ICCJ. Decizia nr. 5790/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5790/2005
Dosar nr. 5023/2005
Şedinţa publică din 14 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 8 din 26 ianuarie 2005 a Tribunalului Călăraşi, s-a dispus, în baza art. 174 şi art. 175 lit. c) şi d) C. pen., condamnarea inculpatei G.S., la 22 ani închisoare şi 8 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) şi d) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia acesteia de la 28 iunie 2004, la zi.
S-a luat act că B.S. nu a formulat pretenţii civile în cauză.
Inculpata a fost obligată la 7.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În luna mai 2004, inculpata G.S. a părăsit domiciliul concubinului său, B.S., din comuna Bueşti, judeţul Ialomiţa şi, luând cu ea cele două fetiţe, rezultate din relaţia de concubinaj cu acesta, s-a mutat la domiciliul lui V.M. din comuna Spanţov, judeţul Călăraşi.
La data de 20 iunie 2004, poliţia din localitate a fost sesizată că în locuinţa lui V.M. a fost agresată fizic o fetiţă de către mama sa. Deplasându-se la locuinţa respectivă, în data de 22 iunie 2004, lucrătorul de poliţie a încunoştiinţat-o pe inculpată, precum şi pe V.M., să se prezinte la poliţie, în legătură cu cele sesizate.
La data de 26 iunie 2004, în timp ce se afla acasă cu cele două fetiţe, inculpata, nemulţumită de faptul că minora B.A.R., în vârstă de 2 ani şi 10 luni, îi cere mâncare şi îşi face nevoile pe ea, i-a aplicat acesteia, în perioada cuprinsă între prânz şi ora 17,00, mai multe lovituri repetate cu pumnii şi cu palmele în zona capului, după care a aruncat-o la o distanţă de circa un metru, pe pat, producându-i două fracturi în zona occipitală (fractură de bază de craniu) şi hemoragie meningo-cerebrală.
Cum anterior fusese atenţionată, atât de noul concubin, cât şi de organele de poliţie să nu mai lovească copiii, inculpata, sesizând starea proastă a minorei, i-a pus acesteia în mânuţe o bucată de pâine şi un castravete, încercând să acrediteze ideea că starea copilului se datorează asfixiei mecanice cu alimente, variantă, exclusă de raportul de autopsie.
Inculpata a lăsat, astfel, copilul în casă şi a continuat să spele rufe afară, iar la venirea lui V.M., când acesta s-a alarmat din cauza copilului, a mimat surpriza şi disperarea, strigând în curte şi pe stradă despre ce se întâmplase.
Copilul a decedat până a ajunge cu ambulanţa la Spitalul Olteniţa.
Instanţa de fond a apreciat că inculpata a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte, motive pentru care a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi a ţinut seama de gravitatea extremă a faptei, comisă cu violenţă nejustificată, faţă de propriul copil, în vârstă de numai 2 ani şi 10 luni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpata G.S., criticând-o, în principal, pe motive de nelegalitate, sub aspectul greşitei sale condamnări pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 175 lit. c) şi d) C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 593 din 1 august 2005, a admis apelul declarat de inculpată împotriva sentinţei penale nr. 8 din 26 ianuarie 2005 a Tribunalului Călăraşi, pe care a desfiinţat-o, în parte, şi rejudecând a redus pedeapsa aplicată inculpatei, pentru infracţiunea de omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 şi art. 175 lit. c) şi d) C. pen., de la 22 ani închisoare, la 19 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A dedus prevenţia inculpatei de la 28 iunie 2004, la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatei apelante.
S-a dispus ca toate cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului şi ca onorariul apărătorului din oficiu să se suporte din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a apreciat apelul declarat de inculpată ca fiind fondat, însă, numai sub aspectul criticii ce vizează greşita individualizare a pedepsei, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt, făcând o analiză completă a probelor din care, a reţinut, fără echivoc, că inculpata G.S. este autoarea agresiunilor comise, în data de 26 iunie 2004, asupra victimei B.A.R., agresiuni care, au condus la decesul acesteia, criticile formulate sub acest aspect, de către apelantă, neputând fi reţinute de instanţă şi urmând a fi înlăturate.
Chiar dacă inculpata a avut pe parcursul cercetărilor o atitudine oscilantă – iniţial, recunoscând comiterea faptei, iar, ulterior, revenind asupra primelor declaraţii şi arătând că nu este autoarea acesteia, susţinând la început, în faţa instanţei de fond că fiica sa cea mare a provocat moartea victimei, iar cu ocazia celei de-a doua declaraţii, că numitul V.M. este autorul agresiunii, vinovăţia sa este pe deplin dovedită, concludente, în acest sens, fiind declaraţiile date iniţial de inculpată, pe parcursul urmăririi penale, declaraţiile date de martorul V.M., de asemenea, în cursul urmăririi penale, declaraţiile martorilor M.N., B.M., D.S. şi M.C., declaraţiile părţii vătămate B.S., precum şi concluziile raportului medico-legal de autopsie, întocmit de S.M.L.J. Călăraşi.
Astfel, audiată fiind de către procuror, la data de 28 iunie 2004, inculpata a recunoscut fără rezerve că este autoarea agresiunii comisă, la data de 26 iunie 2004, asupra victimei B.A.R., arătând că a lovit-o pe minoră în mod repetat, după care a aruncat-o, de la distanţă, pe pat. Văzând că minora s-a schimbat la faţă şi a început să horcăie, inculpata i-a pus în mânuţă o bucată de pâine şi un castravete, încercând să acrediteze ideea că fetiţa s-a înecat cu alimentele şi din această cauză a decedat.
Totodată, inculpata a mai declarat că, într-adevăr avea o atitudine violentă faţă de cele două minore, bătându-le adesea, şi că din cauză că V.M. îi interzisese să le agreseze pe fetiţe, le bătea când acesta nu era acasă, pentru a nu fi văzută de concubinul său.
Aceeaşi poziţie şi-a menţinut-o inculpata şi cu ocazia audierii sale de către procuror la data de 16 septembrie 2004, însă a arătat că a comis faptele pe fondul unei stări psihice tensionate, provocate de problemele de sănătate generate de un avort spontan pe care îl avusese în urmă cu câteva zile.
Relevante sunt şi declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale de V.M., acesta arătând că, în după-amiaza zilei de 26 iunie 2004, întorcându-se acasă, în jurul orei 17,30, a găsit-o pe minora B.A.R. întinsă pe pat, neputând să vorbească, cu spasme şi respirând foarte greu, cu o bucată de pâine în mână şi cu o alta de castravete, iar când a întrebat-o pe inculpată ce a păţit fetiţa, aceasta i-a răspuns că nu ştie, probabil, s-a înecat cu mâncare. A mai declarat martorul că, ulterior ar fi aflat de la inculpată că o lovise pe minoră, pe motiv că aceasta îi cerea de mâncare şi îşi făcea nevoile pe ea.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată B.S., acesta a arătat atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, că în perioada în care a convieţuit cu inculpata, aceasta avea un comportament violent faţă de cele două minore, pe care le bătea, găsindu-le uneori pline de sânge, motiv pentru care i-a cerut să înceteze cu această atitudine, însă, fără rezultat. De asemenea, partea vătămată a mai arătat că inculpata avea obiceiul de a o trânti pe pat, aruncând-o de la distanţă, pe minora B.A.R., atunci când aceasta îi cerea de mâncare.
Atitudinea violentă a inculpatei faţă de fiicele sale a fost confirmată şi de martorii M.N. şi B.M., aceştia arătând că într-adevăr, inculpata îşi lovea cu bestialitate fetiţele, le înfometa, le înjura şi le spunea că va scăpa de ele, lăsându-le singure în casă, pe perioade mai mari de timp.
În acelaşi sens, sunt şi declaraţiile date pe parcursul cercetării judecătoreşti de martorele D.S. şi M.C., acestea arătând că, într-adevăr, inculpata avea un comportament violent faţă de fiicele sale.
Totodată, trebuie reţinute şi concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 718 din 28 iunie 2004 întocmit de S.M.L.J. Călăraşi, cu ocazia autopsierii victimei şi din care rezultă că moartea acesteia a fost violentă, datorându-se hemoragiei meningo-cerebrale şi hematomului subdural consecutiv unui traumatism cranio-cerebral.
În urma necropsiei cadavrului minorei, s-a constatat în fosa occipitală dreaptă un focar de fractură în forma aproximativă a unui pătrat cu latura de 1,5 cm, iar în fosa occipitală stângă, o linie de fractură de 2 cm.
În completarea raportului medico-legal, s-a menţionat că, fără a exclude mecanismul de producere a leziunilor prezentate de victimă prin lovire de corpuri dure, semnele de violenţă s-au produs prin lovire activă, intervalul de timp scurs între momentul aplicării loviturilor şi cel al instalării minorei fiind de câteva ore.
Este adevărat că, în cursul cercetării judecătoreşti, inculpata G.S. a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, atitudine manifestată parţial şi de martorul V.M., însă, declaraţiile de retractare vor fi înlăturate de instanţă ca nesincere şi făcute cu scopul evident de a o exonera pe inculpată de răspunderea penală.
În acest sens, se reţine că declaraţiile date în faza de urmărire penală conţin o expunere completă şi credibilă a modului cum s-au derulat faptele în ziua incidentului din interpretarea coroborată a acestora, rezultând cu certitudine că inculpata este cea care a comis agresiunea asupra victimei.
Chiar dacă dispoziţiile procesual-penale nu conferă o valoare probatorie superioară declaraţiilor date în faza de urmărire penală, pentru a putea fi înlăturate din examinarea materialului probator, este necesar, ca declaraţiile de retractare să fie susţinute de o justificare valabilă. Or, Curtea apreciază că explicaţia oferită de inculpată, pentru retractarea declaraţiilor iniţiale, nu poate fi reţinută de instanţă, nefăcându-se nici o dovadă în acest sens şi nefiind depusă nici o plângere penală împotriva lui V.M., pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare.
Ca urmare, în condiţiile în care nu s-a oferit o justificare credibilă pentru schimbarea declaraţiilor iniţiale, Curtea constată că în mod corect prima instanţă a valorificat în plan probator, declaraţiile inculpatei şi ale martorului V.M., versiune oferită şi cu ocazia ultimei declaraţii, dată în faţa primei instanţe, nu se poate reţine această apărare şi, ca urmare, aceasta va fi înlăturată, fiind contrazisă de întregul material probator administrat în cauză. Totodată, nu poate fi reţinută nici susţinerea inculpatei în sensul că, în ziua de 26 iunie 2004, nu s-a aflat la locuinţa concubinului său, fiind plecată la muncă, atâta timp cât inculpata a afirmat, în mod constant, prezenţa sa la domiciliu, în toate declaraţiile, cu excepţia uneia date la instanţă, iar această împrejurare a fost relatată şi de martorul V.M., în declaraţiile date. De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care Curtea nu a admis cererea apelantei privind audierea în calitate de martor a două vecine.
Având în vedere situaţia reţinută pe baza materialului probator, Curtea constată că activitatea infracţională desfăşurată de inculpată a fost corespunzător încadrată în dispoziţiile art. 174 şi art. 175 lit. c) şi d) C. pen., în mod corect, instanţa de fond respingând cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Astfel, lovind-o în mod repetat pe victimă, fiica sa, în vârstă de 2 ani şi 10 luni, cu pumnii şi palmele, într-o zonă vitală şi aruncând-o pe pat, de la distanţă, inculpata a prevăzut că prin această faptă, poate cauza decesul victimei şi, chiar dacă nu a urmărit realizarea acestui rezultat, a acceptat, totuşi, producerea lui. Aplicarea unor lovituri repetate cu pumnul faţă de o minoră în vârstă de 2 ani şi 10 luni, aflată în imposibilitate de a se apăra, zona vizată, respectiv zona capului, precum şi aruncarea minorei în pat, de la distanţă, constituie elemente semnificative în aprecierea intenţiei de a o ucide, cu atât mai mult cu cât inculpata, după comiterea faptei, nu a luat nici o măsură pentru salvarea victimei şi acordarea primului ajutor, abandonând-o şi încercând să ascundă cauza morţii.
Ca urmare, Curtea apreciază că, în mod legal, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective.
Reţinând, cu certitudine, comiterea infracţiunii de către inculpată, instanţa de apel a reţinut ca fondată critica inculpatei referitoare la greşita individualizare a pedepsei şi, constatând că aceasta a comis fapta pe fondul unei imaturităţi psihice şi a unei labilităţi emoţionale cu tendinţe impulsive şi depresiv-anxioase, indicate în Raportul de expertiză medico-legală psihiatrice nr. A/1/3502 din 22 iulie 2005, întocmit de I.M.L. Bucureşti, că are un grad redus de instruire şi că nu posedă antecedente penale, i-a redus pedeapsa aplicată, de la 22 ani, la 19 ani închisoare.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata, susţinând netemeinicia şi nelegalitatea acesteia, deoarece nu ea ar fi autoarea infracţiunii ci concubinul acesteia V.M.
În şedinţa publică de azi 14 octombrie 2005, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie şi un alt motiv de recurs, referitor la încadrarea juridică dată faptei, în sensul de a se discuta dacă într-adevăr, ea constituie infracţiunea de omor calificat ori dacă nu a comis-o întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen.
Examinând primul motiv de recurs, ridicat de inculpată, se constată că, în raport de actele şi probele dosarului, acesta nu este întemeiat. Instanţele, printr-o profundă analiză a probelor dosarului, a motivat convingător, că primele declaraţii ale inculpatei, prin care, aceasta recunoaşte comiterea faptei, sunt corespunzătoare adevărului şi de ce nu pot fi reţinute, ca adevărate, necoroborându-se, cu celelalte probe, declaraţiile inculpatei, prin care aceasta revine asupra recunoaşterilor făcute.
Motivul al doilea, invocat, însă, de instanţă, din oficiu, este însă întemeiat şi el va duce la admiterea recursului inculpatei.
Într-adevăr, toate actele de urmărire penală din dosar, cu excepţia unuia singur se referă la faptă, încadrând-o juridic, în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Ele se bazează pe procesul-verbal de cercetare la faţa locului, care reţine că inculpata „a aruncat-o din braţe, în dormeză, iar în cădere copilul s-a lovit cu capul de spătarul sudic" al patului, faptă ce în condiţiile concrete, nu poate duce la concluzia certă că inculpata a prevăzut şi a acceptat rezultatul produs. Caracterul de faptă generatoare al rezultatului letal al copilului este confirmat de expertiza medico-legală care a arătat că „Moartea copilului B.A.R. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale şi hematomului subdural consecutiv unui traumatism cranio-cerebral. Leziunile s-au produs prin lovire cu corp dur". Pe baza acestor constatări, I.P.J. Călăraşi şi S.I.C. a înaintat actele Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi pentru art. 183 C. pen., a încheiat referatul din 29 iunie 2004, a întocmit procesul verbal de începere a urmăririi penale, procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, ordonanţa de reţinere, referatul cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive şi alte acte cu excepţia ordonanţei de schimbare a încadrării juridice din 15 septembrie 2004 şi a rechizitoriului prin care a fost sesizată instanţa pentru infracţiunea de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., deşi în doctrină şi în numeroase jurisprudenţe ale fostului Tribunal Suprem şi ale Curţii Supreme de Justiţie asemenea fapte sunt încadrate în art. 183 C. pen. Reţinerea încadrării juridice a faptei inculpatei în art. 183 C. pen., se impune chiar în cazul în care completarea expertizei stabileşte că inculpata ar fi aplicat şi alte lovituri minorei, pe de o parte, pentru că această completare a expertizei spune expres că aceasta nu exclude mecanismul de producere a morţii minorei iar pe de altă parte, pentru că respectivele lovituri nu puteau avea efect tanatogen, asupra minorei, efect supravenit, în timp, datorită hemoragiei meningo-cerebrale şi hematomului, subdural consecutiv traumatismului cranio-cerebral suferit.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul declarat de inculpată, ca fondat şi să-l admită, ca atare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casând Decizia atacată şi sentinţa nr. 8 din 26 ianuarie 2005 a Tribunalului Călăraşi, numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei, pe care o va schimba, în baza art. 334 C. proc. pen., din omor calificat, în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., text de lege, în baza căruia inculpata va fi condamnată, ţinându-se seama de toate criteriile de individualizare a pedepsei.
Pedeapsa principală fiind închisoarea, se va face aplicarea pedepsei accesorii, prevăzută de art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive, de la 28 iunie 2004, la 14 octombrie 2005.
În rest, se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata G.S. împotriva deciziei penale nr. 593 din 1 august 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 8 din 26 ianuarie 2005 a Tribunalului Călăraşi, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei şi a pedepsei aplicată inculpatei, şi rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpata G.S. la 5 ani închisoare.
Face aplicarea prevederilor 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 28 iunie 2004 la 14 octombrie 2005.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul în sumă de 100 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5766/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5796/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
