ICCJ. Decizia nr. 5029/2004. Penal. Art.254alin1,2 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5029/2004
Dosar nr. 3911/2004
Şedinţa publică din 6 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 75 din 23 martie 2003 a Tribunalului Maramureş, inculpatul C.G. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 109 şi art. 343 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus păstrarea casetelor audio conţinând înregistrările convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţiilor, emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş înregistrate la poziţia nr. 29/2003 din Registrul corpurilor delicte, la grefa instanţei până la soluţionarea definitivă a cauzei.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 4.500.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele: În luna februarie 2001, inculpatul C.G., comisar al Gărzii financiare, secţia Maramureş, cu ocazia unui control efectuat la SC F. SRL Baia Mare, a pretins de la administratorul acestei societăţi, martorul B.F.V., suma de 20 milioane lei pentru a nu dispune confiscarea unei cantităţi de cherestea, considerată ca având o provenienţă ilegală şi a nu sesiza organele de urmărire penală.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: procese-verbale de consemnare a denunţului, declaraţiile martorilor B.F.V., C.C., C.D., P.M.R., B.V., B.I.V., M.M.D., C.G., procese - verbale de confruntare, proces-verbal de transcriere, a înregistrărilor audio, declaraţiile inculpatului care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Apelul declarat de inculpat a fost admis de Curtea de Apel Cluj care, prin Decizia penală nr. 204 din 18 septembrie 2003, a desfiinţat în totalitate hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.
S-a reţinut că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 29 pct. 2 din Legea nr. 161/2003, referitoare la compunerea completului de judecată format din doi judecători în cazul infracţiunilor de corupţie, pronunţând, astfel, o hotărâre lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În rejudecare, Tribunalul Maramureş l-a condamnat pe inculpatul C.G., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 76 alin. ultim C. pen., s-a înlăturat aplicarea pedepsei complimentare privative de drepturi.
În temeiul art. 933 alin. (4) şi art. 343 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus păstrarea casetelor audio conţinând înregistrările convorbirilor telefonice interceptate, în baza autorizaţiilor emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş (înregistrate la poziţia nr. 29/2003 din Registrul corpurilor delicte), la grefa instanţei până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Conform art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 6.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Reţinând aceeaşi situaţie de fapt şi vinovăţia inculpatului C.G., tribunalul a avut în vedere la individualizarea pedepsei conduita bună a acestuia anterior comiterii faptei şi a apreciat că scopul sancţiunii penale poate fi atins chiar şi fără executarea ei, astfel că a făcut în cauză aplicarea prevederilor art. 74 lit. a), art. 76 lit. c), art. 81 şi art. 82 C. pen.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a criticat hotărârea instanţei de fond pentru netemeinicie, susţinând că, faţă de modul de comitere al infracţiunii şi persoana inculpatului, se impune înlăturarea circumstanţelor atenuante şi a suspendării condiţionate a executării pedepsei, reeducarea acestuia fiind posibilă numai prin aplicarea unei sancţiuni severe, majorate şi prin privare de libertate.
Prin calea de atac promovată, inculpatul C.G. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 122 din 13 aprilie 2004, a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi de inculpatul C.G.
S-a apreciat că vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii imputate este dovedită pe deplin, iar în procesul de individualizare a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicând o pedeapsă judicios stabilită.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul C.G.
Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi aplicarea unei pedepse privative de libertate înscrisă în limitele speciale, prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., prin înlăturarea reţinerii circumstanţelor atenuante.
Temeiul recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Articolul 72 C. pen., prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările, care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pedeapsa aplicată trebuie să se constituie într-o măsură de constrângere, dar şi într-un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul său fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Curtea constată că instanţa de judecată a dat eficienţa cuvenită criteriilor generale de individualizare enunţate mai sus, stabilind o pedeapsă judicioasă care reflectă în mod echilibrat pericolul social concret al faptei săvârşite de inculpat, un funcţionar cu importante atribuţii de serviciu în constatarea şi sancţionarea prevederilor legale în domeniul economic, dar şi modul concret de comitere a faptei, urmările acesteia, persoana făptuitorului.
Chiar dacă este indiscutabil că inculpatul C.G. a pretins suma de 20 milioane lei administratorului B.F.V., acest act nu a mai fost urmat de primirea banilor, inculpatul temându-se de consecinţele faptei sale, împrejurare corect reţinută şi interpretată de instanţele de judecată ca un criteriu de apreciere asupra cuantumului şi modalităţii de executare a pedepsei aplicate.
Inculpatul C.G. nu are antecedente penale, este în vârstă de 53 ani, este căsătorit şi are un copil în întreţinere.
Conduita sa până la săvârşirea infracţiunii, a fost corespunzătoare, iar după aceea nu au existat împrejurări care să pună la îndoială posibilitatea reeducării inculpatului fără privare de libertate.
Curtea consideră că, atât prin cuantumul stabilit, sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a reţinerii îndreptăţite a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, cât şi prin modalitatea dispusă de executare a pedepsei, aceea de suspendare condiţionată a acesteia, instanţa de fond s-a conformat dispoziţiilor Codului penal referitoare la individualizarea pedepsei şi a dat posibilitatea inculpatului să confirme, în concret, eficienţa educativă a sancţiunii penale.
Pedeapsa aplicată corespunde acestor cerinţe şi este în măsură să constituie un avertisment pentru prevenirea unui comportament antisocial.
Pentru aceste motive, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, urmează a fi respins ca nefondat.
Cu privire la recursul inculpatului C.G.
Inculpatul a solicitat admiterea recursului şi restituirea cauzei la parchet, întrucât rechizitoriul nu era confirmat de prim-procurorul instituţiei la data investirii instanţei, 1 aprilie 2002, caz de nulitate absolută potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2), 209 alin. (3) şi art. 209 alin. ultim C. proc. pen.
Prin al doilea motiv de recurs invocat s-a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susţinându-se că nu există probe care să dovedească vinovăţia acestuia, probele testimoniale sunt nesincere, transcrierile înregistrărilor audio reflectă caracterul provocator al atitudinii martorului B.F.V., procesul-verbal de contravenţie încheiat de inculpat, nu a fost atacat de denunţător.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 2, 171 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acesta nu este fondat.
Excepţia privind neconfirmarea rechizitoriului de către prim-procurorul parchetului nu a fost ridicată la primul termen de judecată a cauzei în fond şi nici în faza de judecare a apelului, fiind invocată pentru prima dată în calea de atac a recursului.
Instanţa de judecată s-a considerat legal investită după ce, la prima înfăţişare, a verificat din oficiu regularitatea actului de sesizare.
De altfel, rechizitoriul aflat la dosarul cauzei poartă menţiunea de confirmare de către prim-procurorul parchetului, astfel că, în prezenţa actului de sesizare oficială a instanţei, aceasta a constatat regularitatea investirii sale; susţinerile ulterioare şi contrare acestei situaţii nu sunt dovedite şi nu pot fi primite.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanţele de judecată au stabilit în mod judicios situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului.
Astfel, martorul B.F.V. a arătat în mod constant şi amănunţit discuţiile avute cu inculpatul C.G., modul în care acesta din urmă i-a cerut să-i facă o ofertă şi cum s-a ajuns la stabilirea cuantumului mitei la suma de 20 milioane lei.
Discuţiile dintre cei doi au fost înregistrate cu ajutorul unui reportofon, caseta fiind predată organelor de poliţie odată cu formularea denunţului oral.
Declaraţiile martorului B.F.V. se coroborează pe deplin cu depoziţiile martorilor C.C., C.D. şi P.M.R., în sensul existenţei actului de pretindere a sumei de bani de către comisarul Gărzii financiare în scopul neîndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu.
Conduita inculpatului, acceptarea unor întâlniri cu denunţătorul în afara sediului instituţiei, interesul ca discuţiile purtate să se poarte fără martori, dovedesc caracterul ilegal al acestor contacte şi interesul ocult al inculpatului, care urmărea obţinerea sumei de bani.
Încheierea procesului-verbal de contravenţie, pentru alte motive decât cele reale constatate a făcut parte din strategia inculpatului de a acoperi eventualele dovezi ale infracţiunii comise.
Aflând despre sesizarea organelor de urmărire penală, inculpatul C.G. şi-a schimbat în mod evident conduita, devenind prudent şi nemaistăruind în remiterea banilor.
Curtea constată că interpretarea logică, corelată a tuturor probelor administrate în cauză converge spre concluzia judicioasă stabilită de instanţa de fond a vinovăţiei inculpatului C.G. în săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.
Pentru aceste considerente şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat şi urmează să-l respingă ca atare.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul C.G., împotriva deciziei penale nr. 122 din 13 aprilie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5028/2004. Penal. Art.215 alin.1 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5030/2004. Penal. Recurs in anulare. Recurs... → |
|---|
