ICCJ. Decizia nr. 4581/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4581/2005
Dosar nr. 3849/2005
Şedinţa publică din 3 august 2005
Asupra recursului de faţă:
Potrivit lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dâmboviţa prin sentinţa penală nr. 86 din 7 martie 2005 a condamnat pe inculpatul M.V., zis B., la 17 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
S-a luat act că partea vătămată N.I. nu s-a constituit parte civilă şi a fost obligat inculpatul la 15.135.924 lei, despăgubiri civile, plus dobânda legală către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedeapsă durata arestării preventive de la 4 iunie 2004, la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
A fost obligat inculpatul la 8.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în esenţă că în ziua de 29 septembrie 2003, pe o uliţă din oraşul Titu, inculpatul a aplicat mai multe lovituri, cu o bâtă de lemn, victimei N.R., cauzându-i leziuni care i-au provocat decesul.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul criticând-o ca netemeinică şi nelegală întrucât la data şi ora producerii incidentului nu se află la locul faptei. Se solicită de către apelant desfiinţarea sentinţei şi achitarea pe temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât fapta nu a fost comisă de inculpat.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 202 din 13 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.V. împotriva sentinţei penale nr. 86 din 7 mai 2005 a Tribunalului Dâmboviţa.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a computat arestarea preventivă de la 4 iunie 2004 la zi.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, recunoscând şi regretând fapta comisă şi solicitând reducerea pedepsei, prin acordarea de circumstanţe atenuante personale, sau casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se suplimenta probele în vederea recunoaşterii de circumstanţe atenuante.
Recursul este nefondat.
Verificându-se probatoriul administrat în raport de criticile aduse, precum şi din oficiu, Curtea reţine că acesta a fost evaluat corect, că probele sunt suficiente şi nu se impune suplimentarea, în vederea acordării de circumstanţe atenuante inculpatului recurent. Pe tot parcursul procesului penal se reţine că, inculpatul a încercat să transfere răspunderea penală, în sarcina martorului C.V. şi abia în faza recursului, face declaraţii de recunoaştere a faptei, şi-a exprimat şi regretele sale, poziţie consemnată în cele două memorii, depuse la dosar în şedinţa publică de astăzi.
Cum, tot incidentul şi fapta s-au petrecut în prezenţa celor doi poliţişti, martori oculari care cunoşteau bine persoanele aflate în conflict, conduita nesinceră de la începerea anchetei judecătoreşti, nu pot constitui motive, pentru recunoaşterea în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante ci din contră cererea nu are nici un temei, nici o justificare.
De fapt, toate aceste date în ordinea lor cronologică, au fost examinate de ambele instanţe şi văzând că dovezile nu sunt nici contradictorii şi nici insuficiente, hotărârea atacată va fi menţinută, ca temeinică şi legală sub toate aspectele.
De altfel, se mai constată că pedeapsa aplicată de 17 ani închisoare cuprinde doar 2 ani peste limita minimă şi deci nu poate fi apreciată ca excesivă iar acordarea de circumstanţe atenuante (pentru a fi redusă sub limita minimă) după cum solicită inculpatul, nu se justifică nu numai prin poziţia sa nesinceră avută pe parcursul acestui proces penal, dar nici prin comportamentul său anterior săvârşirii omorului calificat, ce face obiectul dosarului de faţă, şi care îl califică drept recidivist, în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În consecinţă, recursul declarat de inculpat, va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi prevederile art. 381 şi art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 202 din 13 mai 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 iunie 2004 la 3 august 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei (1.200.00 lei) cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4544/2005. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 4589/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
