ICCJ. Decizia nr. 1521/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1521/2005
Dosar nr. 6170/2004
Şedinţa publică din 2 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 892 din 24 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, au fost condamnaţi inculpaţii:
B.L.C. la 8 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii, prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a făcut şi aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a constatat că infracţiunea din cauză este concurentă cu infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 pentru care acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 36 alin. (3) C. pen., s-a computat din pedeapsă perioada executată din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de la 13 februarie 2001 la 4 octombrie 2002 şi de la 4 octombrie 2002 la zi.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
V.D. la 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
S-a făcut şi aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 2158 din 11 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti care a fost contopită cu pedeapsa din cauză, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 13 februarie 2001 la 5 mai 2001.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a constatat că 60,240 grame heroină şi 140 comprimate metadonă, un cântar cu talere şi greutăţi au fost confiscate în favoarea statului prin sentinţa penală nr. 2158/11.09.2001 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat în folosul statului de la inculpatul B.L.C. 1470 dolari S.U.A., 300 mărci germane şi 10.300.000 lei.
Fiecare inculpat a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală definitivă nr. 2158 din 11 septembrie 2001, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a condamnat pe inculpatul B.L.C. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii, prevăzută de art. 4 din Legea 143/2000, iar pe inculpata V.D. la un an închisoare, pentru aceeaşi infracţiune, pedeapsă suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 3 ani.
Prin aceeaşi hotărâre s-a confiscat de la inculpaţi 60,24 grame heroină şi 140 comprimate metadonă.
S-a reţinut că la 13 ianuarie 2001 lucrători de poliţie din cadrul S.C.C.O. au efectuat o percheziţie domiciliară în locuinţa inculpaţilor, care trăiau în concubinaj, unde s-au descoperit drogurile menţionate, dar şi 1470 dolari S.U.A., 300 mărci germane şi 10.300.000 lei. S-a stabilit că ambii consumau droguri, iar pe de altă parte se ocupau cu traficarea lor.
Tribunalul Bucureşti a mai reţinut că în cursul urmăririi penale cauza care a făcut, în parte, obiectul procesului soluţionat prin sentinţa Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti a fost disjunsă, că cercetările faţă de inculpaţi au continuat pentru infracţiunile de trafic de droguri, aceste infracţiuni făcând obiectul cauzei de faţă.
Tribunalul a motivat că potrivit probelor administrate, inculpaţii începând cu anul 2000 până la 13 februarie 2001, ambii au vândut droguri de mare risc, în mod repetat, traficul fiind pentru ei o activitate permanentă din care au procurat foloase materiale, respectiv bani şi valută.
A reţinut că în cursul procesului inculpaţii au încercat să-şi înlăture răspunderea penală, fiecare susţinând că celălalt s-a ocupat în mod exclusiv de traficarea drogurilor.
Tribunalul a înlăturat apărările inculpaţilor examinând şi interpretând depoziţiile martorilor A.H.L., P.C., P.R., dar şi probele materiale găsite în locuinţa inculpaţilor, respectiv droguri ambalate şi proporţionate în punguliţe, gata pentru livrare, agende cu evidenţa vânzărilor şi încasărilor băneşti rezultate din vânzări, cântarul şi greutăţile folosite la vânzarea drogurilor.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii.
În apelul ei inculpata V.D. a criticat hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică, întrucât prin sentinţa penală nr. 2158 din 11 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, definitivă, s-a reţinut că drogurile găsite în locuinţă cu ocazia percheziţiei erau destinate exclusiv consumului, prin urmare nu puteau face obiectul infracţiunii de trafic pentru care a fost condamnată.
Inculpata a mai criticat hotărârea pentru că în mod greşit a dat eficienţă declaraţiei martorei P.R., care este consumatoare de droguri şi în relaţii proaste cu inculpata.
Pe de altă parte a fost criticat modul de individualizare a pedepsei considerat mult prea sever în raport de circumstanţele reale ale comiterii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatei, tânără, fără antecedente penale, absolventă a unei facultăţi, încadrată într-un sector în care are persoane în subordine. Consideră că ar trebui să beneficieze de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 referitoare la cauzele de înjumătăţire a limitelor de pedeapsă şi de dispoziţiile privind suspendarea condiţionată a executării pedepselor.
S-a mai solicitat desfiinţarea hotărârii pentru omisiunea aplicării legii mai favorabile, conform art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), respectiv a dispoziţiilor art. 312 C. pen., având în vedere că faptele ar fi fost comise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 143/2000.
În apelul său inculpatul B.L.C. a criticat hotărârea atacată pentru faptul de a fi soluţionat o cauză care fusese judecată şi rezolvată printr-o hotărâre anterioară definitivă, pentru neaplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi încadrarea faptelor în dispoziţiile Legii nr. 143/2000, în loc de cele ale art. 312 C. pen.
Apelurile inculpaţilor au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 726, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Împotriva ultimei hotărâri inculpaţii au formulat recurs, reiterând aceleaşi critici, în plus, inculpata V.D. a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, în art. 221 C. pen.
Motivele invocate, urmează a fi analizate în raport de cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 12, 14, 15, 17, 171, 18 C. proc. pen.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că atât instanţa de fond, cât mai ales, cea de apel, au apreciat corespunzător întregul material probator administrat în cauză, au dat o încadrare juridică legală faptei comise de inculpaţi, au înlăturat justificat, susţinerile inculpaţilor şi au individualizat pedepsele în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Procesele verbale de percheziţie din 13 februarie 2001 şi 12 iunie 2001, coroborate cu constatările tehnico-ştiinţifice privind natura substanţelor ce au făcut obiectul cauzei, cu declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor, dovedesc că inculpaţii, pe lângă infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc, în vederea consumului, fără drept, au traficat, în perioada anilor 2000 şi 2001, heroină şi metadonă, obţinând importante foloase materiale. Aşa fiind, în dosarul în care inculpaţii au fost condamnaţi definitiv, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cercetările pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 (care formează obiectul cauzei de faţă) au fost disjunse şi continuate, în cursul acestora dovedindu-se că în aceeaşi perioadă de timp, finalizată la percheziţia din 13 februarie 2001, inculpaţii au traficat droguri de mare risc.
Prin urmare, fiind exclusă identitatea de obiect, sub acest aspect hotărârile criticate sunt legale şi temeinice.
Datele consemnate în agenda personală de inculpata V.D., relevă cantităţile de droguri şi sumele din vânzarea acestora, iar valorile băneşti confiscate sunt sensibil egale cu cele consemnate în agendă. Aceste date se coroborează cu declaraţiile martorilor, potrivit cărora, ambii inculpaţi valorificau droguri, ceea ce dovedeşte că V.D. nu se limita numai la activitatea de a beneficia de valorile obţinute de B.L.C. din săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, ci era coautor la această infracţiune.
Totodată, se constată că în mod corect instanţele au reţinut faptul că infracţiunile s-au consumat la 13 februarie 2001, aşadar încadrarea juridică corespunzătoare fiind cea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi nu cea prevăzută de art. 312 C. pen., faptele fiind comise după intrarea în vigoare a noii legi.
La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere pericolul social deosebit de ridicat al faptelor, relevat chiar de decesul unuia dintre martori, produs în urma injectării unei doze de heroină procurată, prin intermediari, de la inculpaţi. S-a mai reţinut activitatea continuă desfăşurată de inculpaţi, de-a lungul a doi ani, aceasta fiind singura lor sursă de venituri, dar şi atitudinea de nesinceritate adoptată de inculpaţi. Lipsa antecedentelor penale a constituit un motiv pentru care instanţele au recunoscut, în favoarea inculpaţilor, existenţa unor circumstanţe atenuante reducându-le pedepsele sub minimul special prevăzut de lege, aşa încât nu se mai justifică diminuarea cuantumului acestora.
Nici critica referitoare la greşita confiscare a sumelor de bani ridicate de la domiciliul inculpaţilor, nu este întemeiată, atâta timp cât nu s-a făcut nici o dovadă că acestea ar aparţine mamei inculpatului B.L.C.
Pentru considerentele ce preced, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursurile inculpaţilor, ca nefondate, menţinând hotărârile atacate, ca fiind legale şi temeinice, sub toate aspectele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Din durata pedepsei aplicate inculpatului se va deduce perioada executată de la 13 februarie 2001 la 2 martie 2005.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.L.C. şi V.D. împotriva deciziei penale nr. 726/ A din 1 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.L.C., timpul arestării preventive de la 13 februarie 2001 la 2 martie 2005.
Obligă pe recurenţii inculpaţi să plătească statului sumele de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1520/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 1522/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
