ICCJ. Decizia nr. 4144/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4144/2004
Dosar nr. 3277/2004
Şedinţa publică din 17 august 2004
Asupra recursurilor de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 250 din 16 iulie 2003, pronunţată în dosarul nr. 1025/2003, Tribunalul Vaslui, secţia penală a condamnat pe inculpatul P.V. la pedeapsa principală de 15 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. Au fost aplicate prevederile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a scăzut, din pedeapsă, perioada executată în arest preventiv începând de la 16 august 2002 la 16 iulie 2003, menţinându-se arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat cuţitul corp delict.
În considerentele hotărârii, tribunalul a reţinut că în noaptea de 15 august 2002, după ce P.V. şi victima au consumat băuturi alcoolice, în domiciliul inculpatului, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat o lovitură de cuţit în zona cervicală, cauzându-i leziuni care au determinat decesul victimei B.I.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susţinând că nu ar fi lovit victima, ci aceasta s-ar fi autolezat cu un alt cuţit decât cel găsit cu prilejul cercetării locale.
Prin Decizia penală nr. 137 din 20 aprilie 2004, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat de inculpat, a casat sentinţa menţionată şi, rejudecând cauza, a redus pedeapsa principală de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară de la 7 ani la 4 ani. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei. S-a dedus în continuare detenţia şi a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului.
Curtea de apel a considerat că pedeapsa nu a fost bine individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind că anterior săvârşirii faptei inculpatul a avut o bună conduită, iar după săvârşirea faptei a stăruit pentru salvarea victimei, împrejurări de natură a determina reducerea pedepsei spre minimul special al pedepsei.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi inculpatul.
Recursul declarat de parchet vizează cazul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv, greşita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sens în care s-a solicitat casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei.
Recursul declarat de inculpat a vizat, în principal, achitarea, susţinându-se că nu există probe în dovedirea vinovăţiei sale, iar în subsidiar, reducerea pedepsei (cazurile prevăzută de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Înalta Curte constată că recursul declarat de parchet este întemeiat, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la stabilirea răspunderii penale a inculpatului, Înalta Curte observă existenţa următoarelor dovezi privind săvârşirea faptei de omor de către inculpat şi a vinovăţiei acestuia:
- procesul verbal de cercetare la faţa locului încheiat la data de 16 august 2002 de organele de poliţie ale municipiului Bârlad, în care se consemnează împrejurarea că P.V. s-a prezentat la domiciliul vecinei sale M.D. (persoana care a sesizat telefonic organele de poliţie), relatându-i că „l-a tăiat cu un cuţit pe B.I.". Cu acest prilej s-au efectuat fotografii judiciare, s-a ridicat cuţitul corp delict, luându-se şi măsura transportării cadavrului victimei B.I. din locuinţa inculpatului la Morga Spitalului de Adulţi Bârlad.;
- Raportul de constatare medico-legală;
- declaraţia martorei D.M., vecina inculpatului;
- declaraţia martorului M.J., de asemenea, vecin al inculpatului;
- declaraţia martorei P.G.;
- declaraţia martorului P.M.;
Din examinarea tuturor acestor probe, Înalta Curte reţine ca fiind dovedită atât săvârşirea faptei de omor de către inculpat (în a cărui locuinţă a decedat victima), cât şi vinovăţia acestuia (fapta de omor fiind recunoscută de inculpat în faţa tuturor martorilor, vecini ai săi, la care a apelat disperat şi cărora le-a cerut să anunţe organele de poliţie).
Declaraţiile sale date în cursul procesului penal, prin care nu recunoaşte fapta, încercând să se sustragă răspunderii penale, nu pot servi la aflarea adevărului, întrucât ele nu se coroborează cu nici o altă probă, conform art. 69 C. proc. pen.
Referitor la modul în care instanţele au individualizat pedepsele (principală şi complementară) aplicate inculpatului, Înalta Curte, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciază că pedeapsa principală şi cea complementară aplicate de instanţa de fond sunt corect individualizate în raport cu gravitatea faptei săvârşite (prin care a fost suprimată viaţa unei persoane), cât şi cu atitudinea nesinceră a inculpatului manifestată pe tot parcursul procesului penal.
Totodată, Înalta Curte observă că pentru aprecierea unei bune conduite a unei persoane nu este suficientă absenţa antecedentelor penale, ci trebuie avută în vedere şi comportarea la locul de muncă, în familie şi în colectivitate. Or, inculpatul este o persoană în vârstă de 45 de ani, nu are ocupaţie, beneficiază de un ajutor social, obişnuieşte să consume băuturi alcoolice, aspecte care nu pot fi considerate o bună comportare în societate. De altfel, fapta de omor a fost săvârşită pe fondul consumului de alcool, fără însă ca starea de beţie a inculpatului să fie o stare de beţie voluntară completă pentru a putea fi considerată fie o circumstanţă atenuantă, fie una agravantă, după caz, potrivit art. 49 alin. (2) C. pen.
Astfel fiind, reducerea pedepsei de către instanţa de apel nu este justificată nici de existenţa unei bune comportări a inculpatului, anterior săvârşirii faptei, şi nici de vreo stăruinţă depusă pentru salvarea victimei, care deja decedase când inculpatul a cerut vecinilor săi să cheme poliţia.
Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Toate criteriile de individualizare a pedepselor au fost avute în vedere de prima instanţă, pedeapsa aplicată inculpatului fiind corect individualizată, astfel încât Înalta Curte va admite recursul declarat de parchet, va casa Decizia atacată şi va menţine sentinţa instanţei de fond.
Pentru aceleaşi raţiuni, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va scade din durata pedepsei timpul arestării preventive începând de la 16 august 2002, la zi (17 august 2004).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 137 din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, privind pe inculpatul P.V.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa penală nr. 250 din 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 august 2002 la 17 august 2004.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 137 din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4137/2004. Penal. Rev.susp. executare... | ICCJ. Decizia nr. 4147/2004. Penal. Art.20,174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
