ICCJ. Decizia nr. 5463/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 298/ F din 9 martie 2003 pronunțată în dosar nr. 5227/2004 al Tribunalului București, secția I penală, instanța a condamnat pe inculpații:
1) M.G. la pedepsele de:
- 2 ani închisoare, în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., cu aplicația art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., faptă penală comisă în dauna părții vătămate O.C. (prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea calificată de tâlhărie, săvârșită în participație împreună cu un infractor minor prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) C. pen.) și
- 2 ani și 6 luni închisoare, în baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., faptă penală comisă în dauna părții vătămate P.M., dispunându-se în final prin contopire în baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., să execute în regim de detenție pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicația art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menținută arestarea preventivă în cauză a inculpatului computându-se din pedeapsa aplicată perioada executată prin reținere și arest preventiv cu începere de la 24 august 2004 la zi.
2) G.R., la pedeapsa de:
- un an închisoare, pentru complicitate la tentativa infracțiunii de tâlhărie comisă în dauna părții vătămate P.M., faptă penală prevăzută de art. 26, raportat la art. 20,art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicația art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen., și art. 99 și urm. C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din coautorat la infracțiunea amintită), a cărei executare a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de 3 ani în condițiile art. 81 și urm. C. pen., raportat la art. 110 C. pen. (constatându-se a fi fost reținut și arestat preventiv de la 24 august 2004 la 24 noiembrie 2004).
Același inculpat a fost achitat în baza art. 10 alin. (1) lit. c), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., pentru coautorat la infracțiunea de tâlhărie referitoare la partea vătămată O.C., faptă penală prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicația art. 99 și urm. C. pen.
în baza art. 346 raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) și art. 15 C. proc. pen., s-a luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză, constatându-se a fi fost recuperat integral prin plata unei despăgubiri bănești în sumă de 2.500.000 lei prejudiciul cauzat, prin sustragerea telefonului mobil marca Ericsson, părții vătămate O.C.
Au fost obligați inculpații la câte 2.500.000 lei fiecare cheltuieli judiciare statului.
Prin rechizitoriu a fost reținută în sarcina inculpaților săvârșirea în participație, în calitate de coautori, a două infracțiuni de tâlhărie, una consumată și alta rămasă în faza de tentativă, ce s-a pretins a fi fost comise, în seara zilei de 22 august 2004, în jurul orelor 22,30, prin aceea că au urmărit și acostat părțile vătămate O.C. și P.M. pe strada Novaci, la intersecție cu strada Ion Nedeleanu, după care inculpatul major M.G. le-a percheziționat în buzunare pentru a stabili bunurile aflate asupra acestora, iar în continuare, în timp ce inculpatul amintit îi smulgea telefonul din mână părții vătămate O.C., coinculpatul minor G.R. a lovit cu palmele și picioarele cealaltă parte vătămată P.M., care se îndepărtase la distanță de câțiva metri pentru a o determina să-i remită telefonul mobil marca Nokia, pe care îl avea în buzunar, finalitate nerealizată, în pofida intervenției ulterioare, de asemenea, violențe și a celuilalt inculpat, datorită opoziției părții vătămate și ajutorului primit de aceasta de la martorul L.G., în final prin amenințări cu recurgerea la violențe fizice inculpații au stopat urmărirea acestora de către partea vătămată O.C., care solicita restituirea bunului sustras, pe care l-au valorificat în aceeași noapte la o persoană necunoscută cu suma de 800.000 lei pe care au cheltuit-o împreună în Complexul Regie.
Prima instanță, pe baza susținerilor făcute de inculpați în cursul procesului penal confirmate la cercetarea judecătorească de martorul T.N., a modificat situația de fapt din rechizitoriu reținând că asupra părții vătămate O.C. nu s-au exercitat violențe și că aceasta i-a dat de bunăvoie telefonul mobil inculpatului M.G., iar agresarea celeilalte părți vătămate a fost determinată de apelativul C. adresat inculpatului minor iar nu pentru a-i sustrage telefonul mobil pe care îl avea în buzunar.
în acest context s-a schimbat încadrarea juridică din tâlhărie în furt calificat având ca unic autor pe inculpatul M.G., cu consecința achitării în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a inculpatului G.R. pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., referitoare la partea vătămată O.C., iar din coautorat în complicitate la această din urmă faptă penală referitor la partea vătămată P.M., numai în ceea ce privește pe inculpatul G.R.
Sub acest din urmă aspect prima instanță a reținut și motivat că urmărirea și adresarea de reproșuri pentru refuzul acesteia de a înmâna telefonul mobil inculpatului M.G., constituie acte de sprijin moral în vederea comiterii infracțiunii de către autor, fiind justificată astfel reținerea vinovăției penale sub forma complicității pentru inculpatul G.R.
în cauză au declarat apel, inculpatul M.G., cu solicitarea de a fi achitat în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie referitoare la partea vătămată O.C. iar în subsidiar menținerea sentinței, și parchetul de pe lângă Tribunalul București, care a invocat ca motive de nelegalitate schimbarea nejustificată de încadrare juridică din tâlhărie în furt (pentru inculpatul M.G.) și respectiv greșita achitare în legătură cu săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) (pentru inculpatul minor G.R.).
Prin decizia penală nr. 393/ A din 12 mai 2005 pronunțată în dosar nr. 1139/M/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, instanța a admis ambele apeluri, a desființat în parte sentința iar prin rejudecare pe fond: a înlăturat dispozițiile art. 334 C. proc. pen., cu privire la inculpatul M.G., pe care l-a condamnat în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen. (fapta comisă în dauna părții vătămate O.C.), la pedeapsa de 2 ani închisoare; a fost condamnat același inculpat, pentru tentativa infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) și art. 80 C. pen. (faptă comisă în dauna părții vătămate P.M.), la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul M.G. să execute în regim de detenție pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
Pentru același inculpat a fost menținută arestarea preventivă în cauză computându-se din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată prin arest preventiv cu începere de la 24 august 2004 la zi.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Cu privire la motivul prim de apel invocat de parchet s-a argumentat că în raport cu exigențele art. 63 alin. (2) C. proc. pen., declarația singulară favorabilă acestora dată la cercetarea judecătorească de martorul T.N. care s-a aflat în grupul inculpaților, nu constituie temei suficient și necesar pentru a se reține că partea vătămată i-a remis de bunăvoie telefonul mobil inculpatului M.G. în măsura în care modalitatea violentă de deposedare, specifică infracțiunii de tâlhărie pentru care instanța a fost sesizată prin rechizitoriu, este afirmată în mod univoc de celelalte probatorii administrate în cursul procesului penal, respectiv declarațiile părților vătămate și cele ale martorului ocular L.G.
în același sens s-a invocat și faptul că în declarația dată la organul de cercetare penală după identificarea acestuia și a inculpaților în cauză. Martorul amintit a arătat că se afla la distanța de 15-20 m astfel că nu a văzut cum a intrat inculpatul M.G. în posesia telefonului mobil aparținând părții vătămate O.C.
Ca atare, schimbarea de încadrare juridică din tâlhărie în furt calificat cu referire la inculpatul M.G. a fost apreciată ca nelegală și netemeinică dispunându-se admiterea apelului procurorului sub acest aspect.
Cealaltă critică privind achitarea greșită a inculpatului minor în legătură cu săvârșirea faptei penale indicate în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicația art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), a fost respinsă însă, ca neîntemeiată, cu motivarea că asupra părții vătămate O.C., a desfășurat acțiuni specifice laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie sus-menționate numai inculpatul M.G. în acest sens s-a făcut referire la declarațiile părților vătămate și ale martorului L.G. care au arătat că inculpatul minor era angajat în conflictul personal avut cu partea vătămată P.M., îl insultase prin adresarea apelativului C., care în momentul în care coinculpatul M.G. a smuls telefonul mobil din mâna părții vătămate O.C.
Pentru considerentele amintite au fost respinse, ca neîntemeiate, și criticile privind achitarea în baza art. 10 alin. 1) lit. c) C. proc. pen., și menținerea vinovăției penale pentru infracțiunea mai ușoară de furt stabilită în primă instanță, formulate în propria cale de atac de către inculpatul M.G.
Condamnarea inculpatului M.G., la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aflate sub minimul legal special de 3 ani și 6 luni închisoare, în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicația art. 75 lit. c) și art. 80 C. pen., a fost dispusă de instanța de apel din oficiu în condițiile în care au fost înlăturate circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., reținute în prima instanță.
împotriva ambelor hotărâri au declarat în termen recurs inculpatul M.G., care a reiterat criticile de nelegalitate și netemeinicie din apel, și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 17 și 171 C. proc. pen., vizând în esență:
a) greșita achitare a inculpatului minor G.R. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (parte vătămată O.C.);
b) schimbarea încadrării juridice din coautorat în complicitate la infracțiunea sus-menționată și
c) aplicarea de pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege pentru inculpatul M.G.
Motivele de recurs invocate de inculpatul M.G. privind achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie referitoare la partea vătămată O.C., iar în subsidiar menținerea sentinței, urmează a fi respinse, ca neîntemeiate, pentru considerentele avute în vedere de instanța de apel a căror repetare este inutilă.
Hotărârea instanței de fond, menținută de instanța de apel, în privința achitării inculpatului minor G.R., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (parte vătămată O.C.) este greșită în raport de materialul probator administrat în cauză.
Este stabilit în cauză că inculpatul G.R. a fost de față când celălalt coinculpat M.G. a controlat în buzunare părțile vătămată O.C. și P.M. pentru a se convinge dacă acestea au asupra lor bani sau bunuri. Deposedarea părții vătămate de telefonul mobil, de către inculpatul M.G., a avut loc în momentul în care cealaltă parte vătămată P.M. era agresată de inculpatul G.R., activitate care i-a insuflat părții vătămate o stare de temere, determinând-o să nu opună rezistență sau să reacționeze în timp ce îi era smuls telefonul mobil din mână cât și ulterior.
Astfel, activitatea inculpatului G.R. în a-l însoți pe inculpatul M.C., care a comis fapta de tâlhărie constituie complicitate morală, deoarece, deși nu a avut o contribuție materială în timpul deposedării, totuși, acest inculpat a înlesnit realizarea faptei, prin întărirea și întreținerea hotărârii autorului de a săvârși infracțiunea de tâlhărie. Această situație de fapt a fost reținută de altfel pentru condamnarea în instanțele anterioare a inculpatului G.R., pentru săvârșirea unei infracțiuni similare prevăzute de art. 36, raportat la art. 20 și art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a), cu art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) și art. 99 și următoarele C. pen. (parte vătămată P.M.).
Prin urmare, instanțele anterioare trebuiau să schimbe încadrarea juridică în privința inculpatului G.R., din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) și art. 99 din același cod, și să-l condamne și în baza acestui text de lege aceste erori de judecată ce constituie cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 17 și 171 C. proc. pen., urmează a fi înlăturate prin rejudecarea în fond a cauzei după casarea cu reținere a hotărârilor precedente în baza art. 38515 pct. 1 lit. i) C. proc. pen. Pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea amintită al cărei cuantum va fi coborât sub minimul legal special de 3 ani închisoare până la cuantumul de 2 ani închisoare va fi contopită în baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) cu pedeapsa de un an închisoare aplicată pentru cealaltă infracțiune de tâlhărie comisă de inculpat, în final fiind stabilită ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa de 2 ani închisoare, a cărei executare va fi suspendată condiționat pe un termen de încercare de 4 ani potrivit art. 81 raportat la art. 110 C. pen., și art. 82 C. pen. (atrăgându-se atenția inculpatului asupra condițiilor de revocare a suspendării condiționate potrivit art. 83 C. pen., și 359 C. proc. pen.).
Este întemeiat, de asemenea, și motivul de recurs fiind invocat de procuror potrivit căruia instanța de apel a aplicat inculpatului M.G. pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., pedeapsa pentru infracțiunea de tâlhărie agravată susmenționată este de la 7 la 20 ani închisoare. în completare dispozițiile art. 21 C. pen. (având titlul "pedepsirea tentativei"), statuează că tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei. De asemenea, coborârea pedepsei sub minimul special al pedepsei închisorii (art. 76 C. pen.) este funcție de existența și reținerea ca atare de circumstanțe atenuante prevăzute în art. 73 și art. 74 C. pen.
Instanța a aplicat inculpatului M.G. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii sus-menționate, fără a reține în sarcina acestuia circumstanțe atenuante, care i-ar fi permis coborârea pedepsei sub minimul special. în aceeași situație se află și pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu art. 75 lit. c) C. pen. Aceste erori de judecată vor fi înlăturate prin admiterea recursului inculpatului M.G., aplicarea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) în legătură cu ambele infracțiuni comise de inculpatul M.G. cu efectele arătate în art. 76 lit. b) și c) C. pen., privind reducerea pedepselor sub minimul legal special de 7 ani închisoare și respectiv 3 ani și 6 luni închisoare până la cuantumul stabilit în apel, 2 ani închisoare și respectiv un an și 6 luni închisoare. De precizat că aceste circumstanțe atenuante au fost reținute ca atare la judecata în primă instanță, fiind înlăturate ulterior cu încălcarea prevederilor art. 371 C. proc. pen., întrucât nu au constituit motiv de nelegalitate în apelul declarat de parchet.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului recurent M.G. urmând ca acesta să execute în regim de detenție pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
întrucât, examinând cauza din oficiu potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența altor cazuri de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) C. proc. pen., cu excepția acelora anterior arătate, reformarea sentinței și a deciziei va fi limitată la aspectele de nelegalitate sus-menționate.
în baza art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va computa din pedeapsa aplicată inculpatului M.G. timpul arestării preventive cu începere de la 24 august 2004 la 28 septembrie 2005.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărător oficiu a fost plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5467/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5461/2005. Penal → |
|---|
