ICCJ. Decizia nr. 6431/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6431/2004
Dosar nr. 4254/2004
Şedinţa publică din 2 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 611 din 6 mai 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul L.S.F. din art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 80 C. pen., instanţa de fond a condamnat pe inculpatul L.S.F. la 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul graţierii pentru pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1295 din 22 noiembrie 2002, pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 970 din 26 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti şi a dispus executarea acestei pedepse alături de cea aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul având de executat 6 ani şi 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat prevenţia de la 20 septembrie 2003 la 6 mai 2004.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată P.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul, în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.500.000 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a reţinut în esenţă că, la 20 septembrie 2003 inculpatul, aflându-se în zona B-dul Lacul Tei a lovit-o cu pumnul pe partea vătămată P.C. încercând să-i smulgă lănţişorul din aur de la gât. Întrucât fiica părţii vătămate a intervenit lovind inculpatul peste mână, iar partea vătămată s-a opus, acesta nu a mai reuşit să finalizeze acţiunea de deposedare. Fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
Instanţa de fond a mai reţinut că, acelaşi inculpat a mai fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 1295/2002 de către Judecătoria sector 2 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 970 din 26 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti la o pedeapsă de 4 ani închisoare, graţiată conform art. 1 din Legea nr. 543/2002. Fiind vorba de recidivă postcondamnatorie, tribunalul în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, în sensul reţinerii stării de agravare a pedepsei prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen.
Tribunalul a apreciat că în favoarea inculpatului se pot reţine circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi dând eficienţă prevederilor art. 80 C. pen., a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 instanţa de fond a revocat beneficiul graţierii pentru pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1295/2002 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti şi a dispus executarea acestei pedepse alături de cea aplicată în prezenta cauză.
De asemenea, i s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen., interzicându-i drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei principale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul L.S.F. criticând-o pentru greşita individualizare a pedepsei şi apoi sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. A motivat că prima instanţă a revocat beneficiul graţierii pentru pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1295/2002 a Judecătoriei sector 2 şi a dispus să execute 6 ani şi 6 luni închisoare fără însă a deduce din pedeapsă perioada executată astfel că-i rămăsese de executat 2 ani 8 luni şi 17 zile. De asemenea, a mai susţinut că instanţa de fond trebuia să reaprecieze gradul de pericol social concret al faptei şi raportat la circumstanţele reale şi personale trebuia să dea o mai mare eficienţă dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. şi în consecinţă să i se aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.
Instanţa de apel, prin Decizia penală nr. 465 din 21 iunie 2004, a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport de criteriile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi că i s-au reţinut acestuia dispoziţiile art. 80 C. pen. şi cele prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., astfel încât nu se impune coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai suferit două condamnări anterioare pentru acelaşi gen de infracţiune.
De asemenea, analizând cea de-a doua critică formulată de inculpat, instanţa de apel o consideră întemeiată.
S-a constatat că din fişa de cazier a inculpatului rezultă că prin sentinţa penală nr. 1295 din 22 noiembrie 2002, pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti a dispus şi revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de 468 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 128 din 28 aprilie 2000 a Tribunalului Dîmboviţa, inculpatul fiind arestat la 1 aprilie 2002 şi liberat la 13 iulie 2003, rămânând un rest neexecutat de 2 ani 8 luni şi 17 zile.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi, rejudecând în fond, a dispus în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 revocarea beneficiului graţierii pentru pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1295/2002 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 970 din 26 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti şi a dispus ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa aplicată în prezenta cauză şi restul rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, 2 ani 8 luni şi 17 zile, respectiv 5 ani 2 luni şi 17 zile.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. De asemenea, Curtea a menţinut starea de arest a acestuia şi a dedus prevenţia de la 20 septembrie 2003 la zi.
Împotriva deciziei penale sus-menţionate, inculpatul, în termen legal a formulat recurs criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând Înaltei Curţi să caseze Decizia atacată şi în rejudecare, dând o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante, orientarea pedepsei sub minimul special către minimul general.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Atât instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt, precum şi gradul de vinovăţie al inculpatului şi a făcut şi aplicarea art. 80 C. pen., cu dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., coborând deja pedeapsa sub minimul special şi dispunând aplicarea unei pedepse de 2 ani şi 6 luni închisoare, cât şi instanţa de apel a menţinut aceleaşi împrejurări în motivarea deciziei pronunţate, păstrând în cuprinsul dispozitivului concursul între circumstanţele atenuante şi apărător prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., pe aspectul reindividualizării pedepsei. Înalta Curte constată că toate criticile inculpatului sunt nefondate, că acesta a beneficiat de prevederile dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. şi a art. 76 lit. b) C. pen., astfel încât pedeapsa stabilită de instanţa de fond şi menţinută şi în apel a fost corect individualizată.
Faptul că în final acest inculpat are de executat o pedeapsă rezultantă de 5 ani, 2 luni şi 17 zile se datorează strict aplicării corecte a dispoziţiilor legale privind revocarea beneficiului graţierii pentru pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1295/2002 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti, întrucât în cauză rămăsese un rest neexecutat de 2 ani 8 luni şi 17 zile ce s-a alăturat pedepsei stabilite în prezenta cauză.
Ca urmare, o reapreciere a cuantumului pedepsei aplicate nu se justifică atâta timp cât au fost avute în vedere şi evaluate corect de instanţe pericolul social concret al faptei comise, împrejurările în care s-a săvârşit aceasta, dar şi persoana inculpatului, recidivist, cu alte două condamnări pentru fapte similare.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi va deduce conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), timpul reţinerii şi arestării preventive din pedeapsa aplicată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.S.F. împotriva deciziei penale nr. 465 din 21 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 20 septembrie 2003 la 2 decembrie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6430/2004. Penal. Art.183 c.p. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6434/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
