ICCJ. Decizia nr. 5389/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5389/2004
Dosar nr. 1700/2004
Şedinţa publică din 21 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 685 din 11 septembrie 2002, Tribunalul Timiş a condamnat, printre alţii, pe inculpatul C.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În temeiul prevederilor art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În temeiul prevederilor art. 211 alin. (2) lit. a), b, c), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte cele trei pedepse, urmând a fi executată pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare, sporită cu un an închisoare, deci pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare.
În temeiul prevederilor art. 39 C. pen., contopeşte această pedeapsă cu pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 100 din 26 februarie 1999, pronunţată de Judecătoria Hârlău, urmând a fi executată pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare, sporită cu 3 ani închisoare, deci pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, cu interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata art. 71 C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la data de 10 decembrie 2001, inculpatul C.C., s-a asociat cu inculpaţii M.E. şi M.O. şi au pătruns fără drept în locuinţa părţilor vătămate C.D. şi C.M. de unde au sustras prin ameninţări cu un cuţit şi violenţe, suma de 4 milioane lei şi mai multe obiecte din aur.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul C.C. la data de 19 februarie 2004 a declarat apel, considerându-se nevinovat de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.
Prin Decizia penală nr. 80 din 8 martie 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul inculpatului, hotărâre recurată în termen legal, reiterându-se motivele formulate în cererea introductivă.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Instanţa de judecată, printr-o analiză şi interpretare a materialului probator administrat în cauză, a stabilit în mod corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul C.C.
Martorii audiaţi în cauză au confirmat prezenţa inculpatului în câmpul infracţional.
De asemenea, ceilalţi doi inculpaţi M.O. şi M.E. au descris amănunţit modul cum au procedat la săvârşirea infracţiunilor reţinute împreună cu inculpatul C.C.
Susţinerea inculpatului că la data săvârşirii faptei, 10 decembrie 2001, se afla încarcerat într-un penitenciar din Croaţia este infirmată de adresa nr. 18076/01/JV din data de 20 septembrie 2004 a I.G.P.R. – Biroul Naţional Interpol, prin care se confirmă că la data de 6 iulie 2001, inculpatul C.C. a evadat din penitenciarul S.M., fiind arestat la data de 26 aprilie 2004 în localitatea Lovke/Serbia, reieşind astfel că cel condamnat în prezenta cauză se afla în localitatea Gătaia, jud. Timiş, respectiv locuinţa părţilor vătămate C.D. şi C.M., împotriva cărora împreună cu ceilalţi 2 inculpaţi a comis faptele pentru care a fost reţinut, existând astfel probe care duc la concluzia indubitabilă că inculpatul este vinovat.
Critica privind greşita individualizare a pedepsei, în sensul că aceasta este prea aspră nu este fondată.
O examinare atentă a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), raportat la speţă şi anume pericolul social al infracţiunilor de lipsire de libertate şi tâlhărie, atitudinea sa nesinceră, sustragerea sistematică de la urmărirea penală şi existenţa antecedentelor penale, concluzionează că pedeapsa aplicată în cuantumul şi modalitatea de executare stabilită, îşi poate atinge scopul preventiv educativ menţionat în art. 52 C. pen.
Critica fiind aşadar nefondată, recursul declarat în cauză urmează a se respinge ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 80 din 8 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5387/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5391/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
