ICCJ. Decizia nr. 5465/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 139 din 8 aprilie 2005, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpatul C.M., în baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) - alin. (21) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
în baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu art. 99 și următoarele C. pen., art. 109 și art. 110 C. pen., prin sentința penală nr. 864 din 18 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 750 din 8 decembrie 2003 a Tribunalului Dâmbovița și s-a dispus executarea în întregime a acesteia, alături de pedeapsa de 5 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute 6 ani și 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) - alin. (21) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. și art. 109 C. pen., au fost condamnați inculpații T.C.I. și R.C.A., la câte 3 ani închisoare, pentru fiecare inculpat.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen.
S-a luat act că partea vătămată U.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în după amiaza zilei de 11 mai 2004, inculpații au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor al gospodăriei părții vătămate U.F., situată în Târgoviște, fiind surprinși în timp ce încercau să pătrundă în interiorul locuinței prin forțarea ușii de acces, fapt ce i-a determinat să fugă, partea vătămată reușind să-l imobilizeze pe minorul R.C.A. în situația creată acesta a ripostat lovind-o pe U.F. cu pumnii, cum de altfel au procedat și C.M. și T.C.I.
La strigătele de ajutor ale părții vătămate, au intervenit și martorii U.G. și K.J.L., în condițiile în care inculpații T.C.I. și C.M. aruncau asupra părții vătămate cu pietre și bolovani pentru a determina scăparea coinculpatului R.C.A.
Fiind sesizate organele de poliție, acestea s-au deplasat la fața locului, declanșându-se cercetările penale și procedându-se la identificarea tuturor făptuitorilor.
Este de menționat că anterior acestei fapte, la data de 4 mai 2004, din locuința familiei U. au mai fost sustrase bunuri, cei doi soți locuind doar temporar în Târgoviște.
Faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată au fost stabilite în cursul urmăririi penale prin plângerea formulată de partea vătămată, procesele verbale de constatare din 11 mai 2004 întocmite de organele de poliție, declarațiile părții vătămate U.F., declarațiile martorilor U.G. și K.J.L. și declarațiile inculpaților care au recunoscut parțial săvârșirea faptelor, în sensul că au pătruns în locuința părții vătămate în scopul sustragerii de cireșe din grădină.
împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații, criticând-o pentru netemeinicie, solicitând aplicarea unor pedepse mai ușoare, în raport de gravitatea redusă a faptelor comise.
Prin decizia nr. 26 din 23 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția pentru cauze cu minori și familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, apreciindu-se că individualizarea judiciară a pedepselor s-a făcut cu aplicarea art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpații T.C.I., C.M. și R.C.A., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei încadrări juridice date faptei, pe care o consideră ca fiind tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 - art. 209 C. pen., deoarece au intenționat doar să sustragă cireșe de la locuința părții vătămate; în subsidiar, au criticat sentința pentru individualizarea judiciară necorespunzătoare a pedepselor aplicate, pe care le consideră prea aspre în raport de circumstanțele lor personale, respectiv faptul că doi dintre inculpați erau minori la data săvârșirii faptei, precum și față de pericolul social redus al faptei, constând într-un banal furt de cireșe.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 17 și 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate.
1. în ceea ce privește primul motiv de recurs vizând încadrarea juridică dată faptei comise de inculpați, se constată că din actele și lucrările dosarului reiese că aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor, susținerile în sensul că nu au lovit partea vătămată, ci doar au intenționat să fure cireșe, fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză. Astfel, declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorului U.G., soțul acesteia, precum și cu cele ale martorului K.J., vecin cu familia U., din acestea reieșind fără dubiu că inculpații, surprinși în curtea părții vătămate, au încercat să fugă, prin escaladarea gardului, însă inculpatul R.A. a fost imobilizat de partea vătămată pe care a lovit-o încercând să-și asigure scăparea, fiind însă predat organelor de poliție ce s-au deplasat la locul faptei. Mai reiese că ceilalți doi inculpați au lovit și ei partea vătămată pentru a-l scăpa pe inculpatul R.C.A. din mâinile acesteia, apoi, după ce s-au îndepărtat de locul faptei, au aruncat cu pietre și bolovani în direcția părții vătămate, fiind loviți în acest fel martorul și partea vătămată U.F.
în raport de această situație de fapt, încadrarea juridică dată faptei este aceea de tentativă la tâlhărie, iar nu tentativă la furt calificat, fiind evident că inculpați au exercitat actele de violență pentru a-și asigura scăparea. De altfel, inculpații nu au apelat sentința decât sub aspectul individualizării pedepsei, achiesând implicit asupra aspectelor ce vizau vinovăția și încadrarea juridică.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62,art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia, precum și vinovăția inculpatului.
2. Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților de instanța de fond, menținute în apel, nu este întemeiată, deoarece acestea răspund scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din același cod. O reducere a pedepselor, orientate, de altfel, spre cuantumul minim prevăzut de lege, nu se justifică în raport de gravitatea faptei și de atitudinea procesuală adoptată de inculpați, care nu au recunoscut săvârșirea faptei, cu excepția inculpatului minor R.C.A. Pe de altă parte, toți trei sunt cunoscuți cu antecedentele penale, din examinarea cazierelor judiciare reieșind că au fost cercetați și sancționați, penal sau administrativ, pentru săvârșirea unor fapte penale similare.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile formulate de inculpați ca nefondate.
Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) din același cod, recurenții - inculpați au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5468/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5467/2005. Penal → |
|---|
