ICCJ. Decizia nr. 1384/2005. Penal

Prin sentința penală nr. 121 din 5 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Călărași s-au respins cererile formulate de inculpații Z.P. și Z.M. de schimbare a încadrării juridice a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul procurorului din 20 iulie 2004.

în baza art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.P. la 22 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. în baza aceluiași text, în condițiile stării de recidivă prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul Z.M. la 22 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 8 ani.

în baza art. 11pct. 1 din Legea nr. 61/1991, modificată prin Legea nr. 169/2002 au fost condamnați aceiași inculpați la câte 2 ani închisoare. A mai fost condamnat primul dintre inculpați la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen.

S-a dispus, în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

în baza art. 864C. pen., cu referire la art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului Z.P. prin sentința penală nr. 1215/2003 a Tribunalului București și s-a dispus ca inculpatul să execute și această pedeapsă pe lângă cea de 22 ani, respectiv 24 ani și 6 luni închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a dedus din pedepse durata arestării preventive de la 9 aprilie 2004 la zi, iar pentru inculpatul Z.P. și pedeapsa executată din pedeapsa pronunțată prin sentința Tribunalului București nr. 1215/2003, de la 18 mai 2002 la 23 decembrie 2003.

Au fost obligați fiecare din inculpați la plata despăgubirilor civile către părțile civile Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București, respectiv B.A.

în baza art. 118 C. pen., au fost confiscate de la inculpați un cuțit și o sabie, obiecte corpuri delicte.

în baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în baza probelor de la dosarul cauzei că la data de 4 aprilie 2004, în jurul orelor 15,00, în cadrul unei altercații au ucis cu lovituri de cuțit respectiv de sabie, pe frații B.F. și B.G.

S-a mai reținut că inculpații au purtat fără drept arme albe în locuri publice și că inculpatul Z.P. a condus un autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

împotriva sentinței, inculpații au declarat apel, criticând-o pentru netemeinice sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate, considerate a fi prea mari în raport de circumstanțele reale și cele personale ale inculpaților.

Prin decizia penală nr. 1022 din 28 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 4488/2004 au fost respinse apelurile declarate, Curtea reținând că pedepsele au fost just individualizate în raport de gravitatea faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților.

împotriva acestei ultime decizii inculpații au declarat recurs și prin motivele dezvoltate oral în fața instanței au reiterat susținerile din apel, apreciind pedepsele aplicate prea mari.

Criticile sunt neîntemeiate, iar recursurile vor fi respinse, ca nefondate, pentru considerentele ce urmează. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților instanța de fond a avut în vedere modul deosebit de violent în care au acționat inculpații, instrumentele corpuri delicte pe care le-au folosit ziua, în loc public, rezultatul acestor acțiuni care a constat în decesul a două persoane, atitudinea inculpaților în cursul urmăririi penale și judecății când au încercat să-și diminueze răspunderea, antecedentele și pluralitatea de infracțiuni săvârșite, astfel că se poate aprecia respectarea, în totalitate criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), considerate avute în vedere și de instanța de apel care a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, considerând totodată că pedepsele aplicate sunt de natură a asigura și finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.

Pentru toate aceste considerente, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați.

Va computa prevenția acestora la zi și va menține starea de arest, constatând că subzistă temeiurile arestării.

S-au văzut și prevederile art. 192 C. proc. pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1384/2005. Penal