, lângă un tambur de lemn pentru cablu telefonic situat în drum.
Faptul că inculpatul a dormit o vreme acolo rezultă şi din declaraţiile sale, cât şi din ale martorei B.A., ce a auzit din casă pe victimă cerându-i inculpatului să se scoale şi să vină în casă.
Inculpatul P.A. a recunoscut în primele declaraţii şi cu ocazia unei reconstituiri, că a ajuns acasă în seara respectivă, găsind-o pe mama sa, însă nu a prezentat nici un moment o variantă coerentă asupra modului în care a petrecut timpul după plecarea mamei sale din bar împreună cu învinuitul S.L. şi a declarat că nu îşi aminteşte de episodul petrecut în casa martorei G.A.
S-a mai reţinut că inculpatul a recunoscut iniţial că, ajuns acasă, s-a certat cu mama sa şi a lovit-o cu pumnii, a forţat-o apoi să iasă din casă, ducând-o prin grădină spre un pârâu de pe un răzor din apropiere. Inculpatul a recunoscut că a lovit-o pe mama sa în cap şi cu o bâtă, luată dintr-un gard, până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa, apoi a târât-o până la pârâu dezbrăcând-o de haine complet, pentru a se crede că a fost violată de cineva iar hainele le-a pus în apropiere.
Inculpatul a mai arătat că, în timp ce o târa pe mama sa, aceasta şi-a pierdut cizmele din picioare, pe care el le-a recuperat ulterior şi le-a pus lângă haine, apoi a mers acasă şi s-a culcat. S-a reţinut că, declaraţia de recunoaştere a inculpatului se coroborează cu alte probe administrate în cauză: procesul-verbal de cercetare la faţa locului; raportul de constatare medico-legală; procesul-verbal de reconstituire cât şi din comportamentul său de după comiterea faptei.
Astfel, încă din seara respectivă, el a încercat să acrediteze ideea că mama sa a dispărut de acasă. Pentru aceasta s-a dus în cursul nopţii în două rânduri la martora G.A., întrebând-o dacă mama sa nu este acolo, iar martora i-a replicat că au plecat împreună, iar inculpatul a zis că ştie acest lucru, fără încă să ofere explicaţii asupra modului în care au ajuns să se despartă (inculpatul neagă însă că anterior ar fi fost cu mama sa în casa martorei).
Mai mult, martora G.A. arată că, venind să întrebe de mama sa, inculpatul era „destul de treaz, dar părea speriat şi nu îngrijorat de faptul că mama lui nu e".
Cauza decesului victimei a fost refrigerarea, pe corpul victimei fiind găsite 28 de leziuni traumatice: 17 dintre ele au fost produse cu un corp dur, 5 dintre ele au fost produse prin târâre şi 4 au fost produse prin cădere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul legal inculpatul solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi în baza art. 380, raportat la art. 332 C. proc. pen., să se dispună restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, iar în subsidiar admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi în consecinţă achitarea inculpatului în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fapta nu există în privinţa infracţiunii prevăzută de art. 203 C. pen., iar în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fapta nu a fost săvârşită de către inculpat în privinţa infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. c), raportat la art. 174 C. pen. şi punerea de îndată în libertate a inculpatului. De asemenea, se solicită, tot în subsidiar, în ipoteza în care se va reţine vinovăţia inculpatului, aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, pentru fiecare infracţiune ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante, prevăzută de art. 74 lit. a), raportat la art. 76 C. pen.
În motivarea apelului, în esenţă, se arată că în mod nejustificat au fost respinse şi printr-o motivare eronată a excepţiilor procesuale prealabile anterior citirii actului de sesizare în şedinţa publică din 26 iunie 2003 care se refereau la nulitatea absolută a urmăririi penale datorită încălcării regulilor de competenţă a organelor de urmărire penală, competenţa proprie a procurorului, încălcarea dreptului la apărare a inculpatului, la luarea declaraţiei din 1 februarie 2003 în lipsa apărătorului, deşi asistenţa juridică era obligatorie, deoarece era arestat preventiv la data luării declaraţiei, încălcarea dreptului la apărare datorită contrarietăţii de interese între cele două persoane cercetate în cauză, care au avut desemnat acelaşi apărător din oficiu, deşi interesele lor erau contrare.
S-a mai invocat, de asemenea, că sentinţa este nelegală, deoarece instanţa nu a avut în vedere întregul material probator aflat la dosarul cauzei atât cel din faza de urmărire penală, cât şi de judecată, inculpatul fiind bătut de către organele de urmărire penală pentru a declara că recunoaşte faptele comise.
În subsidiar, s-a criticat hotărârea instanţei de fond ca fiind netemeinică, raportat la faptul că în sarcina inculpatului nu s-a reţinut nici o circumstanţă atenuantă dintre cele prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., precum şi împrejurările concrete în care au avut loc evenimentele astfel că în urma reindividualizării sancţiunii aplicate să i se aplice o sancţiune penală sub minimul special prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 163/A/2004 Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.
S-a reţinut în esenţă că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia certă că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de incest şi omor calificat.
S-a apreciat ca fiind nefondate şi celelalte critici ce vizau restituirea la parchet în baza art. 332 C. proc. pen., cât şi individualizarea pedepsei, motivându-se că actele de urmărire penală nu sunt lovite de nulitate ele fiind efectuate de organele competente potrivit legii, iar individualizarea pedepsei corespunzând criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul care a solicitat restituirea cauzei la parchet în temeiul art. 333 C. proc. pen., iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 203 C. pen., iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de motivele invocate analizate prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 171, 18 şi 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu potrivit dispoziţiilor alin. (3) al aceluiaşi articol, constată că recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs prin care a solicitat restituirea la parchet, dat fiind că unele acte procesuale din faza de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută este nefondat, întrucât astfel cum pe larg a motivat instanţa de apel, inculpatului nu i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 6 C. proc. pen., iar actele întocmite în faza de urmărire penală au respectat dispoziţiile prevăzute de art. 213 şi art. 224 C. proc. pen.
Cu privire la critica privind greşita condamnare prin care inculpatul susţine în esenţă că probele administrate în cauză, nu conduc cu certitudine la vinovăţia sa ci mai degrabă profită acestuia potrivit principiului „in dubio pro reo", cu alte cuvinte susţinând că rezultatul la care au ajuns instanţele nu concordă cu probele administrate în cauză, critica examinată prin prisma dispoziţiilor pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen., se constată următoarele:
În cauză s-au administrat următoarele mijloace de probă: declaraţii ale inculpatului, declaraţii ale martorilor, fotografii, constatare tehnico-ştiinţifică, constatare medico-legală.
Concluzia la care au ajuns instanţele a fost aceea că urmare administrării acestor probe s-a reţinut o situaţie de fapt conformă cu realitatea, iar încadrările juridice ale faptelor se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv incest şi omor calificat dând sens dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţele au reţinut numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întreg materialul probator administrat în cauză şi excluzând o ordine de preferinţă în ceea ce priveşte valoarea acestora în raport de faza în care au fost administrate.
Verificând probele administrate în cauză şi ştiut fiind că o eroare gravă de fapt constă în esenţă contradicţia evidentă şi esenţială între ceea ce spune dosarul prin actele lui şi ceea ce spune instanţa, se poate conchide că există concordanţă între probe şi hotărârea dată, că s-a dat eficienţă deplină dispoziţiilor legale ce reglementează probele şi mijloacele de probă.
Examinând cauza din oficiu nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârilor, motiv pentru care în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva deciziei penale nr. 163 din 26 mai 2004 a Curţii de Apel Cluj, cu obligarea inculpatului la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva deciziei penale nr. 163 din 26 mai 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 februarie 2003 la 10 august 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4079/2004. Penal. Art.174,175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4083/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... → |
|---|
