ICCJ. Decizia nr. 356/2005. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 356/2005
Dosar nr. 4137/2004
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2005
Asupra recursurilor penale de faţă:
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 131 din 10 martie 2004, Tribunalul Prahova, în temeiul art. 334 C. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. şi a dispus condamnarea inculpatului T.E.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-au aplicat prevederile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat la câte 3.000.000 lei daune materiale şi câte 10.000.000 lei daune morale către părţile civile OG şi O.T.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt următoarele:
Inculpatul T.C. era angajat ca paznic la SC E. Boldeşti Scăieni, iar victima O.S. era angajat la aceeaşi unitate tot ca paznic.
În seara zilei de 23 septembrie 2003, cei doi urmau să intre de serviciu însă victima a întârziat, motiv pentru care inculpatul i-a adus reproşuri în ceea ce priveşte conduita sa.
Între cei doi a avut loc un schimb de cuvinte mai dure, după care au trecut la acte de violenţă.
La un moment dat inculpatul a îmbrâncit victima cu pieptul, iar aceasta a căzut peste bicicleta sprijinită de un gard din apropiere. În timp ce victima şi inculpatul se aflau la părinţi, acesta i-a mai aplicat lovituri cu pumnul în zona capului, până când a observat că O.S. nu mai avea nici o reacţie.
Inculpatul s-a speriat cerând ajutorul martorilor B.A. şi F.C. însă nu au reuşit să scoată victima din starea în care se afla.
Au fost anunţate organele de poliţie şi salvarea.
În raportul de constatare medico – legală s-a reţinut că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi contuziei cerebrale prin lovire activă cu corp dur, posibil pumn în faţă.
În cursul cercetării judecătoreşti s-a dispus efectuarea unei noi expertize stabilindu-se că moartea victimei O.S. a fost violentă şi s-a produs prin hemoragie cerebrală consecutivă traumatismului cranio – cerebral prin lovire cu şi de corp dur.
Instanţa de fond a apreciat că inculpatul nu a avut intenţia de a ucide astfel încât rezultatul mai grav, moartea victimei, s-a produs din culpă ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 183 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpatul T.E.C.
Parchetul a criticat sentinţa sub aspectul încadrării juridice a faptei considerând că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Inculpatul a criticat hotărârea tot pentru nelegalitate solicitând reţinerea circumstanţei legale atenuante prevăzută de art. 73 lit. b), întrucât fapta a fost comisă sub imperiul unei puternice tulburări generate de atitudine victimei O.S.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 250 din 11 iunie 2004, a respins, ca nefondate, ambele apeluri, obligându-l pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare.
Instanţa de apel a apreciat că încadrarea juridică este corectă neputându-se reţine dispoziţiile art. 73 lit. b) întrucât incidentul s-a declanşat datorită conduitei inculpatului care i-a reproşat victimei că a întârziat.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul T.E.C. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 38515 pct. 17, 18 C. proc. pen.
Parchetul a reiterat motivele din apel, considerând că ambele instanţe au interpretat eronat probele, fapt ce a condus la o încadrare juridică nelegală.
S-a apreciat că fapta săvârşită de inculpat constituie infracţiunea de omor şi nu aceea de lovituri cauzatoare de moarte care este caracterizată sub aspectul laturii subiective prin intenţie depăşită.
Inculpatul a solicitat casarea deciziei şi în cadrul rejudecării reţinerea în favoarea sa a circumstanţei legale atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate dar şi din oficiu, ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Deşi starea de fapt reţinută de instanţa de fond şi confirmată în apel, constând în aceea că, în data de 23 septembrie 2003, inculpatul T.E.C. a exercitat acte de violenţă asupra victimei O.S. până când aceasta nu a mai opus rezistenţă, este corectă, în cauză, instanţele au încadrat greşit fapta în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
Prin latura sa subiectivă infracţiunea de omor se deosebeşte de loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte. Astfel, dacă în cazul omorului autorul acţionează cu intenţia de a ucide, în cazul loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, acesta acţionează cu intenţia de a lovi sau vătăma integritatea corporală, fiind însă, în culpă cu privire la producerea morţii victimei.
Prin urmare intenţia de a ucide trebuie stabilită în fiecare situaţie în raport de toate împrejurările concrete, instrument folosit, regiunea corpului lovită, numărul şi intensitatea loviturilor, deoarece privite în mod izolat, pot să conducă la o greşită încadrare juridică a faptei.
În speţă, intenţia inculpatului de a ucide victima rezultă din analiza întregului material probatoriu administrat de organele judiciare.
Astfel, potrivit declaraţiilor martorilor oculari B.A. şi F.C., inculpatul a lovit victima de mai multe ori în zona capului, amândoi căzând peste bicicleta aflată rezemată de zidul unui grajd. Actele de violenţă au continuat şi după ce părţile au căzut, inculpatul însuşi recunoscând că în urma acestor lovituri „victima a început să sforărie".
Inculpatul, nu neagă, aşadar, faptul că a continuat să lovească victima şi după ce aceasta căzuse la pământ. Loviturile au fost multiple, fiind exercitate de inculpat până când O.S. nu a mai opus rezistenţă.
Sub acest aspect martorul B.A. a arătat că inculpatul ţinea victima de gât cu mâna stângă, lovind cu mâna dreaptă (.
Potrivit raportului de expertiză medico – legală nr. 5/97 din 20 ianuarie 2005 întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti rezultă că moartea lui O.S. a fost violentă şi s-a produs prin hemoragie cerebrală consecutivă traumatismului cranio – cerebral prin lovire cu (la nivelul viscerocraniului) şi de corp dur.
Leziunile traumatice se puteau produce în circumstanţele unei agresiuni, survenită pe fondul consumului de alcool.
Sângele recoltat de la cadavru conţinea 1,6 gr. %0 alcool.
În atare condiţii, faţă de modul în care inculpatul a acţionat şi de urmările survenite, concretizate în leziuni grave în regiunea capului este neîndoielnic că inculpatul a prevăzut că acţiunea sa ar putea duce la moartea victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a săvârşit fapta cu intenţia de a ucide.
Cât priveşte susţinerea inculpatului că a comis infracţiunea în stare de provocare, în mod corect şi judicios motivat instanţele au stabilit că nu pot fi incidente în cauză dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Conflictul s-a declanşat datorită atitudinii inculpatului care i-a adus reproşuri victimei întrucât se prezentase la serviciu cu întârziere şi în stare de ebrietate.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. d C. proc. pen., combinat cu art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 250 din 11 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Va casa Decizia atacată şi în parte sentinţa penală nr. 131 din 10 martie 2004 a Tribunalului Prahova, numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul T.E.C. din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
Având în vedere conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are în întreţinere doi copii minori, angajat în calitate de paznic la SC E. SR. Boldeşti Scăieni, precum şi atitudinea sa după consumarea infracţiunii (anunţând salvarea şi organele de poliţie) se apreciază că pot fi reţinute în favoarea sa circumstanţe judiciare atenuante.
În atare condiţii, în raport de noua încadrare juridică a faptei precum şi a vinovăţiei inculpatului corespunzător situaţiei de fapt reale, i se va aplica inculpatului, cu reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Vor fi menţinute toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
În temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului, urmează a fi respins, ca nefondat, criticile aduse hotărârilor pronunţate neavând suport în probatoriul administrat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 250 din 11 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe inculpatul T.E.C.
Casează Decizia atacată şi în parte sentinţa penală nr. 131 din 10 martie 2004 a Tribunalului Prahova, numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul T.E.C., din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. ultim C. pen. şi art. 76 alin. (2) din acelaşi cod, şi menţine pedeapsa de 5 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.E.C. împotriva deciziei penale nr. 250 din 11 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3559/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3560/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
