ICCJ. Decizia nr. 5932/2004. Penal. Art.211alin 2 c. pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5932/2004

Dosar nr. 3898/2004

Şedinţa publică din 11 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 79 din 1 aprilie 2004, Tribunalul Arad a condamnat pe următorii inculpaţi:

- D.C.S. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în forma agravantă, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

- R.D. la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen.

- S.G. la 4 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie în formă agravantă, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor D.C.S. şi R.D., durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 ianuarie 2004, la zi, precum şi din pedeapsa aplicată inculpatului S.G., durata reţinerii preventive de la 6 ianuarie 2004 la 7 ianuarie 2004.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a prelungit măsura arestării preventive, privind pe inculpaţii R.D., pe durata de 60 de zile, de la 2 aprilie 2004 la 31 mai 2004, inclusiv.

În baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatului R.D. dreptul de a rămâne pe teritoriul municipiului Arad, pe durata de 5 ani.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpaţi, în scopul distrugerii, trei canistre din material plastic de 200 litri, folosite la comiterea faptei.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi art. 1003 C. civ., i-a obligat, în solidar, pe inculpaţi, la plata sumei de 6.102.000 lei despăgubiri civile către partea civilă SC C.S. SRL Arad.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Arad a sumei de 3.600.000 lei onorariu, reprezentând onorariu pentru avocatul din oficiu.

S-a reţinut că, în noaptea de 23 decembrie 2003, cei trei inculpaţi s-au deplasat, împreună, cu autoturismul condus de S.G. la Ferma A.N., având intenţia de a sustrage motorină. Inculpatul S.G. a rămas în autoturism iar inculpaţii D.C.S. şi R.D. au intrat, pe jos, în incinta fermei, având asupra lor, trei bidoane, în care se pregăteau să sustragă motorină dintr-o cisternă.

În acel moment inculpaţii au fost observaţi de partea vătămată C.N., care s-a apropiat să vadă ce se întâmplă.

Inculpatul D.C.S. l-a trimis pe inculpatul R.D. în întâmpinarea paznicului, pentru a-l împiedica să ajungă la cisternă, mai ales că există pericolul să-i recunoască. Inculpatul R.D. s-a conformat şi s-a deplasat spre C.N., pe care l-a lovit puternic cu pumnul în faţă, astfel încât acesta căzut la pământ. Apoi l-a ridicat de la pământ, l-a luat în braţe şi l-a dus în spatele unui atelier unde l-a legat cu o bucată de sârmă la mâini şi la picioare, după care l-a aşezat la pământ cu faţa în jos, lovindu-l încă o dată cu pumnul în zona costală.

Între timp, inculpatul D.C.S. a umplut bidoanele cu motorină şi după ce inculpatul R.D. l-a dezlegat pe paznic la o mână, ambii inculpaţi au mai sustras trei canistre şi o lanternă, apoi s-au deplasat cu motorina sustrasă, la autoturism, au încărcat bidoanele şi au părăsit locul faptei, autoturismul fiind condus tot de inculpatul S.G.

Cei trei inculpaţi, în aceeaşi noapte, au vândut 200 litri de motorină martorului N.V. cu suma de 2.400.000 lei, pe care au împărţit-o în mod egal.

Prejudiciul în cuantum total de 6.772.000 lei, a fost reparat parţial, prin restituirea celor trei canistre şi a unei cantităţi de motorină, în valoare de 670.000 lei, astfel că partea vătămată SC C. SRL Arad, s-a constituit parte civilă cu diferenţa de 6.102.000 lei.

Partea vătămată C.N. s-a constituit parte civilă cu o sumă neprecizată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel cei trei inculpaţi, criticând-o pentru netemeinicie.

Inculpatul R.D. a criticat sentinţa pentru că pedeapsa aplicată este prea mare, în raport de participarea sa la săvârşirea faptei, inculpatul D.C.S. a criticat-o pentru acelaşi motive, iar inculpatul S.G. a criticat-o pentru greşita încadrare juridică, participaţia sa penală fiind cea a complicelui la infracţiunea de furt calificat şi nu la infracţiunea de tâlhărie.

Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 215/ A din 17 iunie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpaţi, obligându-i în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. pe D.C.S. şi R.D. la câte 900.000 lei cheltuieli judiciare statului, iar pe inculpatul S.G. la 500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor.

S-a dispus plata din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş, a sumei de 400.000 lei, onorariu avocat oficiu pentru inculpaţii D.C.S. şi R.D.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.G., care a solicitat, prin apărătorul său, în principal achitarea, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la tâlhărie, în cea de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 şi art. 209 C. pen.

Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de recurs invocate, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul este fondat, urmând a fi admis, dar numai privitor la încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul S.G.

Din examinarea probelor dosarului, administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în mod direct, nemijlocit în cea a cercetării judecătoreşti, rezultă fără nici un dubiu că inculpaţii D.C.S. şi R.D. vor recurge la acte de violenţă în scopul sustragerii cantităţii de motorină.

Astfel, inculpatul a recunoscut că a condus autoturismul cu care s-au deplasat şi ceilalţi inculpaţi, toţi având intenţia de a sustrage motorină din Ferma A.N., dar că nu avea cum să cunoască faptul că inculpaţii D.C.S. şi R.D. vor folosi violenţa pentru a-şi duce la bun sfârşit acţiunea, el aşteptându-i în autoturism.

Susţinerile sale sunt confirmate de declaraţiile celorlalţi inculpaţi şi a părţii vătămate.

Aşa fiind, se constată că instanţele au reţinut o situaţie de fapt care nu corespunde realităţii, prin aprecierea greşită a probatoriului şi drept urmare au încadrat greşit activitatea inculpatului S.G. în complicitate la infracţiunea de tâlhărie, în loc de complicitate la infracţiunea de furt calificat.

În consecinţă, se va admite recursul inculpatului, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei, se vor casa hotărârile atacate şi în temeiul art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică a faptei din art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b), art. 211 alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 şi art. 209 lit. a), e) şi g) şi alin. (3) lit. a), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., texte de lege în baza cărora îl va condamna pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul S.G., împotriva deciziei penale nr. 215/ A din 17 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.

Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 79 din 1 aprilie 2004 a Tribunalului Arad, numai privitor la încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul S.G.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b), art. 211 alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 şi art. 209 lit. a), e) şi g) şi alin. (3) lit. a), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5932/2004. Penal. Art.211alin 2 c. pen. Recurs