ICCJ. Decizia nr. 2906/2005. Penal. Art.289 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2906/2005
Dosar nr. 2873/2003
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Deliberând asupra cauzei penale de faţă:
Din actele dosarului, rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 6/P/2003 pronunţată la data de 17 iunie 2003, în dosarul penal nr. 3652/2002, Curtea de Apel Oradea, secţia penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi în baza acestui text l-a condamnat pe inculpatul I.G., pentru infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare conform art. 82 C. pen., de 3 ani.
Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a dispus anularea a 1100 procuri false şi a menţiunilor din registrele notariale.
S-a dispus conform art. 112 C. pen. şi confiscarea specială a înscrisurilor falsificate.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul I.G. în calitate de notar public, în intervalul 29 - 31 decembrie 1997, a consemnat date nereale cu privire la prezenţa, solicitarea şi declaraţia de împuternicire a unui număr de 1100 persoane şi a autentificat un număr egal de procuri ştiind că acestea nu corespund adevărului.
Situaţia descrisă a rezultat din analiza probelor administrate şi anume: declaraţia inculpatului (care a recunoscut faptele), declaraţiile martorilor K.N.C., C.V., U.G., C.D., B.D., B.I., I.A., A.D., mapa notarială, registrul notarial şi alte înscrisuri.
La aplicarea pedepsei instanţa de fond a ţinut seama atât de absenţa uni pericol social major cât şi de periculozitatea prezentată de persoana inculpatului, neaflat la prima activitate profesională neadecvată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, considerând condamnarea sa o gravă eroare de fapt [(art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)], pericolul social fiind redus într-atât încât fapta sa nu reprezintă din acest motiv, infracţiune. S-a solicitat casarea hotărârii şi achitarea urmată de aplicarea unei amenzi administrative.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând hotărârea în raport de critica exprimată, cât şi din oficiu, ţinând seama de probele existente şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză, constată netemeinicia recursului, pentru următoarele considerente:
Ministerul Justiţiei prin ordinele 1035 din 24 mai 2002 şi 1692 din 31 iulie 2002, a avizat în baza art. 31 din Legea nr. 36/1995, cercetarea penală şi trimiterea în judecată a inculpatului, notar public.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută.
Notarul a acceptat propunerea de a efectua acte notariale care să acopere cumpărarea de „pe piaţa neagră" a unor certificate de acţionar, achiziţionată în vederea privatizării prin metoda MEBO a SC A. SA Oradea, deci să dea o formă legală, unei activităţi preexistente.
Atestarea, în cuprinsul actelor, a unor împrejurări neadevărate (altele erau persoanele care vânduseră certificatele), implică o alterare materială a acestor înscrisuri, echivalând cu săvârşirea infracţiunii de fals şi deoarece activitatea materială s-a realizat de notar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, constituie infracţiune prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 36/1995, notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de interes public. Cele 1100 procuri false reprezintă înscrisuri oficiale şi au constituit obiectul material al infracţiunii.
Deşi susţinerile inculpatului, că nu a cauzat vreun prejudiciu şi nici nu a intenţionat să săvârşească o infracţiune, corespund realităţii, ele nu au relevanţă pentru existenţa infracţiunii. Infracţiunea de fals intelectual este o infracţiune de pericol, urmarea ei fiind producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite, nu a unui prejudiciu excluzându-se posibilitatea de a reţine absenţa pericolului social.
De altfel, aceasta explică şi orientarea, corectă de altfel, spre o pedeapsă privativă de libertate.
Profilul inculpatului este al unei persoane, frecvent înclinată spre a se folosi de lege într-o manieră personală neadecvată. Astfel, el a mai fost trimis în judecată pentru infracţiuni de acelaşi gen cu aceea din cauza de faţă, fiind achitat pentru lipsa de pericol social specific unei infracţiuni, art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen.; într-o altă împrejurare inculpatul a autentificat în fals mai multe garanţii imobiliare pe un credit solicitat de B.A. SA Oradea, în favoarea unei persoane condamnate în prezent la o pedeapsă de 12 ani închisoare (fapte prescrise penal însă).
La aprecierea gradului de pericol social instanţa nu poate face abstracţie de modul de săvârşire a infracţiunii, mijloacele folosite, precum şi persoana inculpatului care a perseverat infracţional.
Instanţa a apreciat însă corect că, faţă de sinceritatea şi modul cooperant al notarului, de atitudinea sa greşit „binevoitoare", dar lipsită de orice folos material, nu se impune privarea de libertate pentru reeducarea inculpatului.
Astfel fiind, urmează a se respinge recursul, ca nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat, hotărârea fiind menţinută ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva sentinţei penale nr. 6 din 17 iunie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2323/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1109/2005. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
