ICCJ. Decizia nr. 782/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 782/2004
Dosar nr. 3564 /2003
Şedinţa publică din 10 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 427 din 18 iulie 2002, Tribunalul Braşov a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat şi în baza dispoziţiilor art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 81 şi art. 82 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei şi a stabilit termen de încercare de 5 ani.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 175 lit. i) C. pen., alin. ultim, raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a sentinţei.
A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 3 octombrie 2001 – 9 octombrie 2001.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile S.A. suma de 5.000.000 lei daune materiale, suma de 15.000.000 lei daune morale şi a părţii civile Spitalul Judeţean Braşov suma de 23.645.374 lei daune materiale.
Au fost respinse celelalte pretenţii formulate.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat corpurile delicte: furcă cu coadă din lemn şi cu partea metalică prevăzută cu patru ţepi şi par din lemn lung de 1,43 m de formă paralelipipedică cu laturile de 6 şi 4 cm, conform procesului verbal.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească suma de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile S.A. suma de 1.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpatul şi partea vătămată locuiau în aceeaşi localitate, Apaţa şi între cei doi exista, o stare conflictuală generală de modalităţile de administrare a gospodăriilor părţilor, acestea fiind alăturate.
În data de 15 septembrie 2001, în jurul orei 15,00, inculpatul M.I. se deplasa pe strada M.V., pe partea drumului unde se afla imobilul aparţinând martorei I.M., având intenţia de a-i cere acesteia o căruţă pentru a se duce la recoltatul cartofilor. Pe aceeaşi stradă, însă din sens opus şi pe mijlocul uliţei cobora partea vătămată S.A., având asupra sa o furcă (deoarece venea de la câmp). Tribunalul a constatat că, deşi, în rechizitoriu, nu se menţionează nimic referitor la modalitatea în care a izbucnit „conflictul spontan" între părţi, din probele administrate în instanţă (declaraţiile părţilor, fotografii), s-a putut stabili că partea vătămată a fost cea care a iniţiat conflictul şi a venit spre inculpat, deoarece locul în care a avut loc agresiunea a fost în dreptul imobilului unde locuieşte martora I.M., mai precis în faţa porţii ori, având în vedere că inculpatul avea de gând să intre în acest imobil, nu avea nici o motivaţie să meargă spre partea vătămată (aflată pe mijlocul drumului, sau chiar pe cealaltă parte a drumului), ca apoi să se întoarcă şi conflictul să se consume tot la locul de unde plecase. Un alt argument în favoarea acestei teorii este şi acela că inculpatul nu a avut iniţial nici un obiect asupra lui, însă bucata de lemn cu care a lovit-o pe partea vătămată a luat-o tocmai de sub poarta martorei I.M.
În acest moment premergător incidentului, propriuzis nu a existat nici un martor pe stradă. În această împrejurare, declaraţiile părţilor sunt singurele probe ce trebuie evaluate şi valorificate. S-a arătat anterior motivele pentru care consideră că partea vătămată a fost cea care a provocat incidentul, declaraţiile acesteia că a fost lovită fără nici un motiv de către inculpat fiind lipsite de logică. De altfel, declaraţia părţii vătămate a fost luată în condiţii deosebit de grele din mai multe motive:
- nu vorbeşte limba română (aşa afirmă rudele);
- are deficienţe de vorbire, interpretul de limbă maghiară întâmpinând mari greutăţi în perceperea celor spuse de partea vătămată (foloseşte jumătăţi de cuvinte, sau regionalisme înţelese doar de rudele sale);
- are un comportament coleric (nu a ascultat întrebările puse, repetând faptul că inculpatul l-a lovit fără motiv, şi că este supărat pe el din acest motiv şi din cauză că i-a pus gunoiul pe casă, gesticulând şi vorbind pe un ton ridicat).
Raportat şi la acest din urmă aspect, instanţa a considerat că partea vătămată cobora pe stradă, l-a văzut pe inculpat, şi pe fondul neînţelegerilor anterioare (alimentat şi de rachiul pe care îl consumase cu foarte puţin timp înainte, aşa cum declară chiar fiica sa) a început să vocifereze către inculpat, îndreptându-se către acesta, ajungând în dreptul lui şi al imobilului martorei I.M. Părţile au vorbit în limba maghiară şi s-a apreciat că partea vătămată a îndreptat şi furca către inculpat în mişcarea sa, înţepându-l pe acesta în genunchiul stâng. Acesta a fost momentul în care inculpatul, a luat parul de sub poartă şi a încercat să se apere. Văzând că partea vătămată nu încetează cu atitudinea sa agresivă, l-a lovit peste mâini pentru a încerca să-l dezarmeze, şi pe acelaşi fond al urii şi neînţelegerii anterioare, a continuat şi a aplicat lovituri peste corpul părţii vătămate, cu o intensitate mult mai mare decât anticipa, partea vătămată fiind deja dezarmată. Inculpatul nu neagă că l-a lovit, dar nu-şi mai aminteşte numărul loviturilor şi nici zonele încare a lovit, şi nu exclude posibilitatea de a-l fi lovit şi în zona splinei. Cert este că partea vătămată nu a primit toate aceste lovituri fără să riposteze, deoarece cămaşa cu care era îmbrăcat inculpatul a fost ruptă, iar înţepătura cu furca este atestată prin certificat medico – legal.
Declaraţiile martorilor referitor la starea de fapt, deşi nu sunt contradictorii, totuşi prezintă elemente neclare referitoare la succesiunea loviturilor aplicate atât de inculpat, cât şi de partea vătămată. Cert este că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu parul, cu pumnii şi picioarele, fiind întrerupt din această activitate de către fiul său, care auzind gălăgie în stradă, a venit şi l-a luat acasă pe tatăl său.
Împrejurarea că martorii I.M. şi M.A. au declarat că partea vătămată a luat furca de pe jos şi l-a lovit pe inculpat la sfârşitul incidentului, nu exclude că partea vătămată să-l fi lovit cu furca şi la începutul incidentului, moment pe care, aşa cum s-a reţinut nu a fost perceput de nici un martor. Dealtfel, conform declaraţiilor acestor martori, atunci când partea vătămată l-a lovit (sau a vrut să-l lovească) cu furie pe inculpat la sfârşitul incidentului, acesta era întors cu spatele deoarece se îndrepta spre casă.
Ori din raportul de constatare medico – legală, rezultă că, la internare, inculpatul prezenta plăgi înţepate în regiunea genunchi faţa anterioară şi laterală stângă.
Plaga înţepată din regiunea genunchiului, faţa anterioară nu putea fi produsă la finalul incidentului (când inculpatul era întors cu spatele la partea vătămată), ci aşa cum se coroborează cu declaraţiile inculpatului, la începutul conflictului când a existat provocarea din partea părţii vătămate (a venit cu furca îndreptată spre inculpat).
Tribunalul a reţinut că în urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 45 zile îngrijiri medicale, iar prin natura leziunilor victimei i s-a pus viaţa în primejdie, iar pierderea splinei constituie infirmitate permanentă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, partea civilă S.A. şi inculpatul M.I.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate, arătând în dezvoltarea motivelor de apel că în mod greşit instanţa de fond a prevăzut ca regim de executare a pedepsei suspendarea condiţionată a executării acesteia, întrucât Tribunalul Braşov trebuia să se raporteze la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea consumată pentru a verifica dacă se încadrează în dispoziţiile art. 81 alin. (3) C. pen., privind pedeapsa prevăzută de lege şi că totodată, în mod greşit prima instanţă nu a reţinut prevederile art. 76 alin. (2) C. pen., ca temei al reducerii pedepsei sub minimul special, ca efect al reţinerii de circumstanţe atenuante.
Partea civilă S.A. a criticat reţinerea în cauză a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. şi în consecinţă, reducerea cuantumului despăgubirilor civile solicitate, susţinând că se impune înlăturarea acestor prevederi şi acordarea integrală a acestor despăgubiri.
Apelantul inculpat M.I. a solicitat să se dispună achitarea sa în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. şi art. 44 alin. (3) C. pen., susţinând că asupra sa partea vătămată a exercitat un atac material, direct, imediat şi injust care a creat un pericol grav pentru sine şi care a justificat necesitatea înlăturării sale, excesul de apărare din partea inculpatului fiind datorat tulburării sau temerii provocate de o astfel de agresiune injustă.
În subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei sale în infracţiunea de vătămare corporală gravă în varianta pierderii unui organ şi punerii în primejdie a vieţii, cu reţinerea în continuare a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 190/ Ap din 7 iulie 2003, Curtea de Apel Braşov a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi de inculpatul M.I., a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi rejudecând, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., alin. (1), cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă S.A.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a arătat că, faţă de condiţiile în care a fost iniţiat şi desfăşurat conflictul ,dar şi de leziunile descrise în raportul de constatare medico – legală din care rezultă că într-adevăr inculpatul i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri, însă singura leziune gravă constatată a fost ruptura costală, care a dus la pierderea splinei, nu se poate reţine că inculpatul a acţionat, sub aspectul laturii subiective, cu intenţie indirectă, ci cu praeterintenţie, întrucât pierderea splinei şi punerea vieţii părţii vătămate, în primejdie, reprezintă consecinţe neurmărite şi neacceptate de inculpat, aşa încât, încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., iar nu cea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, inculpatul M.I. şi partea civilă S.A.
În motivele scrise, parchetul a criticat hotărârea atacată pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., susţinând că în mod greşit instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică dată faptei în dispoziţiile art. 182 alin. (1) C. pen., încadrarea juridică corectă, fiind cea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
În recursul său, inculpatul M.I. a reiterat în esenţă criticile formulate şi în faţa instanţei de apel solicitând achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. şi art. 44 alin. (2) C. pen., întrucât a acţionat în stare de legitimă apărare.
În plus, în subsidiar, a cerut casarea în parte a ambelor hotărâri, cu menţinerea încadrării juridice reţinută de instanţa de apel [(art. 182 alin. (1) C. pen.)] şi numai modalitatea de executare a pedepsei, art. 81 C. pen., aplicată de prima instanţă.
Recurenta parte civilă S.A., în motivele scrise depuse la dosar, a criticat atât soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celei civile, solicitând în esenţă înlăturarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa acordării despăgubirilor civile, în cuantumul solicitat.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi prevederile legale, Curtea, va admite recursul declarat de parchet şi va respinge recursurile declarate de inculpat şi partea civilă, pentru următoarele considerente.
Din analiza actelor existente la dosarul cauzei, se constată că, instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt, în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei, însă au greşit atunci când au încadrat fapta reţinută în sarcina inculpatului, în dispoziţiile art. 182 alin. (1) C. pen., în loc de dispoziţiile art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. (instanţa de apel), şi atunci când au stabilit ca pedeapsa să se execute în condiţiile dispoziţiilor art. 81 C. pen., având în vedere că, infracţiunea pentru care se hotărâse condamnarea inculpatului era cea prevăzută de art. 20, raportat la 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. (tribunalul).
Astfel, instanţa supremă apreciază că, sub aspectul laturii subiective, nu se poate reţine că inculpatul M.I. a acţionat cu intenţie depăşită şi nu cu intenţie indirectă, atâta vreme cât agresiunea exercitată asupra părţii vătămate a fost extrem de violentă, obiectul vulnerant folosit fiind un par gros „ca mâna", iar zona vitală interesată a fost cea toracico-abdominală, ducând în final la infirmitate permanentă, ca urmare a pierderii splinei, în cauză, doar intervenţiile chirurgicale efectuate au putut duce la salvarea vieţii victimei, aşa încât, nu se poate reţine că inculpatul a acţionat din culpă, în ceea ce priveşte rezultatul mai grav produs şi aceasta cu atât mai mult, cu cât, victima, era o persoană în vârstă, de 73 de ani, cu o constituţie fizică slăbită, căzută la pământ, loviturile inculpatului fiind nenumărate şi asupra întregului corp, cu o intensitate deosebită, ceea ce demonstrează că acesta trebuia să prevadă rezultatul grav ce se putea produce, situaţie în care încadrarea juridică corectă, este cea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., iar nu cea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel.
Pe de altă parte, ţinând cont de dispoziţiile legale mai sus arătate, dar şi în raport de dispoziţiile art. 144 şi art. 81 alin. (3) C. pen., tribunalul a greşit atunci când a dispus ca pedeapsa ce urmează să se execute de inculpat pentru infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor calificat să se facă cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar nu în regim de detenţie.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de parchet urmează a fi admis.
Referitor la criticile formulate de inculpat, prin care se solicită achitarea, întrucât a acţionat în stare de legitimă apărare, nu pot fi primite, având în vedere situaţia de fapt prezentată în partea expozitivă a hotărârii, şi din care se concluzionează în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 alin. (4) C. pen. Este adevărat că, conflictul a fost iniţiat de partea vătămată, dar agresiunea inculpatului deosebit de violentă, a continuat cu mult după dezarmarea victimei şi în timp ce aceasta era căzută la pământ, aşa încât dispoziţiile legale invocate nu sunt aplicabile.
Nici critica subsidiară nu poate fi primită, pentru considerentele prezentate mai sus.
În ceea ce priveşte recursul părţii civile, se constată că în cauză în mod corect au fost reţinute dispoziţiile art. 73 lit. b) C. proc. pen., iar cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în raport de prevederile legale, situaţie în care, recursul declarat urmează a fi respins, ca atare.
În concluzie, pentru considerentele mai sus expuse, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de parchet în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge ca nefondate celelalte recursuri, cu obligarea inculpatului şi a părţii civile la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 190/ Ap din 7 iulie 2003 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpatul M.I. Casează Decizia penală atacată cu privire la încadrarea juridică reţinută, menţinând sub acest aspect dispoziţiile sentinţei penale nr. 427/ S din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Braşov, mai puţin modalitatea de executare a pedepsei.
Stabileşte ca inculpatul M.I. să execute perioada de 3 ani închisoare în regim de detenţie.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 3 octombrie 2001 la 9 octombrie 2001.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.I. şi partea civilă S.A., împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenţii la plata sumei de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 780/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 783/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... → |
|---|
