ICCJ. Decizia nr. 5349/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 242 din 21 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor, în baza art. 334 C. proc. pen., după cum urmează:
- pentru inculpatul T.R. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și b) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia acest inculpat a fost condamnat la 8 ani închisoare.
în baza art. 40 C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 263 din 30 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Urziceni, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2794 din 2 decembrie 2003 a Curții de Apel București și s-a dispus să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare sporită cu un an și 6 luni închisoare, în final, 9 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
- pentru inculpatul T.T., din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și b) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat la 8 ani închisoare.
în baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepselor de un an și 3 luni închisoare și un an și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 471 din 27 martie 2003 și nr. 583 din 17 aprilie 2003 a Judecătoriei Buftea, pedepse ce au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute un an și 6 luni închisoare alături de pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, în final, 9 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată L.G. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
în data de 29 martie 2004, orele 3,00, în locuința părții vătămate au pătruns doi indivizi mascați, din care unul a lovit pe partea vătămată cu pumnul în zona feței, iar celălalt a sustras de pe masa din cameră un telefon mobil, iar din buzunarul unor pantaloni aparținând părții vătămate, aflați pe un fotoliu, suma de 800.000 lei, după care a părăsit locul faptei. Telefonul a fost vândut o oră mai târziu numitului N.A.
împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații care au susținut că nu s-au aplicat violențe pentru sustragerea bunurilor, situație în care nu se justifică condamnarea acestora pentru infracțiunea de tâlhărie.
Prin decizia penală nr. 319/27 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați.
în motivarea soluției, instanța de apel a susținut că probele administrate au dovedit elementele constitutive ale infracțiunii, inclusiv, actele de violență exercitate de inculpați în scopul sustragerii acestor bunuri.
în termen legal împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpații.
Prin motivele scrise de recurs, inculpatul T.R. a susținut, în esență, următoarele:
- au fost încălcate prevederile art. 254 alin. (1) C. proc. pen., prin aceia că nu există la dosar procesul verbal din care să rezulte că, deși citat și corect informat, inculpatul nu s-a prezentat pentru prezentarea materialului de urmărire penală; aceasta cu atât mai mult, cu cât, pentru recurentul inculpat nu se dispusese arestarea în cauză și nu se sustrăgea de la urmărirea penală în această cauză, ci de la executarea unei pedepse aplicată de Tribunalul Ialomița, pentru aceiași faptă fiind achitat de Judecătoria Urziceni;
- s-au mai criticat hotărârile și cu privire la pedeapsa aplicată, instanțele ignorând contribuția efectivă a acestui inculpat la săvârșirea faptei, precum și inexistența statutului de recidivist.
Oral, s-au criticat hotărârile și cu privire la încadrarea juridică a faptei, susținându-se că în raport de starea de fapt evidențiată de probe, inculpatul putea fi, cel mult, condamnat pentru infracțiunea de furt calificat.
Prin motivele scrise, cât și orale recurentul inculpat T.T. a criticat hotărârile pentru nelegalitate și netemeinicie în ce privește încadrarea juridică a faptei și individualizarea pedepsei, fiind invocate cazurile de casare înscrise în art. 3859alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.
Criticile formulate de inculpați vor fi examinate în raport de dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 17, 171 și 14 C. proc. pen., constatându-se însă nefondate pentru cele ce urmează:
Instanțele au făcut o aplicare corectă a legii prin reținerea unei corecte stări de fapt, corespunzătoare probelor administrate, încadrarea juridică a faptei cât și sub aspectul pedepselor aplicate.
Susținerile inculpaților nu pot sta la baza unei soluții de schimbare a încadrării juridice și condamnarea acestora pentru o infracțiune de furt calificat, pe de o parte, pentru că sunt nesincere și au oscilat pe parcursul procesului penal într-un sens favorabil acestora, iar pe de altă parte, pentru că nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză.
Mai întâi, inculpații au negat vehement, fapta de pătrundere în domiciliul părții vătămate și de sustragere, prin violență, a bunurilor indicate de acesta.
Ulterior, inculpatul T.T., fiind recunoscut din grup de părțile vătămate și fiind depistat și telefonul mobil aparținând părții vătămate la martorul N.A., a recunoscut că împreună cu T.R. au pătruns în locuința părții vătămate, de unde au sustras un telefon mobil și o sumă de bani, negând însă folosirea violenței la deposedarea părții vătămate de aceste bunuri.
Dar, cu ocazia cercetării locuinței faptei, atât partea vătămată L.G. cât și soția acestuia au indicat lucrătorilor de poliție locul unde au fost agresați și de unde au fost sustrase, prin violență, bunurile reclamate.
în aceiași ocazie, a fost descoperit obiectul contondent cu care partea vătămată a fost lovită, fiind ridicat din curte un par, de culoare roșie cu dimensiuni de 1,20 m - în lungime și 1 cm/2cm în diametru, fiind, în acest sens, efectuate fotografii judiciare.
împrejurarea invocată în apărare de inculpatul T.T., privind pătrunderea în locuință în scopul întreținerii de relații sexuale cu soția părții vătămate și nu de a sustrage bunuri, este fără relevanță; mai întâi, pentru că nu a fost dovedită, iar pe de altă parte, pentru că inculpații au pătruns în locuință, mascați, purtând mănuși și folosind agresiunea au sustras de la partea vătămată, telefonul, pe care-l observaseră, în cursul serii, asupra părții vătămate și despre care cunoșteau că prezintă un handicap psihic.
Revenirea părții vătămate și a soției sale asupra declarațiilor inițiale nu are justificare în probe și este nerelevantă, atâta timp cât, martorul S.F. și-a menținut declarațiile din faza urmăririi penale, declarații potrivit cărora, în noaptea de 29 martie 2004, în jurul orelor 3,00, a fost trezit de țipetele părții vătămate și ale soției sale care au afirmat că, în locuința lor intraseră cei doi inculpați care au lovit cu o bâtă pe partea vătămată, după care au deposedat-o de telefonul mobil și o sumă de bani.
Desigur, în acest context probator, nu pot fi negate elementele și conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie calificată pentru care corect au fost condamnați cei doi inculpați.
în ce privesc pedepsele aplicate, acestea sunt în cuantum apropiat limitei minime legale a textului sancționator, fiind stabilite cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în raport de contribuția materială egală cu comiterea activității infracționale, de gravitatea acesteia, având în vedere circumstanțele agravante în care s-a produs, precum și de datele personale, constând într-o conduită procesuală nesinceră și existența unor condamnări anterioare pentru cei doi inculpați, care au atras starea de recidivă post condamnatorie pentru inculpatul T.T.
Desigur, pentru aceste considerente criticile formulate de inculpați, privind încadrarea juridică a activității infracționale, dedusă judecății, și pedepsele aplicate sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Neîntemeiată este și critica formulată de inculpatul T.R. vizând nerespectarea dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. proc. pen.
Este de observat că textul în discuție stabilește cazuri de neprezentare a materialului de urmărire penală, printre care se regăsește și situația în care inculpatul este dispărut sau s-a sustras de la chemarea organului de urmărire penală, ceea ce s-a stabilit în cauză prin procesul verbal din 9 aprilie 2004, încheiat de un lucrător din cadrul I.P.J. Ilfov.
într-o atare situație, funcționând o cauză legală de împiedicare a prezentării materialului de urmărire penală, nu se poate imputa organului de urmărire penală încălcarea dispozițiilor art. 254 C. proc. pen.
în consecință, pentru totalitatea considerațiunilor expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de cei doi inculpați se vor respinge, cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Referitor la recursurile declarate de T.I. și T.I., fratele și mama inculpatului major T.T., s-a constatat că în conformitate cu art. 3852C. proc. pen., raportat la art. 362 C. proc. pen., aceștia nu au calitatea de a declara recurs, în nume propriu atâta timp cât nici nu au dovedit vătămarea unui interes legitim pentru inculpat, așa încât, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursurile lor au fost respinse, ca inadmisibile, și obligați aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5340/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5328/2005. Penal → |
|---|
