ICCJ. Decizia nr. 4363/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 289 din 13 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Alba, secția penală, în dosarul nr. 3919/2004, inculpatul R.R.N. a fost condamnat, la pedepsele de:

- 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;

- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) în condițiile prevăzute de art. 31 C. pen. în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 modificată a fost revocat beneficiul grațierii condiționate privind pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 112/2003 a Judecătoriei Alba Iulia.

în baza art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiționate privind această pedeapsă.

în baza art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 269/2003 a Judecătoriei Hunedoara.

Urmare a revocării s-a dispus executarea în întregime a pedepselor care s-au adăugat fiecare la pedepsele stabilite prin sentință rezultând următoarele pedepse:

- 8 ani închisoare, 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor, 2 ani închisoare;

- 10 ani închisoare, 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor, 4 ani închisoare. în baza art. 33 și art. 34 C. pen., toate aceste pedepse au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, urmând ca în final inculpatul să execute această pedeapsă.

S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata executată începând cu 23 martie 2004 la zi.

în baza art. 118 lit. d) C. pen., a fost confiscată de la inculpat suma de 550 Euro.

S-a constatat că partea vătămată P.N. a renunțat expres la calitatea de parte vătămată.

A fost respinsă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) și (3) C. pen.

A fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) în infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) și (3) C. pen.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul R.R.N. a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., același inculpat a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, că inculpatul R.R.N. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) S-a reținut în fapt că inculpatul, liderul unui grup de indivizi agresivi din lumea interlopă a municipiului Alba Iulia, racola minore în vederea practicării prostituției, printre care se afla și partea vătămată P.V.N., fostă elevă de liceu, venită în Alba Iulia din Tg. Jiu. După o perioadă de câteva luni în care inculpatul a constrâns-o pe aceasta să practice prostituția, la sfârșitul lunii iulie 2003, P.V.N. s-a angajat ospătar la localul administrat de martorul B.V.

Vădit nemulțumit că martora a părăsit rețeaua de prostituate minore, inculpatul în data de 4 august 2003, i-a solicitat martorei H.G. să o determine pe N.P. să se întâlnească cu el fără a-i spune motivul.

întrucât martora H.G. nu a reușit să o contacteze pe N.P. pe telefonul acesteia, a reușit mai târziu să o contacteze pe telefonul martorului B.V. căruia i-a solicitat să o lase pe N.P. să se întâlnească cu fetele. N.P. a fost de acord asupra întâlnirii la barul E. din Alba Iulia și s-a deplasat la barul E. împreună cu numitele E. și C. care locuiau la hotelul martorului B.V. Din inițiativa inculpatului numitul R.F. a determinat-o pe N.P. să părăsească localul și să se urce într-un autoturism Dacia. După ce aceasta s-a urcat în mașina în care se afla inculpatul și alți doi bărbați, toți patru s-au deplasat cu autoturismul pe malul râului Mureș în zona localității Oarda de Jos. După oprirea autoturismului inculpatul a obligat-o pe martora N.P. să se dezbrace de toate hainele și să-i predea și bijuteriile avute asupra ei, apoi prin amenințare a determinat-o să coboare din autoturism, să se așeze în genunchi, aplicându-i multiple lovituri cu o creangă de măceș plină cu spini.

După ce agresiunea a încetat, martora a fost abandonată, inculpatul și însoțitorii săi părăsind locul faptei.

Din acest loc, dezbrăcată, în toiul nopții, martora N.P. s-a deplasat până în localitatea Oarda de Jos, unde a bătut la mai multe porți adunând mai mulți localnici, care au ajutat-o, dându-i un tricou să se îmbrace și oferindu-i posibilitatea să o apeleze pe sora sa pentru a veni după ea, timp în care au fost anunțate și organele de poliție.

în drept s-a reținut că aceste fapte comise de către inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., și art. 321 alin. (1) C. pen.

Reținând că luarea hainelor și bijuteriilor pe care martora le avea asupra sa nu a fost făcută în scopul însușirii pe nedrept ci în scopul de a-i aplica martorei o corecție, astfel, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.

De asemenea, în sarcina inculpatului instanța de fond a reținut că acesta în primăvara anului 2003 a recrutat în vederea exploatării sexuale pe minorele N.P., H.V., B.A.M., M.I.A., M.A.C. pe care le-au obligat prin amenințare, violență, șantaj, să practice prostituția.

Inculpatul le furniza clienți, le oferea protecție și solicita taxă de protecție. Contactarea minorelor se făcea de către inculpat prin intermediul telefoanelor mobile, fixându-le întâlniri cu clientul.

Astfel, în data de 15 iulie 2003, la solicitarea inculpatului, minorele B.A.M. și N.P. s-au deplasat la Hotel C. din Alba Iulia, unde după ce au fost conduse într-o cameră la etajul III au fost filmate în timp ce simulau un act sexual între ele, prestație pentru care au primit suma de 4.500.000 lei. Minorele V.T. și M.A.C. au practicat prostituția sub protecția inculpatului plătindu-i jumătate din prețul primit de la clienți. Minora M.A.C. a relatat că a participat la filmări cu caracter pornografic precum și faptul că inculpatul obișnuia să le fotografieze pe minore în timpul întreținerii relațiilor sexuale ca o garanție că relația dintre el și respectiva minoră nu se va schimba, deci nu va ieși de sub "protecția" sa, de sub autoritatea sa. De asemenea, inculpatul le-a scos din țară pe minorele R.V. și H.G. tot în scopul exploatării sexuale, ducându-le în Spania în data de 22 noiembrie 2003.

S-a mai reținut că minorele, sub protecția inculpatului, s-au deplasat la mare la H.L. în Constanța unde au practicat prostituția.

în drept, s-a reținut că aceste fapte comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 672/2001.

în urma examinării prevederilor art. 329 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, instanța de fond a reținut că acțiunile menționate în legea specială, Legea nr. 678/2001, sunt aceleași cu cele prevăzute la art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., și astfel nu este posibilă reținerea ambelor încadrări (nefiind fapte săvârșite în concurs) fiind necesară reținerea incidenței legii speciale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul R.R.N. a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (2) și (3) C. pen.

împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și inculpatul R.R.N.

Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a criticat hotărârea atacată, solicitând desființarea sentinței sub aspectele criticate, iar în urma rejudecării cauzei să fie pronunțată o hotărâre legală și temeinică.

S-a apreciat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică sub mai multe aspecte și anume:

Cu privire la lipsirea de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 C. pen., în mod greșit prima instanță a respins cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice din alin. (2) în alin. (3), de vreme ce din probele administrate în cauză rezultă că lipsirea de libertate a fost săvârșită în scopul de a obliga pe martora N.P. la practicarea prostituției.

în mod greșit, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., reținând că această faptă constituie un act material cuprins în cadrul conținutului juridic al infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, de vreme ce prevederile art. 329 C. pen., nu au fost abrogate.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 instanța de fond trebuia să aplice ori prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ori prevederile art. 33 și art. 34 C. pen.

Referitor la infracțiunea de tâlhărie se apreciază că intenția directă a caracterizat atitudinea psihică a inculpatului, atât în raport cu sustragerea hainelor și bijuteriilor victimei, cât și în raport cu acțiunea adiacentă (folosirea violenței și amenințării).

Tehnica de contopire a celor 3 pedepse aplicate cu cele două pedepse aplicate anterior inculpatului și pe care instanța de fond le-a considerat ca fiind primul termen al recidivei este greșită. în mod nelegal instanța de fond a reținut că primul termen al recidivei este pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 269/2003 a Judecătoriei Alba Iulia, în stare de recidivă fiind comisă doar infracțiunea de trafic cu minori din noiembrie 2003 față de sentința penală nr. 112/2003 a Judecătoriei Alba Iulia.

O altă nelegalitate invocată a vizat omisiunea instanței de fond de a confisca suma de 750 Euro de la inculpat, trimiși fratelui inculpatului de numita R.V., banii provenind din săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Instanța de fond a omis să restituie inculpatului un lanț din aur și o verighetă din aur, ridicate și predate Trezoreriei municipiului Alba Iulia, bunuri cu privire la care nu s-a făcut dovada că provin din săvârșirea unei infracțiuni.

Individualizarea judiciară a pedepselor aplicate de prima instanță inculpatului s-a făcut în vădită discordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Orientarea pedepselor spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului fiind nejustificată.

Prin apelul declarat, inculpatul R.R.N. a solicitat ca, în urma desființării hotărârii atacate, să fie achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, ultraj contra bunelor moravuri și trafic cu minori reținute în sarcina sa, invocând ca o primă critică nulitatea urmăririi penale, întrucât redeschiderea urmăririi penale și redobândirea calității de învinuit nu i-au fost comunicate.

Cea de-a două critică se referă la greșita condamnare pentru infracțiunile reținute în sarcina sa de către prima instanță în condițiile în care din probele administrate la cercetarea judecătorească nu rezultă vinovăția sa.

Instanța de apel, prin decizia penală nr. 99/ A din 8 aprilie 2005, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și inculpatul R.R.N. împotriva sentinței penale nr. 289 din 13 decembrie 2004 pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul nr. 3919/2004.

A desființat sentința penală atacată.

A descontopit pedeapsa de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor în pedepsele componente de:

- 8 ani închisoare;

- 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor;

- 2 ani închisoare;

- 10 ani închisoare;

- 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor;

- 4 ani închisoare, iar apoi pedepsele de mai sus în pedepsele componente de:

- 7 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- 5 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;

- un an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 31 C. pen.;

- un an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 112/2003 a Judecătoriei Alba Iulia;

- 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 269/2003 a Judecătoriei Hunedoara.

A înlăturat din încadrarea juridică dată infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în condițiile art. 31 C. pen., dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen.

A menținut revocarea grațierii condiționate și a suspendării condiționate privind pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 112/2003 a Judecătoriei Alba Iulia și dispune executarea în întregime a acestei pedepse care se adaugă la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată prin sentința atacată, rezultând pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen., cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 269/2003 a Judecătoriei Hunedoara.

în baza art. 85 alin. (1) C. pen., a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 269/2003 a Judecătoriei Hunedoara.

în baza art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de:

- 7 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;

- un an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., în condițiile art. 31 C. pen.;

- 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 269/2003 a Judecătoriei Hunedoara, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., sporită cu un an închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

în baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a dispus restituirea în favoarea inculpatului R.R.N. a unui lanț și a unei verighete din aur, predate la Trezoreria municipiului Alba Iulia, conform inventarului nr. 7 din 11 iunie 2004.

A respins cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba privind confiscarea sumei de 750 Euro de la inculpatul R.R.N.

în baza art. 381 raportat la art. 350 alin. (1) C. pen., a menținut starea de arest a inculpatului R.R.N., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus durata reținerii și arestului preventiv începând cu 23 martie 2004 până la 8 aprilie 2995.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că mobilul și scopul activității infracționale desfășurate de inculpat a fost răzbunarea și pedepsirea părții vătămate P.V.N. pentru fapta acesteia de a-l părăsi pe inculpat și de a se angaja la un alt patron, astfel că în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., nu a fost săvârșită în scopul de a obliga pe partea vătămată la practicarea prostituției în condițiile art. 189 alin. (3) C. pen.

Pe de altă parte actele de violență și amenințare exercitate asupra părții vătămate au avut drept scop răzbunarea și pedepsirea acesteia, nu furtul sau păstrarea bunului furat, așa încât în mod corect instanța de fond l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.

Referitor la celelalte critici formulate de parchet, instanța de apel le-a apreciat ca nefondate.

S-a motivat în sensul că art. 329 alin. (2) C. pen., prevede ca modalități de realizare a conținutului laturii obiective a infracțiunii de proxenetism atât recrutarea unor persoane pentru prostituție, cât și constrângerea la prostituție care se regăsesc și între modalitățile de realizare a infracțiunii de trafic de persoane.

Dându-se eficiență principiului potrivit căruia specialul primează generalului instanța de apel a apreciat că sunt aplicabile prevederile legii speciale, respectiv art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, după intrarea în vigoare a acestei legi, incidența prevăzută de art. 329 C. pen., fiind limitată.

A mai constatat instanța de control judiciar că în mod corect prima instanță l-a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 329 C. pen., menținând încadrarea juridică dată faptelor în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, nefiind incidente în cauză în ce privește această infracțiune prevederile art. 33 C. pen., sau art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Instanța a apreciat că întrucât întreaga activitate infracțională a avut un caracter de durată, infracțiunea comisă îmbracă forma infracțiunii continue.

în ce privește critica de nelegalitate formulată de parchet privind omisiunea instanței de a confisca de la inculpat suma de 750 Euro, instanța de apel a concluzionat că în raport de dispozițiile art. 118 lit. d) C. pen., potrivit cărora sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite prin săvârșirea infracțiunii dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, susținerea parchetului apare ca nefondată.

Astfel, în cauză nu s-a făcut dovada că suma de 750 Euro trimisă de martora R.V. fratelui inculpatului provin din săvârșirea unei infracțiuni și că a fost predată efectiv inculpatului.

Referitor la criticile ce vizează modul de rezolvare a pluralității de infracțiuni și omisiunea instanței de fond de a dispune cu privire la unele bunuri ce fac obiectul confiscării, instanța de apel a constatat că în mod nelegal prima instanță a reținut că infracțiunile prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., și cea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie hotărârile anterioare de condamnare rămânând definitive la 11 septembrie 2003 și respectiv la 20 ianuarie 2004, noile infracțiuni fiind comise la 4 august 2003.

Ca urmare starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., trebuia reținută numai pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001.

Pentru aceleași motive instanța de apel a mai constatat că în mod nelegal instanța de fond, în baza art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 269/2003 a Judecătoriei Hunedoara, rămasă definitivă la data de 20 ianuarie 2004, având în vedere că inculpatul până la rămânerea definitivă a sentinței respective a comis infracțiunile deduse judecății în cauza de față, astfel că se impunea anularea suspendării condiționate a executării pedepsei și aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni.

Cât privește omisiunea instanței de fond de a dispune cu privire la unele bunuri ridicate de la inculpat în vederea confiscării, s-a reținut că din probele administrate în cauză nu a rezultat că proveniența sau destinația acestora ar face aplicabile dispozițiile art. 118 lit. a) - e) C. pen.

Referitor la motivele de apel formulate de inculpat instanța de control judiciar le-a apreciat ca nefondate.

Dreptul la apărare al inculpatului nu a fost încălcat atât timp, cât nici o dispoziție legală nu obligă organele de urmărire penală, sub sancțiunea nulității, să comunice învinuitului eventuala redeschidere a urmăririi penale.

în ce privește criticile prin care vizează fondul cauzei s-a constatat că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt și a făcut o JUSTĂ încadrare juridică a faptei, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor fiind pe deplin dovedită.

S-a mai reținut că instanța de fond a dat eficiență criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se însă că se justifică sporirea cu 1 an închisoare a pedepsei rezultante în urma aplicării dispozițiilor art. 33 lit. c) și art. 34 lit. b) C. pen.

împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia criticând hotărârile atacate sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru infracțiunile de tâlhărie și proxenetism, greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) în infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) și (3) C. pen.; omisiunea aplicării prevederilor art. 118 lit. d) C. pen., și greșita individualizare a pedepselor aplicate.

Inculpatul a declarat și el recurs, reiterând motivele susținute în apel, respectiv greșita sa condamnare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, ultraj la bunele moravuri și trafic cu minori, nelegalitatea urmăririi penale și încălcarea dreptului său la apărare solicitând achitarea, iar în subsidiar critică individualizarea pedepsei aplicate pe care o consideră exagerată față de circumstanțele reale și cele personale.

Recursurile sunt nefondate.

Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată, că în mod corect instanțele au reținut că actele de violență și amenințare exercitate de inculpat au avut drept scop răzbunarea și pedepsirea părții vătămate P.V.N. pentru faptul că aceasta l-a părăsit pe inculpat și s-a angajat la un alt patron.

Din probele administrate în cauză a rezultat că bunurile luate de la P.V. au fost puse de inculpat într-un sac și aruncate imediat după ce a avut loc "corecția" aplicată acesteia, în curtea imobilului proprietatea martorului B.V. unde au fost și găsite de poliție, iar apoi restituite minorei.

De altfel, în timp ce inculpatul o lovea pe victimă cu nuiele de trandafir sălbatic, după ce în prealabil îi ceruse să se dezbrace, inculpatul i-a spus acesteia că bunurile pe care le luase de la ea le va trimite o parte surorii ei, iar cealaltă parte noului patron și anume martorului B.V.

Așa fiind, fapta inculpatului care în prezența martorilor P.D. și C.S. a agresat-o pe minora N.P. și i-a luat lucrurile și bijuteriile pe care apoi le-a aruncat în curtea imobilului martorului B.V., în condițiile reținute de instanță, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie atâta timp cât sub aspectul laturii subiective, respectiv al intenției, inculpatul nu a urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art. 211 C. pen.

Rezultă așadar că între acțiunea de lovire și cea de deposedare nu există legătura subiectivă impusă de dispozițiile art. 211 C. pen., în sensul că deși fapta de violență și însușirea bunurilor au existat și s-au consumat în momentul deposedării, deposedarea nu s-a realizat în scopul însușirii pe nedrept, încă din acel moment inculpatul spunându-i minorei unde va găsi bunurile respective.

Ulterior N.P. a declarat expres că nu înțelege să se plângă împotriva inculpatului pentru săvârșirea vreunei infracțiuni astfel încât instanța nu a mai pus în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., amenințare și insultă prevăzută de art. 205 și art. 193 C. pen., infracțiuni pentru care este necesară plângerea prealabilă a părții vătămate.

Rezultă așadar că fapta inculpatului de a o lăsa dezbrăcată pe minora N.P., pe malul Mureșului, expunând-o batjocorii și provocând scandal public întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., în forma participării improprii în condițiile art. 31 alin. (2) C. pen.

Cât privește critica referitoare la omisiunea instanțelor de a reține agravanta prevăzută de alin. (3) la încadrarea juridică a infracțiunii de lipsire de libertate, în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., înalta Curte constată, că în mod corect instanțele au apreciat că în cauză nu sunt aplicabile aceste dispoziții deoarece probele administrate au dovedit că mobilul inculpatului a fost răzbunarea, lipsirea de libertate nefiind făcută cu scopul de a o constrânge pe minoră să practice prostituția în continuare.

Referitor la critica ce vizează greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) și (3) C. pen., se constată că în mod corect instanțele au apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii speciale și anume art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 în condițiile în care unele modalități de realizare a conținutului laturii obiective a infracțiunii de proxenetism se regăsesc și între modalitățile de realizare a infracțiunii de trafic de persoane, iar după intrarea în vigoare a legii speciale incidența prevederilor art. 329 C. pen., a devenit limitată.

în consecință, în mod legal instanțele au dispus și menținut achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (2) și (3) C. pen., condamnându-l pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001.

în fine, nici cea din urmă critică de nelegalitate invocată de parchet referitoare la neaplicarea prevederilor art. 118 lit. d) C. pen., cu privire la suma de 750 Euro, nu poate fi primită.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine că suma respectivă a provenit din săvârșirea unei infracțiuni și că a intrat în posesia inculpatului, astfel încât confiscarea acesteia nu era justificată.

Referitor la motivele de recurs formulate de inculpat, înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate.

Verificând actele dosarului se constată că inițial s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a inculpatului, însă ulterior, prin ordonanța nr. 30/ P din 11 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, iar prin ordonanța din 24 martie 2004 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și inculpatul a fost audiat cu privire la faptele reținute, cu respectarea garanțiilor procesuale.

Așa fiind, și avându-se în vedere că dispozițiile procesual penale nu obligă organele de urmărire penală sub sancțiunea nulității să comunice învinuitului redeschiderea urmăririi penale, necomunicarea rezoluției de redeschidere a urmăririi penale nu a determinat în cauză o încălcare a dreptului la apărare a inculpatului față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost audiat în condițiile arătate.

Susținerile recurentului inculpat potrivit cărora nu se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost condamnat de primele instanțe sunt, de asemenea, nefondate.

Probele administrate în cauză atât în faza urmăririi penale cât și în parte cele din faza cercetării judecătorești dovedesc vinovăția inculpatului pentru faptele reținute de instanță în sarcina sa.

Analiza minuțioasă și coroborarea probelor de către instanța de fond au condus la stabilirea unei stări de fapt corecte, preluată și de instanța de apel.

Prevederile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., au permis instanțelor să rețină pentru stabilirea stării de fapt acele probe care se coroborează între ele, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, înlăturându-le justificat pe celelalte.

Aceste probe, respectiv declarații de martori, înscrisuri, înregistrări pe bandă magnetică, procesele verbale de conducere în teren, de recunoaștere ale inculpatului, a căror reluare și reanalizare nu se mai impune, dovedesc vinovăția inculpatului, infirmând susținerile inculpatului recurent ale cărui critici nu pot fi primite.

în ceea ce privește critica comună invocată de recurenți, cea referitoare la greșita individualizare a pedepselor a căror reducere se solicită, fie în sensul majorării, fie în sensul reducerii cuantumului, înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare acordând deopotrivă, semnificația cuvenită atât pericolului social al faptelor reținute în sarcina inculpatului, cât și datelor ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o conduită procesuală oscilantă, are antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de violență și respectiv perversiuni sexuale care au atras și starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului față de infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, infracțiune pentru care s-a dispus condamnarea în cauza de față.

Așa fiind, criticile referitoare la netemeinicia pedepselor aplicate inculpatului nu sunt întemeiate, pedeapsa rezultantă principală de 8 ani închisoare pe care o are de executat inculpatul fiind în măsură să satisfacă scopul coercitiv preventiv și educativ al sancțiunii penale stabilit de art. 52 C. pen.

Pentru toate considerentele arătate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și de inculpatul R.R.N. apar ca nefondate și vor fi respinse ca atare conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen.

Se va deduce conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului.

Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

← ICCJ. Decizia nr. 4960/2005. Penal  ICCJ. Decizia nr. 2876/2005. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4363/2005. Penal