ICCJ. Decizia nr. 4775/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4775/2005
Dosar nr. 4507/2005
Şedinţa publică din 24 august 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 766 din 26 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 2398/2004, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului C.M. expusă la pct. 3 R, din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M., la pedeapsa de 7 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (faptă descrisă la pct. 1 R).
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 7 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (faptă descrisă la pct. 2 R).
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (faptă descrisă la pct. 3 R).
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 7 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (faptă descrisă la pct. 3 R).
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 7 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (faptă descrisă la pct. 4 R).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului C.M., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 3 luni închisoare, sporită cu 3 luni, executând în final 7 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 6 aprilie 2004 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat şi inculpatul S.I.V., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (faptă descrisă la pct. 1 R).
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (faptă descrisă la pct. 2 R).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului S.I.V., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Tot prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat şi inculpatul V.V., la pedeapsa de 7 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (faptă descrisă la pct. 4 R).
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat graţierea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., prin sentinţa penală nr. 2316 din 25 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 246 din 13 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., prin sentinţa penală nr. 3211 din 31 octombrie 2002 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la 23 decembrie 2002.
S-au repus cele două pedepse în individualitatea lor s-a constatat că infracţiunile pentru care au fost aplicate sunt concurente.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de un an şi 3 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 65 luni, sporită cu 6 luni, în final 4 ani închisoare.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat în executarea acestei pedepse de la data de 10 mai 2001 până la 16 septembrie 2003, rămânând un rest de 6 luni şi 420 zile închisoare.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen., s-a contopit restul neexecutat de 6 luni şi 420 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 3 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii C.M. şi S.I.V. în solidar la plata sumei de 2.700.000 lei despăgubiri civile către partea civilă G.G.A. şi a sumei de 3.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă R.A.C.
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii C.M. şi V.V., în solidar la plata sumei de 4.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă D.C.I.
S-a luat act că partea vătămată C.M.. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.M. a sumei de 2.500.000 lei.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului, onorariile avocaţilor din oficiu au fost avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că la data de 5 martie 2004, în jurul orelor 16,30, în timp ce partea vătămată R.A.C. se deplasa cu autobuzul liniei 301 din direcţia staţiei R.A.T.B. Restaurantul P., în acelaşi mijloc de transport în comun au urcat şi inculpaţii C.M. şi S.I.V. Inculpatul S.I.V. s-a aşezat pe scaunul învecinat celui pe care se afla partea vătămată, iar C.M. în faţa acestuia, după care S.I.V. a scos un cuţit tip „fluturaş" pe care l-a aşezat în apropierea piciorului părţii vătămate şi i-a cerut să îi dea banii pe care îi avea asupra sa.
La răspunsul negativ al părţii vătămate, acelaşi inculpat a împuns uşor partea vătămată cu cuţitul în picior şi i-a cerut să îi dea telefonul mobil şi ceasul, timp în care C.M. a călcat partea vătămată pe picior şi i-a cerut şi el să scoată bunurile mai repede. Pe fondul stării de teamă şi de atitudinea inculpaţilor; R.A.C. le-a remis acestora telefonul mobil şi ceasul de mână după care inculpaţii au coborât din autobuz în staţia R.A.T.B. Piaţa Dorobanţi.
Telefonul mobil a fost vândut cu suma de 1.400.000 lei unei persoane necunoscute, suma fiind împărţită între cei doi inculpaţi.
Situaţia de fapt reţinută a rezultat din analiza coroborată a probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată a descris în mod amănunţit modalitatea în care a fost deposedată de bunuri de cei doi inculpaţi, recunoscând din fotografii pe cei doi ca fiind autorii faptei comise în dauna sa.
În drept, fapta inculpatului C.M. care la data de 5 martie 2004, în jurul orelor 16,30, în timp ce se afla în autobuzul liniei 301, a ameninţat verbal şi prin gesturi partea vătămată R.A.C., în timp ce inculpatul S.I.V. a deposedat-o cu ajutorul unui cuţit de un telefon mobil şi un ceas de mână, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen.
În drept, fapta inculpatului S.I.V., care la data de 5 martie 2004, în jurul orelor 16,30, aflându-se în autobuzul liniei 301, în timp ce inculpatul C.M. a ameninţat verbal şi prin gesturi partea vătămată R.A.C., a deposedat-o cu ajutorul unui cuţit de un telefon mobil şi un ceas de mână întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen.
2. La data de 6 martie 2004, în jurul orelor 16,30, în timp ce partea vătămată G.G.A., în vârstă de 16 ani, aştepta în staţia Băneasa sosirea autobuzului liniei 131, a fost acostată de inculpaţii C.M. şi S.I.V. care i-au cerut o brichetă. După sosirea autobuzului şi urcarea părţii vătămate, cei doi inculpaţi au urmat-o, S.I.V. aşezându-se pe scaunul din dreapta minorului, iar C.M. rămânând în picioare în faţa acesteia. După plecarea autobuzului din staţie, inculpatul S.I.V. a scos un cuţit tip „fluturaş" şi a ameninţat partea vătămată, cerându-i să îi dea telefonul mobil pe care îl avea asupra sa.
Partea vătămată, de frică, i-a dat inculpatului telefonul mobil, după care S.I.V. a întrebat-o ce are în ghiozdan şi a deposedat-o şi de încărcătorul telefonului şi suma de 200.000 lei. În tot acest timp, inculpatul C.M. a stat în faţa părţii vătămate şi i-a cerut să vorbească mai încet şi să facă ce spune prietenul lui, pentru altfel „îl înţeapă".
Telefonul mobil sustras a fost vândut de inculpatul S.I.V. martorului R.B.F. în schimbul sumei de 1.000.000 lei, aceasta fiind împărţită între ei, ca şi suma sustrasă.
Situaţia de fapt reţinută a rezultat din analiza coroborată a probelor administrate, atât în faza urmăririi penale, cât şi a cercetării judecătoreşti.
Partea vătămată G.G.A. a descris în mod amănunţit modalitatea în care, prin ameninţare, a fost deposedată de bunurile menţionate şi participaţia concretă a fiecărui inculpat la consumarea faptei, declaraţiile sale fiind coroborate şi cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto.
Partea vătămată i-a recunoscut după fotografii pe cei doi inculpaţi ca fiind autorii faptei comise în dauna sa.
În drept, fapta inculpatului C.M., care la data de 6 martie 2004, în jurul orelor 16,30, în timp ce se afla în autobuzul liniei 131, a ameninţat verbal şi prin gesturi partea vătămată G.G.A., în timp ce inculpatul S.I.V. a deposedat-o cu ajutorul unui cuţit de un telefon mobil, un încărcător şi suma de 200.000 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen.
În drept, fapta inculpatului S.I.V. care, la data de 6 martie 2004, în jurul orelor 16,30, aflându-se în autobuzul 131, în timp ce inculpatul C.M. a ameninţat verbal şi prin gesturi partea vătămată G.G.A. a deposedat-o cu ajutorul unui cuţit de un telefon mobil, un încărcător şi suma de 200.000 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen.
3. La data de 17 martie 2004, în jurul orelor 22,00, în timp ce partea vătămată C.M.F. se deplasa cu tramvaiul 11 în direcţia Berceni a fost acostată de către inculpatul C.M., care s-a aşezat în faţa sa şi i-a cerut să îi dea telefonul mobil. La răspunsul negativ al părţii vătămate, inculpatul a început să îi controleze buzunarele, observând că are asupra sa un telefon.
Sub ameninţarea cuţitului şi pe fondul afirmaţiilor inculpatului „să tacă din gură, să nu comenteze şi să îi dea telefonul", partea vătămată i-a remis acestuia telefonul, după însuşirea căruia inculpatul a coborât din tramvai. Telefonul sustras nu a fost recuperat ulterior.
Inculpatul C.M. a recunoscut în mod constant comiterea faptei, susţinând în faza de urmărire penală că la săvârşirea acesteia a participat şi inculpatul S.I.V. care a vândut ulterior bunul sustras. Partea vătămată a arătat şi ea că deposedarea sa de bunuri s-a realizat de către două persoane, fără a-l recunoaşte din fotografii din grup pe inculpatul S.I.V.
În cest sens şi având în vedere declaraţia inculpatului S.I.V. de nerecunoaştere a faptei, în expozitivul actului de sesizare nu s-a reţinut în sarcina acestui inculpat săvârşirea infracţiunii analizate şi nu s-a dispus trimiterea sa în judecată sub acest aspect. Nu a fost identificată nici o altă persoană care să fi participat la comiterea infracţiunii, iar inculpatul C.M. a susţinut că în cursul cercetării judecătoreşti că nu a fost însoţit de altcineva la data menţionată.
În drept, fapta inculpatului C.M. care la data de 17 martie 2004, în jurul orelor 22,00, în timp ce se afla în tramvaiul 11, prin ameninţări şi cu ajutorul unui cuţit, a deposedat partea vătămată C.M.F. de un telefon mobil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., încadrarea juridică dată de procuror fiind parţial corectă.
Deşi în expozitivul actului de sesizare s-a reţinut că inculpatul nu a fost însoţit de o altă persoană la comiterea acestei fapte, în dispozitivul rechizitoriului s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen. Având în vedere că probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti nu au relevat date certe cu privire la participarea unei alte persoane la săvârşirea infracţiunii, iar inculpatul C.M. a susţinut că a realizat singur deposedarea părţii vătămate, tribunalul a reţinut că declaraţiile acesteia din urmă nu au fost coroborate, sub aspectul analizat, de alte mijloace de probă, conform art. 75 C. proc. pen. Pe cale de consecinţă nu s-a putut reţine săvârşirea faptei în condiţiile circumstanţei agravante prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen., de două sau mai multe persoane împreună, urmând a se dispune în mod corespunzător schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea acestei circumstanţe.
În schimb, săvârşirea faptei pe timp de noapte (în jurul orelor 22,00) a fost confirmată de ambele părţi, procurorul omiţând a reţine încadrarea juridică a faptei prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., impunându-se şi sub acest aspect schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice.
4. La data de 6 februarie2004, în jurul orelor 18,00, în timp ce partea vătămată D.C.I. se afla în staţia R.A.T.B. Grozăveşti, a avut o scurtă altercaţie verbală cu inculpatul V.V., însoţit la acea dată de inculpatul C.M. a ameninţat şi el verbal partea vătămată, spunându-i să tacă din gură dacă nu vrea să o păţească.
Pe fondul ameninţărilor preferate de cei doi inculpaţi, D.C.I a scos din buzunar telefonul, ce i-a fost luat din mână de către V.V.
La staţia Iuliu Maniu, inculpaţii au coborât din tramvai, nu înainte ca inculpatul C.M. să împiedice partea vătămată să coboare, postându-se în dreptul uşii de acces. Telefonul sustras a fost vândut ulterior unei persoane necunoscute în Piaţa Obor în schimbul sumei de 1.400.000 lei care a fost împărţită între inculpaţi.
În drept, fapta inculpatului C.M. care, la data de 6 februarie 2004, în jurul orelor 18,00, în timp ce se afla în tramvaiul liniei 11, a ameninţat verbal şi prin gesturi partea vătămată D.C.I., în timp ce inculpatul V.V. a deposedat-o cu ajutorul unui cuţit de un telefon mobil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen.
În drept, fapta inculpatului V.V. care, la data de 6 februarie 2004, în jurul orelor 18,00, în tramvaiul 11, în timp ce inculpatul C.M. a ameninţat verbal prin gesturi partea vătămată D.C.I., a deposedat-o cu ajutorul unui cuţit de un telefon mobil întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen.
Prezenta faptă, pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de un an, a constituit al doilea termen al unei recidive mari postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., deoarece a fost săvârşită cu intenţie, în timp ce inculpatul V.V. se afla virtual în executarea unei pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., prin sentinţa penală nr. 3211 din 13 octombrie 2002 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la data de 23 decembrie 2002, inculpatul fiind arestat la 10 mai 2001 şi liberat condiţionat la 16 septembrie 2003, cu un rest de 420 zile închisoare.
Pentru infracţiunile săvârşite, tribunalul a aplicat fiecărui inculpat pedepse cu închisoare, la a căror individualizare s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările concrete în care faptele au fost comise, în mijloace de transport în comun, de mai multe persoane împreună (în trei cazuri), prin folosirea unui cuţit/briceag, gradul de pericol social ridicat ce caracterizează faptele de tâlhărie comise în aceste împrejurări şi persoana autorilor lor, participaţia concretă a fiecărui inculpat la consumarea infracţiunilor, precum şi circumstanţele personale ale acestora.
În privinţa inculpatului C.M. s-a avut în vedere că, deşi acesta a avut o atitudine constant sinceră cu privire la participaţia sa la comiterea faptelor deduse judecăţii, a negat implicarea celorlalţi doi inculpaţi, încercând astfel să împiedice aflarea adevărului şi tragerea lor la răspundere penală. Totodată a aut în vedere că inculpatul nu are ocupaţie sau loc de muncă şi este cunoscut cu antecedente penale pentru infracţiuni de furt comise în minorat care, deşi nu atrag starea de recidivă, relevând persistenţa sa în comiterea unor fapte antisociale.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul V.V. s-a avut în vedere că nu are ocupaţie sau loc de muncă, avut o atitudine constant nesinceră pe parcursul procesului şi este recidivist postcondamnatoriu, fiind arestat în prezent în altă cauză.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 2316 din 25 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 246 din 13 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen. şi, la o pedeapsă de un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. şi contopindu-se pedepsele aplicate s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, în final 4 ani închisoare, deducându-se prevenţia de la 10 mai 2001 la zi.
Prin sentinţa penală nr. 3211 din 31 octombrie 2002 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la 23 decembrie 2002, s-a admis contestaţia la executare formulată de V.V., s-a constatat graţiată pedeapsa de un an aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen. şi s-a înlăturat sporul de 6 luni; s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni aplicată prin hotărârea anterior menţionată. Executarea pedepsei a început la 10 mai 2001, inculpatul fiind liberat condiţionat la 16 septembrie 2003 cu un rest de 420 zile închisoare.
Reţinându-se data săvârşirii faptei deduse judecăţii ca fiind 6 februarie 2004, prima instanţă a constatat că ea a fost comisă atât în termenul de încercare al graţierii condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare, cât şi în cel al liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni aplicate pentru infracţiunea de furt calificat concurentă, devenind incidente atât dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002 cât şi art. 61 alin. (1) C. pen.
Tribunalul a mai avut în vedere că durata pedepsei exceptate de la graţiere este mai mare decât durata pedepsei aplicate pentru infracţiunea graţiată condiţionat, astfel încât inculpatul nu a beneficiat, practic, de efectul principal ala graţierii raportat la pedeapsa aplicată pentru toate infracţiunile aflate în concurs. În aceste condiţii, revocarea graţierii condiţionate pentru pedeapsa de un an închisoare nu mai poate avea ca efect executarea ei pe lângă cea aplicată în cauză, deoarece un asemenea efect ar împiedica, practic, contopirea acestei pedepse cu cealaltă pedeapsă executabilă, ceea ce contravine prevederilor art. 35 C. pen.
Pe latură civilă, părţile vătămate R.A.C. şi G.G.A. s-au constituit părţi civile în faza de urmărire penală cu sumele de 3.000.000 lei, respectiv, 2.700.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de inculpaţii C.M. şi S.I.V. şi nerecuperate. Totodată, partea vătămată D.C.I. s-a constituit parte civilă în cursul judecăţii cu suma de 4.000.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de inculpaţii C.M. şi V.V.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii V.V., C.M. şi S.I.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, inculpatul C.M. a solicitat redozarea pedepsei, ţinându-se cont că a recunoscut comiterea faptelor şi a colaborat cu organele de urmărire penală.
Apelanţii inculpaţi V.V. şi S.I.V. au solicitat achitarea, arătând că nu se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor pentru care sunt judecaţi.
Prin Decizia penală nr. 550/ A din 7 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 2164/M/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii V.V., C.M. şi S.I.V. împotriva sentinţei penale nr. 766 din 26 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, fiind obligat fiecare inculpat la câte 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 60 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că susţinerile inculpaţilor V.V. şi S.I.V. că nu sunt vinovaţi sunt simple afirmaţii şi au fost infirmate de probele administrate în cauză.
Părţile vătămate au arătat în declaraţiile lor prezenţa inculpaţilor la locul faptelor şi activitatea infracţională a acestora, recunoscându-le din grup şi de pe planşele foto.
Instanţa de fond a descris în amănunt modul de comitere a infracţiunilor şi contribuţia inculpaţilor, probele din care a rezultat vinovăţia acestora, astfel că nu s-a mai impus reluarea situaţiei de fapt.
Aşa cum s-a mai arătat vinovăţia inculpaţilor a rezultat cu certitudine din declaraţiile părţilor vătămate şi din procesele-verbale de recunoaştere.
Referitor la pedepsele aplicate inculpaţilor s-a constatat că acestea au fost orientate la minimul special nefiind întemeiată solicitarea de reducere.
În favoarea inculpaţilor nu s-au putut reţine circumstanţe atenuante, având în vedere gravitatea faptelor comise, modul de acţionare şi circumstanţele personale ale acestora.
În concluzie, curtea de apel a constatat că situaţia de fapt a fost dovedită cu probele administrate, iar pedepsele au fost bine individualizate, avându-se în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri nemotivate inculpaţii V.V., C.M. şi S.I.V.
Apărătorul inculpatului C.M. în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., stăruind în reducerea pedepsei.
Apărătorul inculpaţilor V.V. şi S.I.V., în dezbateri a solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor, invocând pentru ambii inculpaţi dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., stăruind în achitarea acestora în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că aceştia au declarat constant că nu au săvârşit faptele.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii V.V., S.I.V. şi C.M. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pentru inculpatul C.M. şi art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., pentru inculpaţii V.V. şi S.I.V., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaţilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la vinovăţia inculpaţilor C.M., V.V. şi S.I.V. în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi aşa cum a fost schimbată încadrarea juridică pentru fapta de la pct. 3 R în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.M., în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la apreciere probelor, stabilindu-se că faptele inculpaţilor care în timp ce călătoreau în mijloacele de transport în comun au deposedat prin ameninţare cu un cuţit părţile vătămate de mai multe bunuri ce le aparţineau, în condiţiile concrete ale situaţiei de fapt prezentate, întrunesc atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunilor de tâlhărie ce le-au fost reţinute în sarcină.
Prin coroborarea probelor administrate, respectiv plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate G.G.A., R.A.C., C.M.S., D.C.I., cu procesele-verbale de recunoaştere din albumul foto şi planşele foto, cu procesele-verbale de recunoaştere din grup şi planşele foto, cu declaraţiile inculpaţilor V.V., S.I.V. şi C.M., procesul-verbal de conducere în teren, declaraţiile martorilor S.L.I., M.F.Şt., I.A., P.A.G., R.B.F., U.F.O., C.F. a fost dovedită nu numai contribuţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor, modalitatea concretă de comitere, dar şi forma de vinovăţie, respectiv intenţia directă.
Înalta Curte apreciază că în mod corect şi motivat au fost înlăturate declaraţiile inculpaţilor V.V. şi S.I.V. date în cursul cercetării judecătoreşti deoarece poziţiile de nerecunoaştere a faptelor comise de către aceştia au fost infirmate de celelalte mijloace de probă administrate.
Astfel, critica recurenţilor inculpaţi V.V. şi S.I.V. cu privire la existenţa unei grave erori de fapt, având drept consecinţă achitarea acestora în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunile de tâlhărie de care au fost învinuiţi nu poate fi avută în vedere, deoarece în cauză între percepţia probelor administrate şi soluţiile pronunţate de către instanţe, există o deplină concordanţă, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Înalta Curte consideră că în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului C.M. a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptelor comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii lor, de numărul participanţilor, condiţiile concrete de săvârşire, prin folosirea unui briceag/cuţit, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine relativ sinceră, în sensul negării participaţiei celorlalţi inculpaţi, nu are ocupaţie sau loc de muncă, în minorat a fost condamnat de mai multe ori pentru infracţiuni de furt, dovedind perseverenţă infracţională.
Prin cuantumurile diferenţiate ale pedepselor aplicate inculpatului, în sensul orientării lor către minimul special legal pentru infracţiunile comise, urmând ca potrivit regulilor concursului de infracţiuni, să execute pedeapsa cea mai grea, în regim de detenţie, s-a apreciat corect că numai aceasta este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, dându-se posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului C.M. faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
Aşadar, în cauză nu poate fi reţinută critica recurentului inculpat C.M. în sensul greşitei individualizări a pedepsei, impunându-se reducerea acesteia, deoarece în cauză au fost avute în vedere în mod plural şi în concret criteriile specifice individualizării judiciare a pedepselor, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele, neconstatându-se nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.V., S.I.V. şi C.M. împotriva deciziei penale nr. 550/ A din 7 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori de familie.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.M., durata arestării preventive de la 6 aprilie 2004 la 24 august 2005.
Se va constata că inculpaţii V.V. şi S.I.V. sunt arestaţi în altă cauză.
Se vor obliga recurenţii inculpaţi, fiecare, să plătească cheltuieli judiciare statului, din care suma de câte 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.V., S.I.V. şi C.M. împotriva deciziei penale nr. 550/ A din 7 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.M., durata arestării preventive de la 6 aprilie 2004 la 24 august 2005.
Constată că inculpaţii V.V. şi S.I.V. sunt arestaţi în altă cauză.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească suma de câte 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 august 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4773/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4778/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
