ICCJ. Decizia nr. 4976/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4976/2005
Dosar nr. 1937/2005
Şedinţa publică din 7 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 708 din 30 septembrie 2004, Tribunalul Iaşi l-a condamnat pe inculpatul A.I., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului de sub puterea mandatului nr. 119 din 20 august 2004, emis de Tribunalul Iaşi.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 8.610 gr. cannabis.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 16 septembrie 2004 la 30 septembrie 2004.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să achite suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
S-a reţinut că, în anul 2004, inculpatul A.I. a lucrat în Grecia, de unde a revenit în ţară, aducând cu sine seminţe de cannabis pe care, la cererea patronului său, le-a cultivat, păstrând inflorescenţa recoltată pentru a fi ridicată de acesta.
La data de 19 august 2004, cu ocazia percheziţiei efectuate de organele de poliţie, la domiciliul inculpatului s-a găsit cantitatea de 1,185 gr. cannabis şi 32 plante din care s-au obţinut 8.620 gr. cannabis uscat.
Inculpatul a recunoscut înfiinţarea culturii de cannabis, recoltarea plantei şi prepararea acesteia, precum şi consumul ei ocazional în amestec cu tutun, dar a susţinut că nu i-a cunoscut calitatea de drog.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, planşe fotografice, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, proces-verbal de percheziţie, declaraţiile martorilor P.I., C.M., A.R.I., declaraţiile inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, criticând-o pentru netemeinicie, atât în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate, cât şi modalitatea de executare.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 97 din 3 martie 2005, a admis apelul parchetului, a înlăturat dispoziţia privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare, cu reţinerea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Inculpatului i s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 19 august 2004 la 30 septembrie 2004.
Instanţa de control judiciar a apreciat că pericolul social al infracţiunii săvârşite de inculpat, amploarea fenomenului traficului de droguri, modul concret în care făptuitorul şi-a conceput şi realizat activitatea infracţională, necesită o ripostă penală mai fermă, motiv pentru care a dispus ca inculpatul să execute prin privare de libertate o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Inculpatul A.I. a declarat recurs împotriva deciziei penale, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii atacate şi suspendarea sub supraveghere, potrivit dispoziţiilor art. 861 C. pen., a executării pedepsei.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele de judecată au stabilit în mod just situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dar au avut aprecieri diferite asupra modului de individualizare a pedepsei.
Curtea constată că instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar a insistat mai mult asupra celor legate de periculozitatea faptei săvârşite şi a fenomenului infracţional de amploare în care aceasta se înscrie, în dauna celor referitoare la împrejurările concret în care a fost comisă şi la persoana inculpatului.
Este neîndoios că inculpatul A.I. este un individ cu grad redus de instrucţie şi care trăieşte în condiţii materiale precare. El a văzut în activitatea de cultivare a cannabisului posibilitatea obţinerii prin muncă a unor venituri necesare familiei sale, de aceea a şi păstrat recolta obţinută la dispoziţia pretinsului cumpărător grec care a şi avut iniţiativa înfiinţării plantaţiei.
Dacă ar fi urmărit realizarea unui câştig imediat şi ar fi avut pe deplin reprezentarea valorii culturii sale, inculpatul ar fi putut vinde deja cannabisul la preţul real al pieţei traficului de droguri, dar el s-a comportat ca un depozitar ar bunului altuia.
Inculpatul are un fiu minor cu handicap şi alţi membri ai familiei sale fiind în îngrijirea sa.
Este o persoană cu o conduită corectă, sinceră, a cooperat pe tot parcursul procesului penal cu organele judiciare, dovedind că nu prezintă periculozitate socială.
Sub aceste aspecte şi ţinând seama de ansamblul dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), trebuie avut în vedere scopul urmărit prin aplicarea unei pedepse.
Curtea apreciază că intenţia legiuitorului de a constitui pedeapsa într-un mijloc de reeducare a condamnatului şi de recuperare socială a acestuia ar fi alterată prin recluziunea dispusă faţă de inculpat prin aplicarea unei pedepse privative de libertate.
Din analiza datelor prezentate mai sus, rezultă că acesta a realizat consecinţele faptei sale şi nu este nevoie de îndepărtarea sa temporară din societate pentru ca el să nu mai comită noi infracţiuni; mai mult, aplicarea unei pedepse majorate şi cu executare în detenţie ar avea consecinţe importante asupra membrilor familiei inculpatului care depind material şi social de acesta.
Pentru aceste considerente, Curtea consideră că modul de individualizare a pedepsei, prin cuantum şi modalitatea de executare, stabilit de instanţa de fond corespunde prevederilor art. 72 şi art. 52 C. pen. şi spiritului în care legiuitorul a prevăzut pedeapsa penală, fiind mai aproape de aceste cerinţe.
În consecinţă, Curtea urmează să admită recursul inculpatului A.I., să caseze Decizia nr. 97 din 3 martie 2005 sa Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, şi să menţină sentinţa penală nr. 708 din 30 septembrie 2004 a Tribunalului Iaşi, secţia penală.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. a), art. 193 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 97 din 3 martie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Casează Decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 708 din 30 septembrie 2004 a Tribunalului Iaşi, secţia penală.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4965/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5003/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
