ICCJ. Decizia nr. 4084/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4084/2004
Dosar nr. 3699/2004
Şedinţa publică din 10 august 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 143 din 5 aprilie 2004, Tribunalul Dâmboviţa a condamnat pe inculpatul G.M. la pedeapsa de 16 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, conform art. 350 C. proc. pen., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării la zi, începând cu data de 26 decembrie 2003.
În rezolvarea laturii civile, inculpatul a fost obligat la 8.000.000 lei cheltuieli de înmormântare către partea civilă C.V., precum şi la plata unei prestaţii periodice lunare în sumă de 700.000 lei în favoarea minorului C.D.I., începând cu data de 7 august 2002, până la majorat, către partea civilă B.M.E., mama acestuia.
De asemenea, inculpatul a mai fost obligat la 4.250.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, pe baza probelor administrate, că în ziua de 25 decembrie 2003, inculpatul a mers la locuinţa prietenului său, victima C.S. , şi împreună cu aceasta şi cu martorii B.E.M. şi C.V., concubina şi respectiv tatăl victimei, au consumat băuturi alcoolice, după care cei doi inculpatul şi victima au mers împreună la un local unde au continuat să bea, ajungând în stare de ebrietate.
În noaptea de 25 decembrie 2003, în jurul orelor 24,00, victima C.S. a venit la locuinţa inculpatului, având asupra sa o toporişcă, între cei doi a avut loc o ceartă, împrejurare în care inculpatul i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnul în zona feţei şi în continuare a lovit-o cu toporişca, cauzându-i leziuni traumatice grave, constând în fracturi multiple în zona toracică, a feţei, a sternului, cu ruptură hepatică, care au condus la decesul acesteia. Raportul medico legal de autopsie întocmit de Serviciul Medico-Legal concluzionează că leziunile traumatice s-au produs prin loviri repetate cu corpuri dure şi compresiune antero-posterioară la nivelul toracelui şi între acestea şi decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă.
În latură civilă, inculpatul a fost de acord cu plata despăgubirilor civile solicitate, precum şi cu plata prestaţiei periodice lunare pentru întreţinerea minorului C.D.I., fiul victimei.
Împotriva hotărârii, inculpatul a declarat apel, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând în esenţă că în mod greşit s-a reţinut vinovăţia sa, întrucât a fost în legitimă apărare, solicitând în principal achitarea, iar în subsidiar a arătat că la individualizarea pedepsei nu s-a ţinut seama de faptul că a recunoscut şi regretat sincer fapta comisă, cerând reducerea acesteia către minimul prevăzut de lege.
Curtea, examinând hotărârea apelată, în raport de actele şi lucrările dosarului, de critica invocată şi din oficiu sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) şi art. 378 C. proc. pen., constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Curtea, constată că nu se poate reţine împrejurarea că inculpatul a săvârşit infracţiunea în legitimă apărare, întrucât pentru existenţa acesteia legiuitorul a prevăzut că atacul din partea victimei trebuie să fie unul material, direct, imediat şi injust şi să pună în pericol grav persoana celui atacat, ori din actele dosarului nu rezultă că victima ar fi exercitat acte de violenţă împotriva inculpatului sau că i-a pus acestuia viaţa în pericol în vreun fel.
Dimpotrivă însuşi inculpatul arată că a recunoscut-o pe victimă la geam, a invitat-o în cameră şi între ei a avut loc o discuţie cu privire la sustragerea cărnii de porc din locuinţa acesteia şi fiind în stare de ebrietate i-a aplicat o lovitură în zona bărbiei, doborând-o la pământ, după care a continuat să o lovească cu muchia toporului şi cu picioarele.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, Curtea apreciază că s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât o reducere a acesteia nu se justifică.
Împotriva deciziei penale nr. 215 din 17 mai 2004 a formulat recurs inculpatul, care a solicitat achitarea, susţinând că fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.
Examinând cauza, în raport de motivele invocate analizate prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 171 şi 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu, constată că recursul este fondat numai sub aspectul criticii privind individualizarea pedepsei.
Critica privind reţinerea legitimei apărări, nu este fondată, în cauză nerezultând că inculpatul a acţionat pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust sau că acesta din cauza temerii sau tulburării a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-au produs, în sensul cerut de dispoziţiile art. 44 C. pen.
Acestea însă, împrejurările săvârşirii faptei puteau fi avute în vedere, în procesul de individualizare a pedepsei şi care puteau conduce instanţele la o apreciere mai puţin severă a pedepsei.
Instanţele s-au orientat către o pedeapsă spre maximul special, în condiţiile în care partea vătămată a fost cea care, după ce a consumat cu inculpatul băuturi alcoolice, s-a întors la domiciliul acestuia, purtând asupra sa o toporişcă, la o oră târzie din noapte, trezindu-l din somn şi cerându-i bani şi mâncare.
Numai acordând eficienţa cuvenită tuturor împrejurărilor săvârşirii faptei reflectate în cuantumul pedepsei aplicate, pedeapsa poate să corespundă scopului astfel cum este circumscris în dispoziţiile art. 52 C. pen.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 215 din 17 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, urmând a casa atât Decizia atacată cât şi sentinţa penală nr. 145 din 5 aprilie 2004 a Tribunalului Dâmboviţa, numai cu privire la individualizarea pedepsei, pe care o reduce, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 215 din 17 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 143 din 5 aprilie 2004 a Tribunalului Dâmboviţa, numai cu privire la individualizarea pedepsei.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), de la 16 ani închisoare la 12 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 26 decembrie 2003 la 10 august 2004.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4083/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 4085/2004. Penal. Art.174,176,211 c. pen.... → |
|---|
