ICCJ. Decizia nr. 2876/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 170 din 26 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Brăila, inculpatul C.G. a fost condamnat, la 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 292, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
în baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate și în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a dispus revocarea grațierii pentru restul de pedeapsă de un an, 2 luni și 12 zile închisoare din pedeapsa de un an și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 346/2000 a Judecătoriei Făurei și executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 an, 5 luni și 12 zile închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 4 aprilie 2003 la 15 aprilie 2003.
în baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin aceiași sentință s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru două infracțiuni de tâlhărie din data de 4 octombrie 2000.
Au fost respinse pretențiile civile ale părții vătămate C.G. și M.I.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Inculpatul C.G. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 254/P/2003 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., și a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, că în noaptea de 3 octombrie 2000, inculpatul și numiții E.N. și A.G., condamnați definitiv pentru această faptă în dosare separate, au sustras prin violență 3 saci cu mere de la părțile vătămate C.G. și M.I. cărora le-au produs leziuni care au necesitat 4-6 zile și respectiv 23-25 zile de îngrijiri medicale.
S-a mai reținut că inculpatul C.G. a declarat nereal, cu ocazia încarcerării în arestul I.P.J. Brăila la 17 septembrie 2002, că și-a pierdut buletinul de identitate deși luase cunoștință de faptul că acesta i-a fost ridicat, împreună cu permisul de conducere și un pașaport, de poliție, din domiciliul tatălui săi, la 19 martie 1999, cu ocazia unei percheziții domiciliare.
După punerea sa în libertate la 9 octombrie 2002, inculpatul a solicitat eliberarea unui nou act de identitate, precizând în cererea adresată F.E.I.P. Făurei, că și-a pierdut buletinul de identitate.
Pe baza acestei cereri i-a fost eliberată la 15 februarie 2002 cartea de identitate, valabilă până la 10 mai 2012.
La 25 noiembrie 2002, inculpatul a anunțat și pierderea permisului de conducere eliberat la 22 martie 1995 valabil pentru categoria B, astfel încât i s-a eliberat dovada înlocuitoare.
La 5 decembrie 2002, inculpatul a declarat pierdut pașaportul și i-a fost eliberat la 23 ianuarie 2003 pașaportul nr. 6578280.
Instanța a reținut că din probele administrate rezultă cu certitudine că la săvârșirea faptei de sustragere a merelor prin violență au participat numai E.N. și A.G., astfel încât se impune achitarea inculpatului pentru cele două infracțiuni de tâlhărie reținute în sarcina sa prin rechizitoriu.
S-a mai reținut că este dovedit că, în perioada octombrie - decembrie 2002, inculpatul a făcut declarații neconforme cu realitatea în fața organelor de poliție, obținând astfel alte documente în locul celor ridicate de poliție în anul 1999, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a reținut că infracțiunea a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie și nu postexecutorie aplicată prin sentința penală nr. 346/2000 a Judecătoriei Făurei, pedeapsă grațiată din care a rămas neexecutat un rest de un an, 2 luni și 12 zile închisoare.
Prin decizia penală nr. 1/ A din 7 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și s-a desființat sentința.
Rejudecând, instanța de apel a condamnat pe inculpatul C.G., la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), comisă asupra părții vătămate C.G.; la 5 ani și 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), comisă asupra părții vătămate M.I. și la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 2 luni închisoare care a fost sporită la 5 ani și 6 luni închisoare.
în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat grațierea pentru două pedepse de câte 3 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 245 din 5 iulie 1996 a Judecătoriei Făurei, pedeapsa de un an închisoare și două pedepse de câte 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 346/2000 a Judecătoriei Făurei.
S-a menținut revocarea suspendării pentru pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 245 din 5 iulie 1996 a Judecătoriei Făurei.
S-a constatat că pedeapsa rezultantă de un an și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 346 din 29 septembrie 2000 a Judecătoriei Făurei a fost executată parțial în perioada 17 septembrie 2002 - 4 octombrie 2002, restul neexecutat fiind de 1 an, 2 luni și 12 zile închisoare.
în temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a dispus executarea acestui rest alături de pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute în total 6 ani, 8 luni și 12 zile închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 4 aprilie 2003 la 15 aprilie 2003.
Inculpatul a fost obligat la câte 5.000.000 lei despăgubiri către părțile civile C.G. și M.I.
A mai fost obligat inculpatul la 2.362.402 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă Spitalul județean Brăila.
Conform art. 348 s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri falsificate: cererea de eliberare a actului de identitate datată 9 octombrie 2002; cererea de eliberare a unui nou permis de conducere din 25 noiembrie 2002 și cererea de eliberare a unui nou pașaport din 5 decembrie 2002.
Prin aceeași decizie s-a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței de inculpatul C.G.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța de apel a reținut că din ansamblul probelor administrate rezultă fără putință de tăgadă că, în noaptea de 13 octombrie 2000, părțile vătămate C.G. și M.I. au fost deposedate prin violență de trei saci cu mere ale numiților E.N. și A.G. și de inculpatul C.G. și că în mod greșit s-a dispus achitare inculpatului pentru cele două infracțiuni de tâlhărie.
S-a mai reținut că este neîntemeiată susținerea inculpatului că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de fals în declarații.
Instanța de apel a constatat că s-a făcut greșit aplicarea art. 61 C. pen., întrucât inculpatul nu a fost liberat condiționat din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 346/2000 a Judecătoriei Făurei și a fost pus în libertate întrucât a beneficiat de legea de grațiere.
Inculpatul a declarat recurs susținând că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei de fals în declarații întrucât impunându-se achitarea sa pentru această infracțiune conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
S-a mai susținut că s-a comis o gravă eroare de fapt care a determinat greșita sa condamnare pentru două infracțiuni de tâlhărie la comiterea cărora nu a participat, fiind corectă soluția de achitare adoptată de prima instanță.
Primul motiv de recurs este fondat.
Curtea constată din ansamblul probelor administrate în cauză, că nu este cert dovedit că inculpatul a cunoscut împrejurarea că, buletinul său de identitate, permisul de conducere și un pașaport, nu sunt pierdute ci au fost ridicate de poliție la data de 19 martie 1999 cu ocazia unei percheziții efectuate în locuința părinților inculpatului.
Astfel, din procesul verbal de percheziție rezultă că inculpatul nu a fost prezent la efectuarea acesteia, procesul verbal sus-menționat fiind înmânat tatălui inculpatului. De asemenea, nu există nici o dovadă că acesta i-a comunicat fiului său că actele i-au fost ridicate de poliție, fiind de reținut că din probe rezultă că în perioada respectivă inculpatul era certat cu părinții săi și nu îi vizita.
Adresa nr. 252521 din 29 iunie 2003 emisă de Postul de poliție Ziduri județul Buzău nu poate fi avută în vedere atâta timp cât nu este însoțită de nici o dovadă că inculpatul a fost citat de mai multe ori la această unitate pentru a-și ridica actele.
Referitor la pașaportul ridicat cu ocazia percheziției, este de reținut că era expirat de la data de 27 aprilie 1998 fiind eliberat la 27 aprilie 1993.
Inculpatul a făcut dovada cu adeverința de la dosar nr. 1094/2004 că după expirarea acestui pașaport i s-a eliberat un altul care a rămas la sora lui, iar aceasta i l-a trimis din Anglia dar coletul s-a pierdut. în susținerea acestei apărări inculpatul a depus în original și în copie tradusă și legalizată scrisoarea adresată surorii sale de R.M. - Centrul deservire clienți, din care rezultă că scrisoarea recomandată trimisă la 12 ianuarie 1999 inculpatului C.G., s-a pierdut, motiv pentru care i s-a trimis un cec în valoare de 31 lire sterline ca despăgubire.
în acest fel inculpatul a justificat faptul că a solicitat eliberarea unui nou pașaport, declarând că pe celălalt l-a pierdut.
Așa fiind, Curtea reține că există un dubiu cu privire la faptul că inculpatul cunoștea că actele respective se află la poliție și că nu a fost în eroare cu privire la faptul că declarația că le-a pierdut este necorespunzătoare adevărului, iar acest dubiu trebuie să-i profite.
în ceea ce privește pașaportul se reține că nu există nici o dovadă certă că declarația inculpatului cu privire la pierderea pașaportului care era valabil la data de 5 decembrie 2002, nu corespunde realității.
în consecință, se constată că instanțele au comis o gravă eroare de fapt cu consecința greșitei condamnări a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), împrejurare ce constituie motiv de casare conform art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Cel de al doilea motiv de recurs este însă nefondat.
Participarea inculpatului în calitate de coautor la cele două infracțiuni de tâlhărie comise asupra părții vătămate C.G. și M.I. rezultă în mod cert din declarațiile date de numitul E.N., participant la săvârșirea faptelor, condamnat definitiv pentru săvârșirea acestora prin sentința penală nr. 608 din 26 martie 2001 a Judecătoriei Brăila, coroborate cu declarațiile date de părțile vătămate în faza de urmărire penală și cu declarațiile martorei oculare T.D. și ale martorului M.I., în prezența căruia, E.N. l-a indicat pe inculpat ca participant la cele două tâlhării.
Justificat instanța de apel a înlăturat ca nesincere declarațiile date în prezenta cauză de E.N. în faza de cercetare judecătorească, în calitate de martor, precum și declarațiile părților vătămate, care nejustificat au revenit asupra celor declarate în faza de urmărire penală și în dosarele în care au fost judecați și condamnați ceilalți doi participanți la comiterea faptelor.
Față de considerentele expuse, Curtea va admite recursul inculpatului și, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa în parte decizia atacată.
Reținând că inculpatul s-a aflat în eroare cu privire la pierderea actelor, Curtea va dispune conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 37 lit. a) C. pen.
Se vor înlătura dispozițiile referitoare la revocarea grațierii precum și cu privire la anularea unor înscrisuri.
Se va înlătura, de asemenea, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în apel.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4363/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4588/2005. Penal → |
|---|
