ICCJ. Decizia nr. 657/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 657/2004
Dosar nr. 5148/2003
Şedinţa publică din 4 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 176 din 23 iulie 2003 a Tribunalului Sibiu a fost condamnat inculpatul V.D., în baza art. 174 şi art. 175 alin. (1) C. pen., la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestarea preventivă de la 2 martie 2003.
Inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului Clinic Judeţean Sibiu suma de 12.890.596 lei cheltuieli de spitalizare.
S-a luat act că părţile vătămate M.S. şi M.S. Jr. nu s-au constituit părţi civile.
Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unei lopeţi din lemn.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt că la data de 1 martie 2003, în jurul orelor 17,00, inculpatul V.D. şi victima M.G. se aflau pe o stradă din comuna Sadu, judeţul Sibiu şi pe fondul consumului de alcool, între cei doi a început o ceartă, în cadrul căreia inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri asupra capului, urmare cărora victima a căzut la pământ.
Fiind transportată de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, victima a fost internată, prezentând comă profundă, apărută afirmativ în urma unei agresiuni cu traumatism craniocerebral, iar la data de 4 martie 2003 a decedat.
Potrivit raportului de constatare medico – legală moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui traumatism, la o persoană cu ciroză hepatică, leziunile fiind urmarea unor lovituri cu corp contondent aplicate asupra capului.
Instanţa a înlăturat ca neconfirmate de probe apărările formulate de inculpat, în sensul că a lovit victima numai peste mână şi că victima, încercând să-l urmărească s-a împiedicat şi s-a lovit de ţeava de gaz.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen., ţinând seama că inculpatul nu are antecedente penale, că a recunoscut fapta în faza de urmărire penală şi că anterior a avut o conduită paşnică în comună.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia penală nr. 342 din 14 octombrie 2003, a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei primei instanţe, considerând nefondate susţinerile din apel, în sensul existenţei praeterintenţiei şi a provocării.
Astfel s-a constat că inculpatul a lovit cu intensitate capul victimei, că leziunile produse au dus direct la deces şi că nu s-a dovedit ca premergător atacului victima l-ar fi provocat pe inculpat prin violenţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul care invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 18 C. proc. pen., a susţinut că fapta comisă cu praeterintenţie trebuia încadrată în dispoziţiile art. 183 C. pen., referitoare la circumstanţa atenuantă a provocării.
Recursul declarat este întemeiat numai sub aspectul primului motiv de casare invocat.
1. Din interpretarea dispoziţiilor art. 174 şi ale art. 183 C. pen., rezultă că spre deosebire de infracţiunea de omor, infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte este caracterizată de împrejurarea că lovirile sunt comise cu intenţie, iar moartea victimei este rezultatul culpei infractorului care nu a prevăzut un atare rezultat, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
În cazul când infractorul acceptă producerea morţii victimei ca rezultat al acţiunii sale, fapta constituie omor comis cu intenţie indirectă.
Această intenţie de ucidere poate fi dedusă între altele din lovire prin mijloace apte să producă rezultatul letal, regiunea corporală lezată şi intensitatea loviturilor aplicate.
În speţă, aşa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală, cât şi din materialul probator al cauzei, moartea victimei este un rezultat praeterintenţionat.
Explicând mecanismul producerii decesului, raportul de autopsie medico-legală, completat în apel, a concluzionat, în sensul că lovitura asupra capului, cu o intensitate ce nu a fost în măsură să producă fracturi ale cutiei craniene sau mandibulei, nu putea duce în mod obişnuit la hemoragii meningo cerebrale mortale, în lipsa cirozei hepatice de care suferea victima.
Aceasta înseamnă, potrivit aceluiaşi act medico-legal, că maladia preexistentă, respectiv ciroza hepatică, prin caracterul său cronic, grav şi progresiv a produs fragilitate vasculară şi tulburări de coagulare şi a influenţat în mod determinant evoluţia leziunilor spre deces.
Ca atare ponderea factorului patologic în cauzarea morţii este majoră în raport cu factorul traumatic.
Mai este de menţionat că pe plan subiectiv s-a probat că inculpatul, aflat ca şi victima sub influenţa băuturilor alcoolice consumate, lovind victima nu a urmărit decât aplicarea unei corecţii corporale şi producerea unor suferinţe fizice nicidecum uciderea ei.
Obiectul folosit, o lopată veche şi degradată din lemn, s-a rupt la impactul cu corpul victimei, iar loviturile de intensitate redusă nu au determinat, conform celor consemnate în acelaşi raport de autopsie, decât tumefieri echimotice în zona buzelor şi mandibulei, vizate de agresor şi au produs, prin hiperextensia forţată şi rotaţia capului, atât luxaţia atlanto-occipitală, cât şi hemoragia subarahnoidiană în jurul trunchiului cerebral şi polului temporal drept.
Faţă de considerentele ce preced se impune concluzia că inculpatul a lovit victima cu un obiect vulnerant inapt a produce moartea prin lipsa lui de consistenţă fizică şi cu o intensitate redusă, cu intenţia de provocare a unei suferinţe fizice şi că decesul este o consecinţă imputabilă cu titlu de culpă, ceea ce caracterizează infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
2. Din materialul probator al cauzei nu a rezultat existenţa unui fapt ori gest al victimei căruia să îi fie atribuită semnificaţia juridică a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., rezultând că agresiunea este imputabilă exclusiv inculpatului.
3. În consecinţă, constatând întemeiat numai primul motiv de casare invocat, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de inculpat, a casa Decizia atacată, cât şi sentinţa primei instanţe numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.
Rejudecând cauza, se va dispune, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
În baza acestui ultim text urmează ca inculpatului să i se aplice pedeapsa de 7 ani închisoare, apropiată de minimul prevăzut de lege, avându-se în vedere, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al faptei, împrejurările săvârşiri ei şi persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale, a avut anterior o conduită general bună şi a dovedit sinceritate în timpul procesului penal.
Această pedeapsă este de natură a asigura conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Se va deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive de la 2 martie 2003 la 4 februarie 2004 şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.D. împotriva deciziei penale nr. 342/ A din 14 octombrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 176 din 23 iulie 2003 a Tribunalului Sibiu cu privire la încadrarea juridică a faptei.
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., text în baza căruia condamnă pe inculpat la 7 ani închisoare.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 2 martie 2003 la 4 februarie 2004.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 646/2004. Penal. Lg.543/2002. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 66/2004. Penal. Plângere. Fond → |
|---|
