ICCJ. Decizia nr. 771/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 771/2004
Dosar nr. 3296/2003
Şedinţa publică din 10 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1275 din 20 decembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, în baza art. 211 lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., condamnarea inculpaţilor G.D. şi S.R.N. la câte 7 ani închisoare fiecare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus prevenţia de la 27 mai 2002 la zi pentru ambii inculpaţi şi a menţinut starea de arest a acestora.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul S.R.N. cuţitul folosit la săvârşirea faptei, iar în baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la fiecare inculpat câte 60.000 lei.
A constatat prejudiciul parţial acoperit prin restituire (suma de 130.000 lei).
Au fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în noaptea de 26 mai 2002, în jurul orei 4,00, numitul P.C.G., îndreptându-se către Spitalul Sf. Pantelimon spre a-şi trata un abces la o măsea, a fost acostat de inculpaţii G.D. şi S.R.N., acesta din urmă cerându-i un foc pentru a-şi aprinde o ţigară.
În timp ce partea vătămată căuta bricheta, inculpatul S.R.N. a ameninţat-o cu un cuţit să-i dea toate bunurile de valoare, bani şi bijuterii, în caz contrar îl va omorî.
Partea vătămată a scos cei 250.000 lei pe care-i avea asupra sa pentru a-şi plăti c/val intervenţiei stomatologice, şi i-a dat inculpatului S.R.N., moment în care, inculpatul G.D., care până atunci a stat în imediata apropiere a victimei pentru a nu fugi, nemulţumit de suma mică de bani luată de la partea vătămată i-a luat de pe umăr geanta şi, negăsind nimic valoros, a înmânat-o victimei spunându-i pe un ton ironic „asta-i viaţa".
Inculpaţii au fost depistaţi şi imobilizaţi de către lucrătorii de poliţie, care fuseseră sesizaţi de către paznicul de la poarta Spitalului Sf. Pantelimon, acesta din urmă fiind martor la cele întâmplate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalului Bucureşti şi inculpaţii G.D. şi S.R.N.
Parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, solicitată de inculpatul G.D. aşa cum a fost consemnată în încheierea de la termenul din 10 decembrie 2002, respectiv prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, în infracţiunea de furt calificat.
Apoi, s-a criticat sentinţa apelată pentru greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpaţilor, instanţa fondului omiţând să aibă în vedere periculozitatea inculpaţilor, care s-au folosit de un cuţit în săvârşirea faptei, comisă în loc public, instanţa având o convingere eronată că există o posibilitate de reeducare a inculpaţilor prin aplicarea unor pedepse modice.
Cu privire la aplicarea art. 116 alin. (2) C. pen., reprezentanta parchetului, în şedinţa publică din 29 mai 2003 a arătat că nu îşi mai susţine acest motiv de apel, dat fiind faptul că inculpaţii locuiesc în raza municipiului Bucureşti, respectiv a judeţului Ilfov, judeţ care îşi are instituţiile administrative de bază în Bucureşti şi deci nu li se poate interzice accesul la acestea.
Inculpaţii au criticat sentinţa apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie, inculpatul G.D. solicitând achitarea, şi în subsidiar reducerea pedepsei, iar inculpatul S.R.N., reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 294 din 29 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate, apreciind sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică.
Instanţa de control judiciar şi-a motivat hotărârea, în sensul că, vinovăţia inculpaţilor a fost pe deplin dovedită, că pedepsele au fost corect individualizate, iar cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei, tribunalul s-a pronunţat implicit prin condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care aceştia au fost trimişi în judecată.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii pronunţată de prima instanţă, în termen legal au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii.
Parchetul a criticat hotărârile atacate pentru motivul cuprins la pct. 10 art. 3859 C. proc. pen., referitor la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de schimbare a încadrării juridice dată faptei, formulată de inculpatul S.R.N., precum şi, pentru motivul prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, solicitându-se majorarea acestora.
Inculpaţii, prin apărător, au reiterat criticile formulate şi în faţa instanţei de apel, referitoare la achitarea inculpatului G.D. în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa vinovăţiei şi reducerea pedepsei, în subsidiar pentru inculpatul G.D. şi în principal pentru inculpatul S.R.N.
Recursurile declarate sunt nefondate.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi prevederile legale, Curtea constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt, în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei, că vinovăţia inculpaţilor a fost pe deplin dovedită, iar pedepsele corect individualizate.
Referitor la critica inculpatului G.D. ce vizează legalitatea hotărârilor, se constată că, participaţia şi vinovăţia acestuia este dovedită cu probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţia martorului ocular Şt.I., care a văzut cum s-au petrecut faptele şi care a şi sesizat organele de poliţie de la secţia 9, ceea ce a şi condus la prinderea acestora imediat, declaraţiile părţii vătămate, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, precum şi declaraţiile inculpaţilor, prin care au recunoscut comiterea faptei, chiar dacă inculpatul G.D. a încercat să-şi minimalizeze contribuţia.
Susţinerea ulterioară a inculpatului G.D., potrivit căreia el nu ar fi participat la comiterea tâlhărie nu poate fi primită atâta vreme cât atât martorul ocular menţionat, cât şi partea vătămată au confirmat prezenţa acestuia la locul faptei şi ajutorul moral acordat coinculpatului S.R.N., prin poziţia fizică pe care a ocupat-o, aceea de a o împiedica pe victimă să poată fugi.
Nici criticile referitoare la greşita individualizare a pedepselor formulate de parchet, care a solicitat majorarea, sau de inculpaţi, care au cerut reducerea acesteia, nu pot fi primite, având în vedere că instanţele au ţinut cont de toate criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, tâlhărie, comisă pe timp de noapte, de 2 persoane împreună într-un loc public şi ameninţând partea vătămată cu un cuţit, dar şi cele referitoare la persoana inculpaţilor care nu au mai comis fapte penale şi au cu puţin peste vârsta majoratului, situaţie în care nu se impune nici majorarea şi nici reducerea acestora.
Referitor la critica parchetului privind omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei cereri formulată în cauză de inculpaţi, de asemenea, Curtea o apreciază ca fiind nefondată, tribunalul pronunţându-se asupra acesteia, implicit, atunci când a hotărât condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile deduse judecăţii, aşa cum a fost investit, prin actul de sesizare al instanţei.
În concluzie, cum motivele de recurs sunt nefondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri care ar putea fi invocate din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge ca atare recursurile declarate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedepse, pentru ambii inculpaţi perioada executată în arest preventiv de la 27 mai 2002 la zi.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii G.D. şi S.R.N. împotriva deciziei penale nr. 294 din 29 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv pentru ambii inculpaţi de la 27 mai 2002 la 10 februarie 2004.
Obligă pe inculpaţi la plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 769/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 773/2004. Penal → |
|---|
