ICCJ. Decizia nr. 5304/2004. Penal. Art.208,209 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5304/2004
Dosar nr. 4903/2004
Şedinţa publică din 18 octombrie 2004
Asupra recursurilor penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 130/ S din 3 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Braşov s-a dispus condamnarea inculpatului N.M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. b), e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. b) C. pen.
În baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 78 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) a aplicat aceluiaşi inculpat o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 81 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada reţinerii şi arestării preventive de la 1 ianuarie 2003 la zi.
Totodată s-a constatat că partea vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă iar în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat suma de 400.000 lei, contravaloarea bunului nerestituit părţii vătămate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:
În data de 1 noiembrie 2003, în jurul orelor 18,00, inculpatul s-a întâlnit conform înţelegerii anterioare, cu partea vătămată B.I., pentru a-l însoţi la vila sa, aflată în construcţie în zona Brădet din localitatea Săcele.
Au lucrat până, în jurul orelor 13,00, şi după ce au servit masa au părăsit vila deplasându-se cu autoturismul familiei B. în oraşul Săcele.
Revenind a doua zi dimineaţa la vilă, partea vătămată B.I. a constatat că i-a dispărut o puşcă cu aer comprimat de 4,5 mm, o cutie cu alice de 4,5 mm, un aparat foto Minolta, cauzându-i un prejudiciu total de 9.000.000 lei, motiv pentru care a sesizat poliţia.
Cercetările efectuate în cursul urmăririi penale au confirmat că autorul faptei este inculpatul N.M. asupra căruia s-a găsit puşca cu aer comprimat, gloanţele şi aparatul foto Minolta, bunuri ce au fost restituite părţii vătămate.
Din raportul de constatare tehnico – ştiinţifică, efectuat asupra puştii cu aer comprimat marca UMAREX model 61, calibru 4,5 mm, a rezultat că nu face parte din categoria armelor de foc ce intră sub incidenţa Legii nr. 17/1996.
În data de 1 noiembrie 2003, în jurul orei 18,00, partea vătămată C.J. împreună cu tatăl său C.I. au aplecat la cimitirul din Satulung parcând autoturismul Dacia 1310, pe str. Câmpului. Când s-au întors au constatat lipsa autovehiculului, partea vătămată anunţând telefonic pe martorul E.Z., vărul său, rugându-l să-l ajute în căutarea maşinii, sesizând apoi şi Poliţia municipiului Săcele.
Martorul E.Z. împreună cu E.I., au plecat în acest scop, pe DJ 103 spre comuna Tărlungeni, loc unde au descoperit maşina părţii vătămate. Îndreptându-se spre aceasta, martorii l-au observat pe inculpat, care căuta în portbagaj.
Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul a condus autoturismul părţii vătămate pe drumurile publice din municipiul Săcele, a acroşat un autobuz, continuându-şi cursa pe DJ 103 B, unde a fost prins de martorii E.Z.
Apropiindu-se de inculpat, martorii au intrat în dialog cu el, însă acesta i-a ameninţat cu arma că-i împuşcă, după care a încercat să fugă.
Din interpretarea coroborată a tuturor probelor administrate, instanţa de fond a reţinut o stare de fapt diferită cu referire la modul de sustragere al autoturismului părţii vătămate C.J.
Astfel, s-a confirmat sustragerea de către inculpat a autoturismului, faptul că acesta a condus pe drumurile publice cauzând un accident de circulaţie după care a părăsit locul în care s-a produs acroşarea şi avarierea uşoară a ambelor maşini.
Inculpatul a fost prins de martorii E.I. şi E.Z. care au alergat către maşină imobilizându-l.
Aşa după cum arată cei doi martori şi inculpatul, acesta din urmă nu i-a ameninţat în nici un fel, nici verbal, nici cu arma, nici printr-un alt gest. Cei doi martori au sesizat că inculpatul avea o puşcă, abia când acesta era imobilizat la pământ şi au văzut ţeava armei, care era sub inculpat.
În aceste condiţii, nu există indicii temeinice că inculpatul ar fi exercitat violenţe asupra martorilor, în vederea păstrării autoturismului sau a înlăturării urmelor faptei de sustragere a autoturismului aşa cum este prevăzut pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul N.M.
Parchetul a criticat sentinţa sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, respectiv omisiunea instanţei de a aplica un spor în urma contopirii pedepselor aplicate inculpatului.
Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 235/ A din 7 iulie 2004, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 130 din 3 martie 2004 a Tribunalului Braşov pe care a desfiinţat-o în parte, respectiv în ceea ce priveşte greşita reţinere a prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), omisiunea aplicării prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002, mecanismul contopirii pedepselor şi durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului N.M.
Rejudecând în aceste limite, a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente de 5 ani închisoare, 4 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare.
Înlăturând prevederile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a reţinut prevederile art. 37 lit. a) C. pen., cu privire la infracţiunile ce formează obiectul prezentului dosar.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat graţierea condiţionată a restului de 328 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 36/2002 a Tribunalului Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 157/2002 a Curţii de Apel Braşov şi a dispus executarea acestui rest alături de pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente ce formează obiectul prezentului dosar.
În consecinţă, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepselor rezultante în urma adăugării la fiecare dintre acestea a restului de pedeapsă de 10 luni şi 23 zile închisoare (328 zile), respectiv a pedepselor de 5 ani, 10 luni şi 23 zile închisoare, 4 ani, 10 luni şi 23 zile închisoare, 3 ani, 10 luni şi 23 zile închisoare şi 3 ani, 4 luni şi 23 zile închisoare dispunând executarea pedepsei celei mai grele, de 5 ani, 10 luni şi 23 zile închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi hotărâri.
A menţinut starea de arest a inculpatului deducând, în continuare, din durata pedepsei rezultante perioada arestării preventive după pronunţarea hotărârii atacate în apel, respectiv începând cu data de 3 martie 2004 şi până în prezent.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei, incluzându-se în cheltuielile judiciare.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul inculpat să plătească suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că încadrarea juridică a fost schimbată în mod legal de către prima instanţă nefiind stabilit fără dubiu că inculpatul ar fi exercitat ameninţări asupra martorilor E.Z. şi E.I. În raport de declaraţiile amănunţite date de aceşti doi martori în faza de cercetare judecătorească rezultă un puternic dubiu în ceea ce priveşte exercitarea ameninţării de către inculpat, în momentul prinderii şi imobilizării sale de către cei doi martori. De altfel, declaraţiile acestor doi martori (de altfel, singurii prezenţi în momentul imobilizării inculpatului) se coroborează cu declaraţiile date în mod constant de către inculpat, acesta negând exercitarea vreunei ameninţări cu arma asupra celor doi martori.
De altfel, în cursul urmăririi penale cei doi martori E.Z. şi E.I., povestesc modul în care l-au prins şi imobilizat pe inculpat, arătând că la momentul surprinderii sale, acesta căuta ceva în portbagaj; ulterior a scos arma şi văzând că martorii se îndreaptă spre el, a încercat să fugă, dar a fost prins de martori şi imobilizat, cu mâinile la spate, până la venirea organelor de poliţie".
Este şi puţin credibilă varianta afirmată de organul de urmărire penală, cum că inculpatul i-a ameninţat cu arma pe cei doi martori şi că, în ciuda acestui real pericol, martorii l-au ignorat şi au înaintat spre inculpat, chiar ameninţaţi cu o armă tip carabină, procedând la imobilizarea sa.
În faţa instanţei martorii clarifică aspectele neclare din declaraţiile date în faza de urmărire penală, arătând că inculpatul nu i-a ameninţat cu arma, deoarece practic nici nu a avut timpul necesar; nu le-a adresat nici un cuvânt şi nu a opus rezistenţă.
Martorul E.Z. a arătat în cuprinsul declaraţiei sale chiar poziţia în care se afla inculpatul în momentul imobilizării sale, respectiv cu spatele către martori, fiind prins „din spate, luându-l practic în braţe, imobilizându-i mâinile".
Ca atare, în mod judicios a conchis prima instanţă, în sensul că nu există probe temeinice care să ateste exercitarea ameninţării de către inculpat (astfel încât să subziste în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie), ci dimpotrivă, există un puternic dubiu care, prin prisma prezumţiei de nevinovăţie, nu poate profita decât inculpatului.
Astfel, încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpat (în opinia majoritară a membrilor completului de judecată) este legală.
În cauză, există însă un alt aspect de nelegalitate, neinvocat de către parchet, care priveşte forma recidivei mari, în care inculpatul a săvârşit prezentele infracţiuni, cu consecinţe asupra duratei pedepsei finale (doar acest din urmă aspect, cel al netemeiniciei, fiind criticat în motivele de apel ale parchetului).
Astfel, prima instanţă a reţinut că infracţiunile ce formează obiectul prezentului dosar au fost săvârşite de către inculpat în stare de recidivă mare postexecutorie faţă de o pedeapsă anterioară de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 36/2002 a Tribunalului Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 157/2002 a Curţii de Apel Braşov; prima instanţă s-a rezumat la a analiza doar menţiunile cuprinse în fişa de cazier judiciar, constatând că executarea pedepsei a început la data de 26 august 2001 şi că din executarea acesteia, nu s-a liberat la data de 2 octombrie 2002, rămânând de executat un rest de 320 zile închisoare.
De menţionat este însă faptul că, deşi Tribunalul Braşov a dispus prin sentinţa penală nr. 36/2002 condamnarea inculpatului N.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, ulterior, prin Decizia penală nr. 157/2002 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată acestei infracţiuni în infracţiunea de lovire şi alte violenţe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. (pentru care s-a dispus încetarea procesului penal) şi în cea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a) şi e) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare; această din urmă pedeapsă a fost constatată ca fiind graţiată în baza prevederilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, astfel că la data de 9 octombrie 2002, inculpatul a fost pus în libertate.
După această dată, respectiv la data de 1 noiembrie 2003, inculpatul a săvârşit infracţiunile ce formează obiectul prezentului dosar, respectiv în cursul termenului, condiţie de 3 ani prevăzut de art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Ca atare, pedeapsa anterioară nefiind considerată ca executată la data săvârşirii prezentelor infracţiuni, se impune reţinerea în cauză a prevederilor art. 37 lit. a) C. pen., privind recidiva mare postcondamnatorie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi inculpatul N.M.
Parchetul critică Decizia sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei, având în vedere probele administrate, precum şi un argument de raţionament logic bazat pe elemente certe de probaţiune.
Astfel este de necontestat că inculpatul, aflat în exteriorul autoturismului sustras, avea asupra sa arma, faptul că aceasta se găsea la aproximativ 2 metri de maşină, aspect care infirmă varianta martorilor cu privire la modul de derulare al evenimentelor şi confirmă starea de fapt reţinută în rechizitoriu.
De asemenea, s-a apreciat că, în raport de perseverenţa infracţională a inculpatului se impunea aplicarea unui spor de pedeapsă.
Inculpatul, în recursul său a solicitat reducerea pedepsei.
Examinând recursurile declarate, potrivit dispoziţiilor art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, se constată că recursul parchetului este fondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, iar potrivit art. 63 alin. (2) teza I C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilit.
Potrivit declaraţiei olografe a martorului E.Z. în momentul în care l-a văzut pe inculpat acesta „a deschis portiera de la şofer, a scos o puşcă şi-a îndreptat-o spre noi, dar văzând că ne îndreptăm spre el a încercat să fugă dar l-am prins şi l-am imobilizat la pământ ţinându-l până la venirea organelor de poliţie".
Aceleaşi împrejurări rezultă şi din declaraţia luată de organele de poliţie imediat după consumarea infracţiunii.
Faptul că derularea evenimentelor a avut loc în condiţiile expuse anterior rezultă şi din declaraţiile celui de-al doilea martor ocular, E.I. Potrivit relatărilor acestuia „persoana care umbla în portbagaj ne-a văzut, a deschis portiera de la şofer şi a scos din interiorul maşinii o puşcă cu aer comprimat şi pe care a îndreptat-o spre noi".
Cât privesc declaraţiile inculpatului, în această fază procesuală, instanţa de recurs urmează a observa că autorul faptelor nu a putut da detalii întrucât nu şi-a adus aminte nimic.
Un alt element important, fiind omisă analizarea acestuia de către cele două instanţe, îl constituie faptul că arma a fost găsită la aproximativ 2 metri de autoturismul părţii vătămate.
Probele administrate în faza de urmărire penală sunt completate cu declaraţia martorului K.M. dată în cursul cercetării judecătoreşti din care rezultă că martorul E.I., aflându-se la sediul poliţiei, i-a povestit că inculpatul a avut asupra lui o armă îndreptând-o spre el când l-a prins.
Cât privesc declaraţiile martorilor E.I. şi E.Z. se observă că aceştia şi-au menţinut declaraţiile anterioare, susţinând că imobilizarea s-a produs când inculpatul era aplecat în interiorul maşinii. Acest element nu poate fi însă primit în condiţiile în care arma a fost găsită la o distanţă de aproximativ 2 metri.
În atare condiţii motivaţia instanţei de fond, în sensul că declaraţiile olografe ale martorilor oculari nu au fost scrise de aceştia nu are suport probator, analiza fiind realizată pe baza unor supoziţii care sunt străine probaţiunii în procesul penal.
Ca atare, probele administrate în cauză dovedesc fără putinţă de tăgadă, că inculpatul N.M. după sustragerea autoturismului părţii vătămate C.J., fiind surprins de martorii E.Z. şi E.I., pentru a-şi asigura păstrarea bunurilor şi scăparea i-a ameninţat pe aceştia cu puşca cu aer comprimat marca UMAREX de calibru 4,5 mm.
Întrebuinţarea de către inculpat de ameninţări pentru a-şi asigura scăparea, constituie astfel acţiunea adiacentă întrucât s-a produs în desfăşurarea aceleiaşi activităţi infracţionale, fapta săvârşită constituind astfel infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. b) C. pen.
În consecinţă, constatându-se cazurile prevăzute de art. 3859 pct. 14, 17 C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, urmează a fi admis, în temeiul art. 38515 pct. 2 C. proc. pen., casându-se hotărârile atacate sub aspectul încadrării juridice a faptelor şi a pedepsei rezultante.
Rejudecând cauza, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanţa de recurs va proceda la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. b), e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei se vor avea în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume dispoziţiile părţii generale ale acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de pericolul social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În raport de aceste elemente, de împrejurările săvârşirii faptei, de urmările produse, precum şi de atitudinea nesinceră a inculpatului, instanţa de recurs va aplica pentru infracţiunea de tâlhărie 7 ani închisoare, orientând-o astfel spre minimul special prevăzut de textul incriminator.
Se va proceda la contopirea acestei pedepse cu pedepsele aplicate pentru celelalte infracţiuni, reţinute în mod corect de instanţa de apel, dispunându-se, în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., executarea pedepsei celei mai grele de 7 ani închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 se va revoca beneficiul graţierii pentru restul rămas neexecutat de 10 luni şi 23 zile din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 36/2002, pe care-l adaugă la pedeapsa rezultantă de 7 ani, inculpatul executând în final 7 ani, 10 luni şi 23 zile.
Se va deduce perioada reţinerii şi arestării preventive de la 1 noiembrie 2003 la zi.
Cât priveşte aplicarea unui spor de pedeapsă, instanţa de recurs apreciază că acesta nu se justifică, pedeapsa rezultantă fiind suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Faţă de cele expuse, anterior, recursul inculpatului urmează a fi respins, ca nefondat, în condiţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Astfel, cu excepţia infracţiunii de tâlhărie, instanţele de judecată au aplicat, pentru celelalte infracţiuni săvârşite de inculpat, pedepse corect individualizate, valorificând toate elementele ce caracterizează faptele şi persoana inculpatului.
În temeiul art. 192 C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în care se include şi onorariul avocatului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 235 din 7 iulie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 624/2004, privind pe inculpatul N.M.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 130 din 3 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Braşov.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b), descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele componente astfel:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. b), e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 78 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 81 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. b), e), g) şi i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. b) C. pen., texte în baza cărora îl condamnă pe inculpatul N.M. la 7 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. b) C. pen., cu pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen.; cu pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din OUG nr. 195/2002; şi cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 81 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, astfel încât inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 revocă beneficiul graţierii pentru restul rămas neexecutat de 10 luni şi 23 zile, pe care-l adaugă la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 7 ani, 10 luni şi 23 zile închisoare.
Deduce reţinerea şi arestarea preventivă de la 1 noiembrie 2003 la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Obligă recurentul - intimat inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5303/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.p. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5305/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
