ICCJ. Decizia nr. 5469/2005. Penal

Prin sentința penală nr. 462/2004 pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost condamnat inculpatul D.I., la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și b1) alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în temeiul art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestului preventiv începând cu data de 10 martie 2004 la zi.

în temeiul art. 189 C. proc. pen. și art. 191 C. proc. pen., s-a stabilit onorar avocațial și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D.I., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și b1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada iunie - octombrie 2003, profitând de lipsa soției sale de la domiciliu, a obligat-o în mod repetat pe fiica lui minoră în vârstă de 4 ani și jumătate, D.C.N., să întrețină raporturi sexuale orale.

Pe baza actelor și lucrărilor existente la dosarul cauzei, s-a reținut că, la data de 16 ianuarie 2004, numita D.I.E. a depus plângere penală împotriva soțului său D.I., arătând că la sfârșitul lunii octombrie 2003, fiica sa minoră în vârstă de 4 ani și jumătate, s-a plâns despre faptul că în mod repetat acesta o mângâia cu mâna și limba în zona organelor genitale și o obliga să-i facă și lui la fel.

Odată cu sesizarea, partea vătămată a fost dusă de mama sa la Centrul A. unde a fost examinată din punct de vedere psihologic, apreciindu-se că prezintă simptomatologia unui copil abuzat sexual, iar actele cu caracter sexual i-au provocat durere, au generat teamă, neputință și confuzie.

Partea vătămată a precizat că tatăl său a obligat-o să întrețină raporturi sexuale orale în mod repetat indicând cu ocazia conducerii la fața locului toate încăperile unde s-au petrecut actele sexuale și făcând referire la faptul că a fost obligată să exercite acte sexuale orale în calitate de subiect activ.

Aflând de sesizarea făcută de soția sa, inculpatul i-a trimis acestuia un SMS de pe telefonul mobil al martorului H.E., în care îi cerea "să scape de faza de supt" prin aceasta încercând să o determine să declare că el nu a obligat-o pe minoră la acte sexuale orale, solicitându-i totodată să șteargă mesajul după ce îl citește. Declarația numitei D.I.E., privitoare la acest aspect, este confirmată de martorul H.E.

Deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei și nici împrejurarea că i-a trimis soției sale mesajul la care s-a făcut referire, ulterior, confruntat cu aceasta, a recunoscut conținutul mesajului despre care a susținut că el a dictat martorului, însă încercând să nuanțeze acest aspect, a susținut că i-a cerut soției sale să declare că nu a obligat-o pe minoră la acte sexuale orale tocmai pentru că nu era adevărat.

Inculpatul a recunoscut atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de fond că începând cu luna iunie - iulie 2003 și până în luna octombrie a aceluiași an, profitând de faptul că soția sa nu era acasă, în mod repetat a mângâiat-o pe fiica sa minoră în zona organelor genitale, atât cu mâna cât și cu limba. Totodată a precizat că a intenționat să introducă minorei penisul în gură, însă întrucât aceasta s-a opus, i-a solicitat acesteia să-l sărute, lucru pe care aceasta l-a și făcut.

Reținând vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol și procedând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanța de fond a apreciat că aplicarea pedepsei de 15 ani închisoare cu executare în regim de detenție și interzicerea pe 5 ani a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., va contribui la constrângerea și reeducarea inculpatului.

împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal inculpatul, criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie.

în susținerea motivelor de apel, inculpatul prin apărătorul său a solicitat achitarea sa, susținând că infracțiunea reținută în sarcina sa nu există, iar în subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și b1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracțiunea de corupție sexuală prevăzute de art. 202 alin. (2) C. pen., și aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.

Prin decizia nr. 118 din 16 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciindu-se că starea de fapt reținută se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de viol, iar individualizarea judiciară a pedepsei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.I., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei condamnări pentru o faptă pe care nu a comis-o, arătând că, în realitate, nu a făcut decât să-și sărute fiica minoră pe toate zonele corpului, faptă care, în accepția sa întrunește cel mult elementele constitutive ale infracțiunii de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen., sens în care solicită schimbarea încadrării juridice. Aceasta însă în ipoteza în care nu se trimite cauza spre rejudecare, în vederea reaudierii sale, precum și a martorilor C.E. și a pastorului din localitate, cu care intenționează să dovedească faptul că SMS-ul trimis soției nu a fost citit de aceasta, precum și faptul că soția sa este bolnavă psihic; în subsidiar, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, au fost criticate hotărârile cu privire la individualizarea judiciară necorespunzătoare a pedepsei aplicate, care este prea aspră în raport de circumstanțele personale ale inculpatului.

Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 17, 10 și 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că recursul este nefondat.

1. în ceea ce privește primul motiv de recurs vizând încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat, se constată că din actele și lucrările dosarului reiese că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol, reținută în sarcina sa, susținerile în sensul că nu a întreținut acte sexuale cu fiica sa minoră, ci doar a sărutat-o pe toate zonele corpului, fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză. Astfel, declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului din faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, cu declarațiile martorilor H.E., M.V.M., C.L. și D.I.E., precum și cu rezultatul verificării psihologice a minorei.

în raport de situația de fapt corect reținută de instanța de fond, constând în aceea că inculpatul, în mod repetat, a obligat-o pe fiica sa, în vârstă de 4 ani și jumătate, profitând de imposibilitatea ei de a-și exprima voința, să întrețină acte sexuale orale, înalta Curte constată ca fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzute de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și b1) și alin. (3) C. pen., iar nu ale celei de corupție sexuală, fiind dovedit că inculpatul a făcut mai mult decât să săvârșească acte cu caracter obscen asupra minorei, astfel că nu se justifică schimbarea încadrării juridice dată faptei.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62,art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia, precum și vinovăția inculpatului.

Pe de altă parte, este nefondată solicitarea inculpatului de a se trimite cauza spre rejudecare în vederea reaudierii sale și a audierii a doi martori, întrucât faptul că și-a schimbat poziția procesuală, în sensul de a nu mai recunoaște fapta, a fost cunoscut de instanța de apel, care a respins motivat cererea de reaudiere, ca și cea privind audierea martorei C.E. împrejurările pe care inculpatul intenționează să le dovedească cu această martoră sau cu martorul pastor din localitate, în sensul că soția nu a primit SMS-ul sau că aceasta este bolnavă psihic, nu sunt concludente pentru cauză și nu justifică trimiterea cauzei spre rejudecare.

2. Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanța de fond, menținută în apel, nu este întemeiată, deoarece aceasta corespunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din același cod. O reducere a pedepsei, orientată, de altfel, spre cuantumul minim prevăzut de lege, de 10 ani închisoare, nu se justifică în raport de împrejurările comiterii faptei, de gravitatea acesteia și de persoana inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul - inculpat a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5469/2005. Penal