ICCJ. Decizia nr. 3383/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3383/2005
Dosar nr. 408/2005
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 932 din 14 iulie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpaţii:
1. T.T. la 11 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 75 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 116 C. pen., s-a aplicat măsura de siguranţă a interzicerii aflării inculpatului în municipiul Bucureşti, pe durata de 4 ani după executarea pedepsei închisorii;
2. L.G. la 13 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice a faptei, din aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 37 lit. b) şi a art. 75 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
3. În temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului V.I.I., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen. şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 4.930 comprimate M.D.M.A., depuse la I.G.P. – Direcţia cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă (dovada seria B, nr. 600858 din 19 aprilie 2002).
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La 8 aprilie 2002, Ministerul de Interne, UM 0962 Bucureşti, a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie despre „deţinerea de date şi informaţii, conform cărora numiţii, printre alţii, V.I.I. şi T.T., în formă organizată, sunt implicaţi în comercializarea de substanţe toxice sustrase prin jaf din Tel-Aviv Israel. O parte din aceste substanţe a relevat existenţa drogului numit Ecstasy".
Ca urmare, parchetul competent a emis autorizaţiile cu numerele 44/D/2002, nr. 45/D/2002 şi nr. 46/D/2002 din 8 aprilie 2002, pentru înregistrarea convorbirilor telefonice şi autorizaţiile nr. 49/D/2002 şi nr. 50/D/2002 pentru folosirea investigatorilor sub acoperire şi pentru procurarea de droguri.
Parchetul a mai fost încunoştiinţat că la începutul lunii aprilie 2002, colaboratorul M. a sesizat că, în jurul datei de 1 aprilie 2002, a fost contactat de V.I.I. şi T.T., aceştia propunându-i să caute cumpărători pentru droguri tip Ecstasy, un comprimat urmând să fie vândut, cu 4 dolari S.U.A., din acest preţ intermediarii urmând să primească câte 50 cenţi la bucată. Totodată, s-a primit informaţia că V.I.I. deţinea în locuinţa sa 12.000 comprimate Ecstasy şi că putea să mai procure, în două tranşe, alte 100.000 bucăţi.
La 10 aprilie 2002, L.G. şi T.T., intermediari cunoscuţi ai lui V.I.I., urmau să se întâlnească cu un posibil cumpărător al cantităţii de 4.980 comprimate Ecstasy tip Pokemon.
Astfel, în jurul orelor 16,00, T.T., s-a întâlnit la un restaurant M.D., cu investigatorul sub acoperire V., acestuia el propunându-i vinderea a 5.000 comprimate Ecstasy la preţul de 4 dolari S.U.A./bucată, iar pentru seriozitatea afacerii, i-a dat un comprimat şi i-a garantat că marfa este de calitate odată ce a mai tranzacţionat o asemenea vânzare în Timişoara şi Constanţa.
Cu aceeaşi ocazie, T.T. i-a cerut investigatorului sub acoperire suma de 20.000 dolari S.U.A. pentru cele 5.000 buc. comprimate şi i-a transmis că-l va contacta pentru stabilirea locului unde urma să aibă loc „tranzacţia".
În aceeaşi zi, în jurul orelor 17,00, T.T., telefonic, i-a comunicat lui V. că se vor întâlni în zona Academiei Militare, aici el urmând să-i arate banii, iar, după ce se vor plimba puţin cu maşina, vor lua contact cu cel care are „marfa".
Acolo, V. şi alt investigator sub acoperire T., după ce s-au întâlnit cu T.T., toţi s-au îndreptat spre zona Cimitirului Ghencea. Aici, T.T. l-a apelat pe L.G. zis G. care avea asupra sa comprimatele de Ecstasy şi i-a cerut să se apropie de autoturismul cu care veniseră.
După ce V. a văzut în plasa adusă de L.G. „mai multe pungi transparente, care conţineau pastile de culoare verde deschis şi două pâini", organele abilitate care supravegheaseră mersul acţiunilor, i-au imobilizat pe cei doi inculpaţi.
În prezenţa martorilor asistenţi, L.G. a declarat că pastilele de Ecstasy i-au fost date, în aceeaşi zi, de un individ pentru a i le înmâna lui T. în vederea vinderii lor şi că ştia că sunt droguri. La rândul său, T.T. a declarat că pastilele, despre care ştia că sunt droguri, sunt ale lui L.G. zis G. şi că urma să le vândă, el împreună cu G. şi I., cu suma de 4 dolari S.U.A. comprimatul.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a înscris că cele 4.980 comprimate conţin 3,4 metilendioximetamfetamină (MDMA), ce face parte din tabelul I anexă la Legea nr. 143/2000.
La cercetarea judecătorească, instanţa a avut în vedere, în stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi raportul întocmit de investigatorii sub acoperire, coroborate cu declaraţiile martorelor S.M. şi S.M. şi, în parte, cu declaraţiile inculpaţilor T.T. şi L.G.
Privind provenienţa drogurilor, instanţa a reţinut că nici una din versiunile vehiculate pe parcursul desfăşurării fazelor procesului penal, nu a oferit certitudinea, însă s-a stabilit cert că pastilele de Ecstasy s-au aflat, în momentul oferirii şi punerii lor în vânzare, în posesia inculpatului L.G., iar T.T. a oferit un comprimat, investigatorului V. ceea ce atestă că inculpaţii au acţionat în cunoştinţă de cauză, intenţia lor fiind aceea de a vinde comprimatele.
Privindu-l pe inculpatul V.I.I., instanţa a reţinut că nu s-a probat cert vinovăţia acestuia, participarea sa nefiind dovedită în afara oricărui dubiu.
Astfel, declaraţiile iniţiale ale lui T.T. privind contribuţia inculpatului V.I.I. la săvârşirea traficului de droguri în forma participării la înţelegerea privind comercializarea comprimatelor de Ecstasy, nu au fost susţinute cu nici un act material sau împrejurare relevată de restul probatoriului administrat. Dimpotrivă, instanţa a reţinut că discuţiile telefonice interceptate privindu-l numai pe T.T., au fost lapidare şi nu au conţinut vreo referire concretă, certă, la traficul de droguri.
Totodată, s-a mai reţinut că, deşi prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia psihologică a comportamentului simulat, s-a concluzionat că răspunsurile inculpatului V.I.I. la întrebările relevate ale cauzei au provocat în traseele diagramelor, modificări semnificative ale stresului emoţional, ceea ce constituie indicii ale comportamentului simulat, nu constituie probă de vinovăţie, testul respectiv neavând valoare de certitudine.
Faţă de considerentele motivate, instanţa a constatat că prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul V.I.I. conform art. 66 alin. (1) C. proc. pen., nu a fost răsturnată prin probe certe de vinovăţie.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii L.G. şi T.T.
În motivarea căii de atac a apelului, parchetul a criticat sentinţa pentru greşita achitare a inculpatului V.I.I., pentru omisiunea aplicării pedepsei degradării militare inculpatului T.T. şi neaplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen., faţă de toţi inculpaţii.
Apelul declarat de inculpatul T.T. a vizat greşita încadrare juridică a faptei, în opinia sa aceasta fiind tentativa la infracţiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, precum şi netemeinicia pedepsei aplicate.
Inculpatul L.G. şi-a motivat apelul pe netemeinicia pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 881 din 18 noiembrie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat sentinţa atacată şi în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe inculpatul V.I.I. la 11 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Totodată, s-a dispus degradarea militară a inculpaţilor.
Prin decizie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii L.G. şi T.T.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, inculpaţii, în termenul legal, au declarat recursuri.
Cazurile de casare invocate de inculpatul T.T. au fost cele prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi pct. 18 C. proc. pen., respectiv prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii şi s-a comis o eroare gravă de fapt.
Inculpatul L.G., prin recurs, a solicitat o nouă individualizare a pedepsei, pe care o consideră excesivă în raport de datele ce caracterizează persoana sa.
Recurentul inculpat V.I.I. şi-a întemeiat calea de atac pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen., respectiv judecat a avut loc în lipsa apărătorului, prezenţa acestuia fiind obligatorie.
Recursurile declarate de inculpaţii T.T. şi L.G. nu sunt fondate.
Astfel, potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Acestea nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se potrivit art. 63 alin. (2) din acelaşi cod, în urma examinării tuturor probelor.
Ca atare, amplul probatoriu administrat în faza de urmărire penală a conturat situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpaţilor T.T. şi L.G., faptele relevate de aceştia în declaraţiile date la urmărirea penală coroborându-se cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, cu raportul întocmit de investigatorii sub acoperire V. şi T., activitatea acestora din urmă fiind desfăşurată urmare autorizării lor, conform legii.
De asemenea, în stabilirea vinovăţiei inculpaţilor au fost reţinute înregistrările convorbirilor telefonice purtate între ei, conţinutul lor coroborându-se cu desfăşurarea evenimentelor din 10 aprilie 2002, desfăşurare ce rezultă şi din procesul-verbal de prindere în flagrant, precum şi din raportul investigatorilor sub acoperire. La acea dată, ambii inculpaţi au recunoscut că ştiau că pastilele de Ecstasy sunt droguri şi că intenţionau să le vândă aşa cum se înţeleseseră anterior.
Faptul că în faza cercetării judecătoreşti, inculpaţii au susţinut, în declaraţii, o altă situaţie de fapt, schimbarea atitudinii lor este infirmată de probele amintite, revenirea asupra declaraţiilor anterioare neputând înlătura valoarea probantă a întregului material administrat, astfel că nu se impune rejudecarea cauzei şi nici achitarea inculpatului T.T.
Privind cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv greşita individualizare a pedepsei aşa cum a motivat recurentul L.G., în acord cu criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fapta săvârşită fiind de pericol social deosebit de grav, ea aducând atingere vieţii şi sănătăţii, iar inculpatul nu este la prima încălcare a normelor penale (recidivist postexecutoriu), pedeapsa aplicată executabilă în regim de privare de libertate va fi în măsură să realizeze scopul aşa cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţii T.T. şi L.G. nefiind fondate, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
În baza dispoziţiilor art. 192 din acelaşi cod, inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recursul declarat de inculpatul V.I.I. este fondat pentru considerentul ce se va arăta.
Judecând cauza în apel, instanţa, la termenul de judecată 27 octombrie 2004, chiar dacă dosarul nr. 3038/2004 în care V.I.I. avea calitatea procesuală de intimat inculpat, din lipsa avocatului ales, a fost luat la „a treia strigare", constatând că avocatul nu era prezent şi nici nu depusese o cerere de amânare a judecăţii, procedând la judecare cu asigurarea asistenţei juridice din oficiu, numind ad hoc un apărător din oficiu (avocat C.G., delegaţie 048070 din 27 octombrie 2004, deci chiar ziua judecării, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală) a pronunţat o hotărâre cu încălcarea normelor legale privind garantarea dreptului de apărare, consfinţit şi garantat de Constituţie în art. 24 C. proc. pen., în art. 6 şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum a fost amendată prin Protocolul nr. 11 din 1 noiembrie 1998.
Potrivit art. 6 pct. 3 lit. b) din Convenţie, orice acuzat are dreptul să dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, iar conform art. 6 alin. (4) şi (5) C. proc. pen., orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.
Corelativ acestui drept, alin. (5) al art. 6 din acelaşi cod, stabileşte obligaţia organelor judiciare de a lua măsurile necesare pentru asigurarea asistenţei juridice a inculpatului, numai dacă acesta nu are apărător ales.
În cauză, intimatul inculpat V.I.I. avea apărător ales în persoana avocatului C.B. (împuternicire avocaţială nr. 29944, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală).
Dispunând judecarea cauzei cu asistenţă juridică din oficiu, apărător desemnat pe loc, instanţa de apel a încălcat prevederile menţionate şi nu a asigurat inculpatului intimat V.I.I. o apărare efectivă în proces.
Ca atare, recursul declarat de inculpatul V.I.I. fiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va fi admis şi se va trimite cauza pentru rejudecarea apelului privind numai pe acest inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.I.I. împotriva deciziei penale nr. 881/ A din 18 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru rejudecare, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul V.I.I.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.G. şi T.T. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor L.G. şi T.T., timpul arestării preventive de la 10 aprilie 2002, la 5 iulie 2003.
Constată că în prezent inculpatul L.G. este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurenţii inculpaţi L.G. şi T.T. la plata sumei de câte 1.200.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3380/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3384/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs → |
|---|
