ICCJ. Decizia nr. 1522/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1522/2005
Dosar nr. 436/2005
Şedinţa publică din 2 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1053 din 2 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul I.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a reţinut că, la data de 6 decembrie 1999, în jurul orelor 14,30, partea vătămată T.I. se întorcea de la Şcoala Specială nr. 6, unde era elev, împreună cu mai mulţi colegi, printre care P.E.G., C.D., N.S. şi C.D.C. Când grupul a ajuns la jumătatea străzii Enache Ion, către staţia autobuzului 102, s-au apropiat doi indivizi. Unul dintre aceştia s-a apropiat de partea vătămată şi potrivit declaraţiei acesteia s-ar fi repezit la ea, smulgându-i walkman-ul.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei, susţinându-se în motivele scrise cât şi orale, că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului I.C., pentru infracţiunea de tâlhărie, nesocotindu-se probele dosarului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 995/ A din 21 decembrie 2004, a admis apelul parchetului, a desfiinţat sentinţa atacată şi în baza art. 211 lit. e), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul I.C. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, onorariu pentru avocatul din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.C., care personal şi prin apărătorul său a solicitat achitarea sa, întrucât din probele dosarului nu rezultă vinovăţia sa.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, instanţa de apel a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului I.C. în săvârşirea în ziua de 6 decembrie 1999 a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 lit. e), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Astfel, este dovedit prin declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor şi procesul-verbal de reconstituire că inculpatul împreună cu o altă persoană, prin violenţă au deposedat victima de un walkman.
Este de remarcat faptul că iniţial, la urmărirea penală, inculpatul a recunoscut învinuirea, arătând că fapta a săvârşit-o împreună cu o cunoştinţă, poreclită B., care ar fi sustras aparatul, pe care l-a demontat pentru a obţine un dispozitiv de tatuat (faţă de această persoană parchetul a dispus disjungerea în vederea continuării cercetării, după identificare).
La cercetarea judecătorească, martorii îşi menţin declaraţiile de la urmărirea penală, iar afirmaţiile acestora că „nu-l recunosc pe inculpat în boxă" sau că inculpatul nu este autorul faptei pentru care este cercetat, nu exprimă adevărul în condiţiile în care aceşti martori, în declaraţiile lor au prezentat exact versiunea părţii vătămate. Totodată, martorii au mai precizat că nu-şi amintesc ce au declarat cu 5 ani în urmă (când s-a săvârşit fapta) şi că au probleme de memorie. Aceşti martori provin toţi de la o şcoală ajutătoare cu probleme de handicap. Astfel se explică de ce la urmărirea penală s-a procedat cu tact şi obiectivitate la reconstituire, martorii au fost introduşi pe rând în camera de recunoaştere a inculpatului, eliminându-se posibilitatea de a se consulta între ei, asigurându-se prezenţa unui criminalist şi a apărătorului inculpatului.
Având în vedere aceste probe, în mod corect, instanţa de apel a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea de tâlhărie.
Întrucât critica din recursul declarat este neîntemeiată, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul, cu obligarea recurentului inculpat la cheltuielile judiciare către stat.
Totodată, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reţinerea din data de 14 iunie 2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 995/ A din 21 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reţinerea de o zi din 14 iunie 2000.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1521/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1525/2005. Penal. Art.254 c.pen. Recurs → |
|---|
